ICCJ. Decizia nr. 3833/2011. Contencios

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.O.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S. ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea prevederii bugetare în vederea rambursării costurilor ocazionate de serviciile medicale de care a beneficiat în străinătate, prin emiterea formularului E 126, respectiv costurile intervenției chirurgicale pe cord efectuată la U.K.T. - Germania, în data de 10 iulie 2007, costuri suportate integral de aceasta, constatând nesoluționarea petiției sale în termenul legal.

La termenul din 25 mai 2010 reclamanta a precizat în scris acțiunea, în sensul că solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta C.N.A.S. să fie obligată să acorde prevederea bugetară în vederea rambursării costurilor ocazionate de serviciile medicale de care a beneficiat în străinătate, prin emiterea formularului E 126, respectiv costurile intervenției chirurgicale pe cord efectuată la U.K.T. - Germania, în data de 10 iulie 2007, în sumă de 13.071,48 euro, costuri suportate integral de aceasta.

Totodată, în ședința publică din data de 23 septembrie 2010 apărătorul reclamantei a învederat instanței că prin sintagma "acordarea prevederii bugetare" reclamanta a înțeles să solicite obligarea C.N.A.S. să aloce în bugetul C.A.S. Satu Mare suma necesară rambursării intervenției chirurgicale suportată de reclamantă la U.K.T. - Germania, în data de 10 iulie 2007, în cuantum de 13.071,48 euro.

2. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență că, urmare a intervenției chirurgicale efectuată pe cord la U.K.T. - Germania, în data de 10 iulie 2007, a solicitat C.A.S. Satu Mare rambursarea costurilor ocazionate de serviciile medicale achitate de reclamantă, prin cererea înregistrată sub nr. XX/2007, fără ca aceasta să-i soluționeze cererea în termenul legal.

A mai arătat că C.A.S. Satu Mare a întocmit și transmis instituției de la locul de ședere din Germania formularul European E 126, iar instituția de la locul de ședere a transmis răspunsul său la formularul E 126, prin completarea părții B, pct. 9 al acestuia cu mențiunea "Suma ce trebuie rambursată 13.071,48 euro".

Prin răspunsurile la petițiile formulate, pârâta a comunicat reclamantei faptul că formularul E 126 este întocmit de instituția competentă la care este luată în evidență persoana asigurată - C.A.S. Satu Mare, iar din demersurile efectuate la instituția competentă a rezultat că dosarul reclamantei a fost expediat C.N.A.S. pentru a fi analizat.

în drept au fost invocate dispozițiile art. 1 și 8 Legea nr. 554/2004, Regulamentul CEE nr. 1408/71, Ordinul nr. 122/2007 al C.N.A.S., Ordinul nr. 592/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind utilizarea în cadrul asigurărilor sociale de sănătate din România, a formularelor emise în aplicarea Regulamentului CEE nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii independenți și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității, precum și Regulamentul (CEE) nr. 572/72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului CEE 1408/71 emis de C.N.A.S..

3. Apărările formulate de pârâta C.N.A.S.

C.N.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A arătat în esență că a urmat procedura prevăzută de art. 86 alin. (1) Ordinul nr. 592/2008 întocmind în acest sens formularul E 126 care a fost transmis instituției de la locul de ședere pentru stabilirea cuantumului sumei ce va fi rambursată; că prin procedura transmiterii formularului E126 nu se certifică faptul că serviciile medicale de care a beneficiat reclamanta au fost servicii medicale devenite necesare, iar în urma analizei documentelor medicale anexate solicitării pentru acordarea de prevedere bugetară de către Serviciul Medical din cadrul C.N.A.S. nu a rezultat că starea pacientei la internare reprezenta o urgență medicală, situație în care a considerat oportună o corespondență între C.A.S. Satu Mare și furnizorul de servicii medicale din Germania, și prin urmare soluționarea dosarului reclamantei depinde de obținerea documentului din partea clinicii.

4. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3782 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamanta D.O.T., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., ca inadmisibilă.

5. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

5.1. Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 1, ale art. 8 și ale art. 18 Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, rezultă că obiectul unei acțiuni întemeiată pe prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 poate fi: anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate, obligarea autorității la soluționarea în termen a unei cereri, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri precum și refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative precum și faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

5.2. A apreciat prima instanță că, raportând obiectul cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat acordarea prevederii bugetare în sensul obligării pârâtei C.N.A.S. la alocarea în bugetul C.A.S. Satu Mare a sumei necesare rambursării cheltuielilor ocazionate de costurile intervenției chirurgicale suferite de reclamantă în data de 10 iulie 2007 într-o clinică din Germania, în sumă de 13.071,48 euro, la prevederile legale mai sus citate, rezultă că acesta nu se circumscrie în situațiile reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ceea ce face ca acțiunea să fie inadmisibilă.

6. Recursul formulat de reclamanta D.O.T. împotriva sentinței civile nr. 3782 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

6.1. Acțiunea a fost respinsă în mod greșit ca inadmisibilă, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, 8 și art. 18 Legea nr. 554/2004 modificată și completată, deoarece atât emiterea formularului E 126, cât și acordarea cuvenitei prevederi bugetare pentru C.A.S. Satu Mare, sunt acte administrative necesare pentru ocrotirea interesului legitim.

6.2. Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și fără a se motiva că operațiunile juridice care fac obiectul acesteia ar avea un alt caracter decât acela de act administrativ.

II. Considerentele instanței de recurs.

1. Recursul este fondat.

1.1. Instanța de fond, respingând acțiunea ca inadmisibilă, nu și-a motivat în niciun mod opțiunea, a enumerat în considerentele dispozițiilor art. 1, 8 și 18 Legea nr. 554/2004 modificată și completată, concluzionând că obiectul cererii reclamantei nu se circumscrie situațiilor reglementate de lege.

1.2. Concluzia instanței de fond, nemotivată, este greșită și pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1, 8 și 18 Legea contenciosului administrativ, invocate chiar în considerentele sentinței.

1.3. Obiectul acțiunii precizate formulate de recurenta-reclamantă îl reprezintă refuzul intimatei-pârâte de soluționare a cererii formulate, respectiv de acordare a prevederii bugetare în vederea rambursării costurilor ocazionate de serviciile medicale de care a beneficiat în străinătate.

1.4. Cererea se circumscrie dispozițiilor art. 1, 8 și 18 Legea nr. 554/ 2004 modificată și completată.

Rambursarea costurilor ocazionate de serviciile medicale de care recurenta a beneficiat în străinătate poate avea loc numai în urma aprobării primite din partea intimatei, conform art. 2 din Normele metodologice privind utilizarea în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România a formularelor emise în aplicarea Regulamentului (CCE) nr. 1408/71.

Recurenta-reclamantă, prin cererea formulată invocă vătămarea unui drept al său, prevăzut de lege, potrivit art. 1 Legea nr. 554/2004.

Art.8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 permite persoanei care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege să sesizeze instanța de contencios administrativ pentru refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale, iar art. 18 alin. (1) din același act normativ stabilește soluțiile pe care le poate da instanța.

1.5. Deoarece în speță nu se regăsește ipoteza prevăzută de art. 5 alin. (2) Legea nr. 554/2004, cenzurarea refuzului de soluționare a cererii reclamantei și stabilirea caracterului nejustificat al acesteia poate fi făcută numai pe calea procedurii prevăzute de Legea contenciosului administrativ, de către instanța de contencios administrativ.

2. Față de aceasta, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004 modificată și completată, s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3833/2011. Contencios