ICCJ. Decizia nr. 3835/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 27 ianuarie 2010, reclamanta I.B.D.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire ca răspuns la dispoziția din 4 septembrie 2008 emisă de către Primarul municipiului Buzău pentru aplicarea Legii 10/2001, obligarea pârâtului să transmisă decizia Fondului "Proprietatea" în vederea convertirii dreptului de creanță în acțiuni, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin dispoziția din 4 septembrie 2008 emisă de Primăria municipiului Buzău s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru construcțiile și terenul indiviz în suprafață de 91,08 mp situat în municipiul Buzău.
Prin adresa din 9 iulie 2009 Instituția Prefectului Buzău a comunicat reclamantei că dosarul său constituit în temeiul Legii 10/2001, conținând dispoziția menționată, documentația aferentă și avizul de legalitate al Instituției Prefectului Buzău au fost predate Direcției pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în vederea acordării măsurilor reparatorii în echivalent.
Deși a formulat nenumărate solicitări către pârâtă la 21 iulie 2009, 13 octombrie 2009 și 17 noiembrie 2009, pârâta nu a emis nicio decizie reprezentând titlul de despăgubire.
în drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16-art. 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de completarea dosarului aferent dispoziției din 4 septembrie 2008 a Primăriei municipiului Buzău, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dovedire depunând la dosarul cauzei din 18 mai 2010 către Primăria municipiului Buzău.
Prin Sentința civilă nr. 3613 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta I.B.D.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- Prin dispoziția din 4 septembrie 2008 emisă de Primăria municipiului Buzău s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent către reclamantă pentru construcțiile și terenul indiviz și aferent acestora în suprafață de 91,8 mp, imobil situat în municipiul Buzău.
Decizia menționată și avizul de nelegalitate al Instituției Prefectului Buzău au fost înaintate pârâtei în vederea acordării măsurilor reparatorii în echivalent, dosarul fiind înregistrat pe rolul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin adresa din data de 18 mai 2010 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietățilo, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a comunicat Primăriei municipiului Buzău necesitatea completării dosarului cu înscrisurile necesare în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
- Din interpretarea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII Capitolul V al Legii 247/2005 reiese că procedura prevăzută de legea reparatorie invocată și în susținerea cererii se derulează doar în situația în care există o decizie sau o dispoziție în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire și condiționată de existența tuturor înscrisurilor apreciate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca necesare pentru acordarea despăgubirilor.
- în cauză, pentru parcurgerea procedurii prevăzută de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv etapa evaluării și ce a adoptării deciziei conținând titlul de despăgubiri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat potrivit dispozițiilor legale anterior menționate că se impune completarea dosarului cu anumite înscrisuri, ceea ce conduce la concluzia că refuzul acestei autorități de a înainta dosarul unui evaluator autorizat nu are caracter nejustificat.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I.B.D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 3041din C. proc. civ.
Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă critică sentința atacată, în esență, sub aspectul faptului că în mod greșit instanța de fond nu a constatat încălcarea de către autoritatea pârâtă a termenului rezonabil de soluționare a cererii și, implicit refuzul nejustificat de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire. Se susține că simpla afirmație a pârâtei legată de lipsa unor înscrisuri din dosarul administrativ întocmit nu sunt în măsură să justifice o astfel de soluție, cu atât mai mult cu cât Prefectura Municipiului Buzău a transmis toate documentele justificative către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul este întemeiat.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente speței cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, pentru următoarele considerente:
Soluția de respingere a acțiunii reclamantei pronunțată de instanța de fond s-a întemeiat, în esență, pe aspectul că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea autorității, având în vedere că aceasta a constatat necesitatea completării dosarului cu alte înscrisuri, emițând în acest sens adresă către Primăria Municipiului Buzău, la data de 18 mai 2010, astfel cum îi permit dispozițiile art. 16 din Titlul VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că prin dispoziția din 4 septembrie 2008 emisă de Primăria municipiului Buzău s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent pentru construcțiile și terenul indiviz în suprafață de 91,08 mp situat în municipiul Buzău.
Prin adresa din 9 iulie 2009 Instituția Prefectului Buzău a comunicat reclamantei că dosarul său constituit în temeiul Legii 10/2001, conținând dispoziția menționată, documentația aferentă și avizul de legalitate al Instituției Prefectului Buzău au fost predate Direcției pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în vederea acordării măsurilor reparatorii în echivalent.
Potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit legii se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are ca principale atribuții, pe acelea de a dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și de a lua măsurile legale necesare în acest sens.
Totodată, art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede, în alin. (4)-(6), că pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și trimite dosarele la evaluatorul sau la societatea de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire și în baza căruia Comisia Centrală va emite titlu de despăgubire, conform alin. (7) al aceluiași articol.
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru individualizarea imobilului. în realitate, informațiile solicitate le poate obține și evaluatorul cu ocazia efectuării expertizei în teren.
Mai mult decât atât, adresa prin care autoritatea pârâtă solicită Primăriei municipiului Buzău completarea dosarului de despăgubiri, a fost emisă în timpul desfășurării litigiului în fața instanței de fond, la aproximativ 5 luni de zile (18 mai 2010) de la data înregistrării acțiunii (27 ianuarie 2010), fiind întocmită pro causa, pentru a justifica întârzierea procedurii de emitere a titlului de despăgubiri, în favoarea reclamantei.
Pe de altă parte, înalta Curte reține că este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantei la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției.
Soluția instanței de fond este netemeinică și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
în acest sens, se mai reține că termenul rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței, iar împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2), înalta Curte a admis recursul, a casat sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea reclamantei, obligând autoritatea pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3841/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3833/2011. Contencios → |
|---|
