ICCJ. Decizia nr. 3920/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta S.R.R. a chemat în judecată pârâta SC I.S. SRL București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.399,14 lei, reprezentând taxa pentru Serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005, în cuantum de 360 lei, penalități în cuantum de 319,14 lei pentru factura nr. 8115795 din 28 noiembrie 2005 și taxa pentru Serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 720 lei.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 977/2003 și Legea nr. 533/2003 privind aprobarea O.U.G. nr. 71/2003, a fost instituită obligația ca persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, să plătească o taxă pentru Serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru Serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari prezumați ai acestor servicii, conform art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea S.R.R. și a S.R.T. republicată.
Judecătoria Sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 4991 din 10 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la 1.399,14 lei contravaloare taxă radio și penalități pentru anii 2005 - 2007 către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, este fără relevanță că pârâta nu ar putea recepționa programele R.R. din cauza amplasamentului concret al sediului său social, întrucât o atare împrejurare nu constituie o cauză legală de exonerare de obligația de plată a taxei radio.
Recursul declarat de SC I.S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 4991 din 10 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București, a fost admis de către Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 346 din 9 februarie 2009, a fost casată sentința atacată și trimis dosarul secției a IX-a contencios administrativ și fiscal spre judecare.
S-a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile care privesc taxe și impozite precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1561 din 22 aprilie 2009, soluționând cererea formulată de reclamantă, la prima zi de înfățișare, a invocat excepția de necompetență materială a secției de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, luând în considerare faptul că taxa pentru Serviciul public de radiodifuziune, nu constituie taxă fiscală în înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., nefăcându-se venit la bugetul de stat, ori bugetele locale, aceasta fiind orientată direct către bugetul propriu al unei persoane juridice de drept privat, asimilată autorităților publice, respectiv către S.R.R. care, conform art. 1 din Legea nr. 41/1994, este înființată ca serviciul public autonom de interes național.
Admițând excepția necompetenței materiale, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Astfel sesizată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3289 din 14 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză, contrar susținerii tribunalului, este vorba despre un litigiu privind o taxă, astfel cum este ea definită de art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice: "sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public".
Sumele solicitate în prezenta cauză, reține curtea de apel, reprezintă plata neechivalentă pentru Serviciul public de radiodifuziune, astfel că având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că litigiu privește o taxă de până la 500.000 lei, se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu natura litigiului competența materială revine Judecătoriei Sectorului 4 București, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Astfel, conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E.E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice [(alin. (1)], iar persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R. [(alin. (1)].
în consecință, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel încât competența soluționării acțiunii, având în vedere și valoarea pretențiilor, aparține judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
înalta Curte constată că, sub aspectul competenței, nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa radio făcându-se venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.
Fată de cele arătate, s-a constatat că instanțele de contencios administrativ nu au fost competente să soluționeze cauza în primă instanță, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3926/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3918/2011. Contencios → |
|---|
