ICCJ. Decizia nr. 3969/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Hotărârea primei instanțe.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.S. și M.M.F., suspendarea efectelor Ordinului nr. 2500 emis de pârât la 15 decembrie 2009, până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1499/2006 a fost numită în funcția de manager al Spitalului Municipal Ploiești, încheindu-se contractul de management nr. 236 din 14 decembrie 2006. A învederat că, în iunie 2008, a fost aleasă consilier local, iar prin H.C.L. nr. 187/2008 a fost desemnată viceprimar al Municipiului Ploiești, solicitând astfel Ministrului Sănătății suspendarea contractului de management, însă prin Ordinul nr. 1186/2008 a fost eliberată din funcție începând cu 28 iulie 2008 pentru nerespectarea termenului de înlăturare a motivelor de incompatibilitate sau conflict de interese.
A mai arătat reclamanta că a contestat în instanță Ordinul nr. 1186/2008, i s-a admis acțiunea, ulterior calitatea de viceprimar încetând a fost emis Ordinul nr. 2259/2009 prin care a fost repusă în funcția de manager al Spitalului Ploiești. însă, la scurt timp, prin Ordinul atacat în cauză, nr. 2500/2009 a fost numită în funcția de manager interimar al aceluiași spital pârâta M.M.F.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Prin sentința civilă nr. 50 din 1 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2500 emis de pârât la data de 15 octombrie 2009, până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele;
Reclamanta a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Existența cazului bine justificat a fost constatată în raport de existența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, reprezentată de faptul că reclamanta se consideră îndreptățită să exercite funcția de manager al Spitalului Municipal Ploiești pentru perioada de trei ani, pentru care a fost încheiat contractul de management care nu a produs efecte juridice, în perioada 25 iulie 2008 - 24 noiembrie 2009, astfel că, la 15 decembrie 2009, postul nu era vacant, așa încât să se impună numirea unei manager interimar.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reținut că în condițiile în care atât reclamanta, cât și pârâta se consideră îndreptățite să exercite funcția de manager, respectiv de manager interimar, activitatea instituției spitalicești ar fi previzibil perturbată, având în vedere că aceasta nu poate fi condusă decât de un singur manager, persoană fizică sau juridică, care trebuie să îndeplinească condițiile expres prevăzute de art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006.
în aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere și prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată și integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu semnificativ, dificil de reparat.
2. Recursul declarat de M.S.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, susține recurenta că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. și că în mod greșit instanța a apreciat că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.
Se arată că actul administrativ a fost emis de organul competent, M.S., prin reprezentantul său legal, ministrul sănătății, conform prerogativelor legale acordate de dispozițiile art. 178, 179 alin. (5) și art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 1718/2008 privind organizarea și funcționarea M.S., cu modificările și completările ulterioare.
3. Apărarea intimatei D.C.M.
Intimata D.C.M. nu a formulat întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la dosar arată că M.S. a emis Ordinul nr. 1216/2010 prin care a dispus eliberarea din funcția de manager interimar al Spitalului Municipiului Ploiești a intimatei - pârâte M.M.F., apreciind că acest act reprezintă o executare voluntară a sentinței recurate și implicit recunoaștere a nelegalității actului contestat.
II. Considerentele Curții asupra recursului.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante.
Cererea de suspendare a executării formulate de intimata - reclamantă D.C.M. vizează Ordinul nr. 2500/2009 emis de recurentul - pârât M.S., prin care începând cu data de 15 decembrie 2009 intimata - pârâtă M.M.F. este numită în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Ploiești, deși la 24 noiembrie 2009, intimata - reclamantă a fost repusă în funcție conform ordinului nr. 2259 emis de același minister.
Curtea constată că între M.S. și intimata - reclamantă la data de 14 decembrie 2006 s-a încheiat contractul de management nr. 236, prin care a fost numită manager al Spitalului Municipal Ploiești, exercitând această funcție până la data de 25 iulie 2008 când a fost revocată conform Ordinului M.S. nr. R/1186/2008, act administrativ anulat prin sentința civilă nr. 27 din 23 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, contractul de management reîncepând să producă efecte juridice.
Intimata - reclamantă a formulat cererea de suspendare în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
După cum se cunoaște, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
O condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
în cauza dedusă judecății, înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
Prima instanță examinând aparența de nelegalitate a actului contestat a motivat existența unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Așa fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă din argumentele juridice aparent valabile prezentate de intimata - reclamantă și reținută de prima instanță de natură a crea o îndoială în ceea ce privește actul contestat, emis de recurentul - pârât M.S. și a cărui legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
Prima instanță a avut în vedere că aspectele reținute care afectează prezumția de legalitate a actului administrativ țin de fondul acțiunii în anulare, dar acestea creează o îndoială serioasă în privința legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv reclamanta care are încheiat un contract de management și este repusă în funcție prin anularea actului de revocare prin hotărâre judecătorească și irevocabilă, se consideră îndreptățită să exercite funcția de manager al Spitalului Municipiului Ploiești inclusiv la data de 15 decembrie 2009 când s-a emis ordinul a cărui suspendare a solicitat-o, act administrativ emis pentru un post care nu era vacant prin numirea unui manager interimar.
Prima instanță a realizat o analiză pertinentă a celor două condiții deduse din textul legal citat anterior și cazul bine justificat și paguba iminentă, în acord cu conținutul acestor sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ș) din același act normativ.
Recurenta deși face aprecieri asupra neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege privind suspendarea actului administrativ, arată în motivele de recurs că actul administrativ a fost emis de organul competent conform prerogativelor legale acordate prin Legea nr. 95/2006 astfel că nu poate fi pusă în discuție existența unor împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității acestui ordin prin care s-a asigurat, de altfel managementul unității spitalicești, activitatea acesteia nefiind perturbată prin actul contestat.
Aceste argumente nu sunt suficiente și nici de natură a înlătura concluzia primei instanțe care a analizat cererea reclamantei prin prisma condițiilor prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executarea în concret trebuie să o realizeze.
Astfel că și sub acest aspect criticile din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C. proc. civ., sunt nefondate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
în privința acestei condiții se constată că măsura dispusă prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, este de natură să conducă la perturbarea previzibilă a funcționării acestei unități spitalicești ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituției.
Aceste argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ, apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube iminente.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3970/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3934/2011. Contencios → |
|---|
