ICCJ. Decizia nr. 3984/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3984/2011
Dosar nr.882/33/2010
Şedinţa publică din 9 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2010, reclamanţii N.A. şi N.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat instanţei obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi 6 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, pentru cota de 1/7 parte, pentru care a fost emisă Dispoziţia primarului din 29 decembrie 2005. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1.000 de RON pe zi, de la data rămânerii hotărârii definitive şi irevocabile şi până la executarea efectivă a sentinţei în sensul emiterii deciziei de despăgubire.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul în cauză, respectiv terenul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, a fost preluat abuziv de la antecesorul lor N.G. a cărui moştenitori sunt în baza actelor de stare civilă şi a certificatului de moştenitor nr. Y/2007 eliberat de notar public B.M., fost proprietar tabular al cotei de 1/7 parte din terenul revendicat. Au arătat reclamanţii că imobilul a fost preluat abuziv pentru construirea cartierului de locuinţe M. din Cluj-Napoca, pentru care, în calitate de persoană îndreptăţită conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, antecesorul reclamanţilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, a înregistrat Notificarea din 13 februarie 2002, solicitând restituirea în natură a terenului, constituindu-se astfel dosarul intern cu nr. Z.
Reclamanţii au arătat că şi dispoziţia primarului a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu Adresa din 01 ianuarie 2006, fiind înregistrată la Secretariatul acesteia la data de 19 ianuarie 2006.
Faţă de aceste considerente, luând în considerare intervalul scurs de la data notificării precum şi faptul că au fost lipsiţi de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului de la data naţionalizării, iar Dispoziţia primarului din 29 decembrie 2005 poate fi asimilată unui „bun" în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamanţii au apreciat că sunt în drept să li se emită Decizia privind titlurile de despăgubire.
La data de 24 iunie 2010, reclamanţii N.A. şi N.M.A. au depus o extindere şi precizare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înţeleg să-şi extindă acţiunea şi în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să îndeplinească toate formalităţile legale preliminare în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 necesare emiterii deciziei de despăgubire în Dosarul nr. 7.559/CC, în scopul emiterii unei decizii reprezentând titlu de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii speciale pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, pentru cota de 1/7 parte, pentru care a fost emisă Dispoziţia primarului din 29 decembrie 2005.
În final, au solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1.000 de RON pe zi, de la data rămânerii acesteia definitive şi irevocabile şi până la executarea efectivă a sentinţei în sensul emiterii deciziei de despăgubire pentru imobilul mai sus descris.
b) întâmpinarea formulată
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei din 29 decembrie 2005 emisă de Primăria mun. Cluj-Napoca, având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, s-a relevat faptul că în speţă nu poate fi vorba de refuzul Comisiei de a emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire, atâta timp cât procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost declanşată, dosarul aferent Dispoziţiei din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca fiind transmis Secretariatului Comisiei.
Pârâta a învederat faptul că potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligaţiilor de a face şi de a nu face. Or, în speţă, faptul de a nu fi fost emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei din moment ce procedura administrativă în urma căreia Comisia Centrală emite Decizia conţinând titlul de despăgubire, nu este finalizată.
c) cererea de chemare în garanţie
De asemenea, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei mun. Cluj-Napoca întrucât aceasta avea obligaţia de a transmite dosarul aferent Dispoziţiei din 29 decembrie 2005 conţinând întreaga documentaţie care a stat la baza soluţionării notificării formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, iar în măsura în care această autoritate nu şi-a executat obligaţia stabilită de dispoziţiile legale incidente în cauză, nici Comisia Centrală nu va putea să emită Decizia conţinând titlul de despăgubire, chiar în cazul admiterii prezentei cereri introductive de instanţă.
d) cererea reconvenţională
La data de 25 octombrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamanţilor să facă dovada preluării abuzive a imobilului, deoarece acesta a fost preluat pentru construirea cartierului de locuinţe M. potrivit preambulului Dispoziţiei din 29 decembrie 2005 emisă de Primăria mun. Cluj-Napoca, fără ca la dosar să se regăsească înscrisuri privind preluarea abuzivă a imobilului notificat.
e) întâmpinare la cererea de chemare în garanţie
Primăria mun. Cluj-Napoca a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, prin care a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive în soluţionare cauzei având în vedere prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată, astfel că pe cale de consecinţă, primăria fiind lipsită de personalitate juridică, nu are capacitatea juridică procesuală şi ca atare nu poate să figureze ca parte în proces.
f) întâmpinarea formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a invocat atât excepţia lipsei de reprezentant a Guvernului României cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În argumentarea poziţiei sale, pârâta a susţinut că nu poate reprezenta Guvernul României, deoarece calitatea de reprezentant revine Secretariatului General al Guvernului potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 7 din HG nr. 405/2007 privind funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, a menţionat că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
g) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 405 din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea principală formulată de reclamanţii N.A. şi N.M.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în Dosarul nr. 7559/CC sub sancţiunea unei penalităţi în sumă de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până la executarea efectivă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că pârâta A.N.R.P. nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii prin cererea principală, astfel cum a fost extinsă şi precizată, raportat la atribuţiile stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în legătură cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, astfel că se impune a se admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi a se respinge acţiunea în privinţa sa ca inadmisibilă.
S-a menţionat că prin Dispoziţia din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, formulată de autorul reclamanţilor, N.G., cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată şi ca urmare s-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea acestuia pentru cota de 1/7 parte din acest teren, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit întâmpinării depuse de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.
Prima instanţă a reţinut că în cuprinsul Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Autoritatea administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost abilitată de lege să soluţioneze dosarele, însă în exercitarea acestei prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreţionară care să implice încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de Constituţie şi de celelalte legi.
Prima instanţă a apreciat că prin Dispoziţia emisă de autoritatea administraţiei publice locale autorului reclamanţilor i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc. Competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se limitează la a verifica legalitatea măsurii sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură, or verificările efectuate exced acestei sfere.
Curtea de apel a reţinut că reclamanţii sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanţii deţin un drept de creanţă, drept pe care jurisprudenţa Curţii Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior. De asemenea, s-a arătat că în speţă, s-a încălcat termenul rezonabil desprins din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, s-a reţinut că Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu are calitate procesuală pasivă, deoarece această autoritate nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii prin cererea de chemare în garanţie şi ca urmare nu este cea faţă de care pârâta îşi poate realiza pretenţia, de a fi obligată la suportarea penalităţilor acordate reclamanţilor.
Cu privire la cererea reconvenţională, prima instanţă a considerat că aceasta este inadmisibilă deoarece pretenţia pârâtei Comisia Centrală privind obligarea reclamantei de a face dovada preluării abuzive a imobilului, nu se circumscrie obiectului acţiunii judecătoreşti în contencios administrativ.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
a) Motivele de recurs
Prin recursul declarat de Comisia Centrală a fost criticată sentinţa primei instanţe în ce priveşte omisiunea de a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei din 29 decembrie 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.
În motivele de recurs s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului, Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi se desemnează aleatoriu un evaluator şi în baza raportului de evaluare se emit titlurile de despăgubire.
S-a mai precizat că prin admiterea acţiunii se nesocoteşte principiul egalităţii, întrucât se ajunge la un tratament diferit al unor situaţii identice şi că prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a respectat tocmai egalitatea de tratament.
În ceea ce priveşte obligarea la plata penalităţilor de întârziere, s-a precizat că dosarul a fost transmis incomplet, că instanţa de fond nu a motivat necesitatea aplicării sancţiunii.
b) Întâmpinarea formulată
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, reluându-se argumentele expuse în acţiunea introductivă.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte examinând acţiunea, motivele de recurs, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă reţine:
Situaţia de fapt
Prin Dispoziţia din 29 decembrie 2005, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din terenul de 360 mp situat în Cluj-Napoca.
Dosarul a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.
Legislaţia aplicabilă
Constituţia României art. 11 alin. (1) "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte"
Constituţia României art. 11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
Constituţia României art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Legea nr. 247/2005, Titlul VII
Art. 16 alin. (1) „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi" .
Art. 16 alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Art. 16 alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".
Art. 16 alin. (7): „În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".
Legea nr. 554/2004, art. 5 alin. (2): „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".
Referitor la soluţionarea cererii de sesizare a Tribunalului cu excepţia de nelegalitate:
Soluţia dată de prima instanţă, privind respingerea cererii de sesizare a Tribunalului cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei din 29 decembrie 2005 a Primarului mun. Cluj-Napoca, este legală.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate un act administrativ individual sau normativ.
Practica şi literatura de specialitate au consolidat aplicarea acestei proceduri, în sensul că obiectul excepţiei de nelegalitate îl pot forma actele administrative susceptibile de control judecătoresc pe calea acţiunii în anulare la instanţa de contencios administrativ.
Procedura judiciară a excepţiei de nelegalitate nu este aplicabilă actelor administrative exceptate de la controlul instanţei de contencios administrativ.
Actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege, o altă procedură judiciară, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot forma obiectul controlului pe calea excepţiei de nelegalitate, întrucât ar însemna ca instanţa să poată cerceta pe cale indirectă, ceea ce nu-i este permis, prin lege, să examineze pe calea directă a acţiunii.
În speţă, dispoziţia Primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, la Secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii notificate.
Competenţa materială şi teritorială instituită prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, constituie o normă specială, derogatorie de la contenciosul administrativ de drept comun reglementat prin Legea nr. 554/2004.
Cu referire la prevederile art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie precizat că aceasta reglementează o procedură tehnică.
Exercitarea controlului de legalitate asupra dispoziţiilor autorităţilor publice locale prin care au fost soluţionate notificările nu modifică normele de competenţă materială privind controlul de legalitate exercitat de instanţă.
Or, aşa cum s-a explicat mai sus şi cum corect a reţinut instanţa de fond, legiuitorul a reglementat prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 un fine de primire, o inadmisibilitate a acţiunii la instanţa de contencios administrativ, a acţiunilor având ca obiect anularea unor acte administrative pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare.
Ca urmare dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot forma obiectul controlului la instanţa de contencios administrativ pe calea acţiunii şi nici pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate.
De altfel, având în vedere economia Legii nr. 10/2001, dispoziţiile privind soluţionarea notificărilor au caracterul unor acte civile, situaţie în care nu pot forma obiectul controlului judiciar la instanţa de contencios administrativ, nici pe calea directă a acţiunii şi nici pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate.
În consecinţă, instanţa de fond a procedat corect atunci când a respins cererea de sesizare a Tribunalului cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei din 29 decembrie 2005, privind încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2010.
În ceea ce priveşte termenul rezonabil
Analiza legislaţiei relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluţionarea dosarelor.
Referitor la lipsa unui termen de soluţionare a cererilor din legislaţia naţională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţia Convenţiei va aplica cu prioritate prevederile convenţiei.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept.
În cauza de faţă, judecătorul naţional a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de data depunerii cererii şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se reţine că a avut o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
În ceea ce priveşte termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Înalta Curte apreciază că se impunea stabilirea unui termen de executare care să răspundă condiţiei de rezonabilitate, astfel că recursul se va admite şi se va modifica sentinţa în sensul că va fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Referitor la discriminare
În ceea ce priveşte o eventuală încălcare a egalităţii de tratament şi în consecinţă, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acţiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţii sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice.
În acest context, analiza existenţei unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerinţelor acestui text, urmând a se face şi aplicabilitatea prevederilor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a jurisprudenţei acesteia, cu privire la discriminare.
În cauza de faţă, se constată că nu există discriminare între reclamantă şi o altă categorie socială aflată în aceeaşi situaţie de fapt ca şi acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.
Or, în aceste condiţii recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acţiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziţie internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor.
Soluţiile instanţei de judecată au fost pronunţate tocmai pentru a sancţiona pasivitatea şi tergiversarea soluţionării cererilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Trebuie precizat că oricare dintre persoanele aflate într-o situaţie identică cu cea a reclamantei a beneficiat de un tratament egal din partea instanţelor naţionale, astfel că motivul de recurs este nefondat.
În ceea ce priveşte aplicarea penalităţilor
Soluţia instanţei de fond nu este motivată sub acest aspect, iar elementele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a fundamenta cererea părţii privind acordarea penalităţilor de întârziere.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se va modifica în parte sentinţa Curţii de Apel Cluj, în sensul că va fi obligată Comisia Centrală să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 405 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Respinge cererea de obligare la plata penalităţilor de 1.000 RON pe zi de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3947/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3985/2011. Contencios → |
|---|
