ICCJ. Decizia nr. 4005/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Prima instanță
a) cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la 26 iulie 2010, SC M.P.P. SRL a formulat contestație împotriva deciziei nr. 13 din 25 ianuarie 2010, emisă de D.G.F.P. Argeș, solicitând: desființarea acestei decizii, a deciziei de impunere nr. 1241 din 30 octombrie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală din 28 octombrie 2009, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere contestată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare s-a arătat că în perioada 21 octombrie-28 octombrie 2009, la sediul societății s-a desfășurat o inspecție fiscală generală având ca obiectiv verificarea modului de determinare, evidențiere și virare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat, în urma căreia organele de inspecție fiscală au întocmit Raportul de inspecție fiscală din 30 octombrie 2009, stabilind în sarcina societății obligații de plată în cuantum total de 707.750 RON, reprezentând: impozit pe profit - 71.887 RON, majorări de întârziere aferente - 25.024 RON, TVA - 337.491 RON și majorări aferente - 273.347 RON.
în ce privește impozitul de profit stabilit suplimentar și accesoriile aferente, s-a susținut că organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru cheltuieli efectuate de societate în relațiile comerciale cu alți parteneri de afaceri, deși acestea erau deductibile din punct de vedere fiscal, baza impozabilă urmând a fi redusă cu aceste sume.
S-a motivat că potrivit art. 21 alin. (1) Legea nr. 571/2003, la determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, iar potrivit pct. 22 H.G. nr. 44/2004, cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cele înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Referitor la facturile emise de două societăți comerciale de la care reclamanta s-a aprovizionat cu materii prime, SC E. SRL și SC P.D. SRL, s-a arătat că în mod nejustificat organele fiscale au apreciat că sumele nu sunt deductibile motivat de faptul că prima societate este radiată, iar cea de-a doua este declarată inactivă prin Ordin al Președintelui A.N.A.F.
Au fost invocate prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) Legea nr. 571/2003 și pct. 44 din Titlul II din H.G. nr. 44/2004, susținându-se că legiuitorul nu a făcut distincție în ce privește facturile emise de un furnizor care are probleme din punct de vedere juridic. Faptul că un contribuabil este inactiv nu poate fi luat în considerare la analizarea situației fiscale a unui beneficiar cu care acesta a intrat în relații comerciale, atâta vreme cât efectuarea operațiunilor economico-financiare este probată cu documente întocmite potrivit Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 226/2006 și Legea nr. 82/1991. Materiile prime au intrat în gestiunea societății, au fost folosite în procesul de producție și au la bază documente justificative, culpa furnizorului neputând fi imputată societății reclamante.
De asemenea, au invocat prevederile Anexei 1, Secția 7, Capitolul II pct. 152 Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1752/2005, pentru aprobarea reglementărilor contabile conform Directivelor Europene, susținându-se că efectuarea operațiunilor și realitatea acestora rezultă din documentele întocmite și prezentate organelor fiscale.
în ce privește TVA și accesoriile aferente s-a susținut că organele fiscale au reținut greșit nedeductibilitatea acesteia pentru facturile emise de partenerii de afaceri, considerând că documentele întocmite nu întrunesc cerințele legale pentru a fi considerate documente justificative.
S-a considerat că potrivit prevederilor art. 145 și art. 146 C. fisc., cerința legii pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei este aceea ca pentru TVA datorată sau achitată să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute de art. 155 alin. (5) din același act normativ.
S-a susținut că aprovizionarea a fost reală, operațiunile au avut loc, materia primă fiind înregistrată în contabilitate, astfel că nu există temei pentru a refuza exercitarea dreptului de deducere.
Tranzacția imobiliară efectuată către o persoană fizică nu trebuia să determine plata TVA, în condițiile în care art. 127 alin. (1) C. fisc. și art. 141 alin. (2) lit. f) din același act normativ prevăd că sunt scutite de taxă livrările de construcții și terenuri pe care sunt construite, iar potrivit dispozițiilor europene vânzarea de construcții și terenuri este scutită de TVA. Se invocă astfel cauza C-454/98, Schmeink & Cofreth și Strobel a Curții Europene de Justiție.
Accesoriile nu pot fi datorate în condițiile în care creanțele cu privire la impozitul pe profit și TVA nu pot fi reținute.
b) întâmpinarea formulată în cauză
D.G.F.P. Argeș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr. 13 din 25 ianuarie 2010, motivat de faptul că echipa de inspecție fiscală, urmare a verificării modului de determinare, evidențiere și virare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat, a constatat corect că nu se poate reține diminuarea bazei impozabile pentru facturile emise de societăți inactive sau radiate față de dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin. (4) lit. f) și r) C. fisc..
Facturile în baza cărora reclamanta a înregistrat cheltuieli deductibile cu aprovizionarea mărfurilor de la SC P.D. SRL și SC E. SRL nu pot fi luate în considerare, deoarece de la data declarării ca inactiv, contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi și alte documente sau formulare tipizate cu regim special.
Se mai arată că la soluționarea contestației administrative, reclamanta a solicitat prezentarea documentelor pe care își întemeiază contestația, însă nu s-a prezentat în vederea ridicării scrisorii recomandate cu confirmare de primire, și ca atare nu a depus în fața organului administrativ, înscrisuri din care să rezulte o situație contrară.
Referitor la TVA, s-a susținut că societatea a dedus greșit TVA de 300.442 RON, aferent achizițiilor de bunuri de la 13 furnizori care nu sunt înregistrați în scopuri de TVA, societățile fiind radiate sau declarate inactive.
Tranzacția imobiliară efectuată către o persoană fizică, prin care reclamanta a vândut o suprafață de teren pentru 196.000 RON, determină necesitatea colectării de TVA, iar în contestația formulată reclamanta nu a precizat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază în vederea admiterii contestației.
c) sentința și considerentele primei instanțe
Prin sentința nr. 32/F-C din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC M.P.P. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeș și a anulat în parte Decizia nr. 13 din 25 ianuarie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. și Decizia de impunere din 30 octombrie 2009 emisă de D.G.F.P. și Raportul de inspecție fiscală pentru suma de 61.985 RON TVA și accesorii aferente tranzacției imobiliare.
S-au menținut actele fiscale pentru restul obligațiilor stabilite.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că o parte din facturile întocmite respectă prevederile art. 155 alin. (5) C. fisc., nu justifică anularea actelor fiscale contestate, în condițiile în care nu aspectul formal este esențial în analizarea operațiunilor comerciale derulate între agenții economici ci legalitatea operațiunilor în raport cu textele aplicabile din C. fisc. și norme. Or, toate facturile emise de SC V. SRL, SC P.D. SRL, SC L.G. SRL, SC E. SRL, au fost emise după data în care societățile au devenit inactive sau au fost radiate. De asemenea, toate facturile celorlalte societăți au fost emise după depunerea ultimului bilanț.
Expertiza a reținut că facturile emise de cele 13 societăți sunt înscrise în jurnalul de cumpărări, însă acesta nu face mențiune despre persoana care l-a întocmit și nu este semnat potrivit legii. înscrierea în jurnalul de cumpărări este însă obligatorie pentru persoanele impozabile, înscrise în scopuri de TVA, cum este reclamanta, potrivit art. 156 Legea nr. 571/2003, astfel că respectarea prevederilor legii asupra unui aspect nu poate atrage consecințe asupra altor cerințe legale, cum sunt cele ale art. 155 C. fisc..
Prima instanță a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) C. fisc., pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc., nu sunt deductibile, cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Totodată, potrivit art. 21 alin. (4) lit. r) Legea nr. 571/2003, nu sunt deductibile, cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului președintelui A.N.A.F..
A reținut Curtea de apel că SC E. SRL este radiată, nefiind făcută o dovadă contrară, iar SC P.D. SRL era inactivă prin ordin al A.N.A.F.
Organele fiscale nu puteau reține că aceste tranzacții efectuate cu o persoană inactivă sau radiată determinau cheltuieli deductibile pentru reducerea bazei impozabile, textul obligând la calificarea lor drept nedeductibile.
Lipsa culpei reclamantei în încheierea raporturilor comerciale cu un contribuabil care nu mai putea efectua tranzacții prin utilizare de facturi și documente cu regim special, nu împiedica aplicarea textelor menționate, care reglementează clar faptul că și în ipoteza în care operațiunea este reală, situația în care se află furnizorul determină calificarea cheltuielii respective ca nedeductibilă.
Asupra TVA, de 37.050 RON și 24.935 RON accesorii, total 61.985 RON, care, potrivit organelor fiscale, trebuia perceput pentru operațiunea de înstrăinare a bunului imobil către o persoană fizică, s-a reținut că potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., sunt scutite de taxă, livrarea de construcții/ părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri.
Or, din contractul autentificat sub nr. 3576 din 06 noiembrie 2007, depus la dosar, rezultă că s-a înstrăinat un imobil - teren agricol, extravilan, ca atare neconstruibil, astfel că se încadrează la ipoteza art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., fiind scutit de plata TVA.
2. Instanța de recurs
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Argeș
a) motivele de recurs
în motivele de recurs s-a susținut că sentința primei instanțe este nelegală, sub aspectul TVA aferent vânzării unui teren efectuată către o persoană fizică, conform contractului de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 2007, pentru care nu s-a emis factura și nu s-a colectat TVA.
Recurenta a susținut că greșit instanța de fond a apreciat că tranzacția se încadrează în ipoteza reglementată de art. 141 alin. (1) lit. f) C. fisc..
A precizat că reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte că terenul respectiv nu face parte din categoria terenurilor construibile, singurul act fiind contractul de vânzare-cumpărare.
S-a arătat că în procedura prealabilă contestația a fost respinsă, sub acest aspect ca nemotivată.
b) analiza motivelor de recurs
înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, reține că recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Pitești este nefondat.
C. fisc. reglementează în art. 141 scutirile pentru operațiunile efectuate în interiorul țării.
Potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., livrarea de construcții/ părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri, este scutită de TVA.
Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții sau de terenuri construibile.
Terenul construibil reprezintă, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 1 C. fisc., orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot efectua construcții, conform legislației în vigoare.
Așadar, pentru a se aplica scutirea de TVA obiectul livrării trebuie să-l reprezinte un teren pe care nu se pot efectua construcții.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 6 noiembrie 2007, rezultă că obiectul înstrăinării îl constituie un teren arabil în suprafață de 6400 mp, situat în extravilanul comunei Albota punctul "Ș.".
în cauză, livrarea a avut ca obiect un teren arabil situat în extravilanul comunei.
Potrivit art. 60 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, terenurile pentru construcții sunt situate în intravilanul localității, ori în speță, terenul era situat în extravilan, ceea ce atrage aplicarea prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., respectiv scutirea de plată a TVA aferent tranzacției respective, cum corect a reținut și judecătorul fondului.
în ceea ce privește soluția pronunțată în procedura prealabilă, se constată din dispozitivul Deciziei nr. 13 din 25 ianuarie 2010 că s-a respins contestația ca neîntemeiată și nemotivată.
Prin respingerea contestației ca neîntemeiată, organul de soluționare a examinat pe fond contestația, astfel că și această critică este nefondată.
c) soluția instanței de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul s-a respins, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4006/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3977/2011. contencios → |
|---|
