ICCJ. Decizia nr. 4015/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond
Prin Decizia civilă nr. 5047 din data de 17 noiembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 434 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și în consecință, a modificat sentința atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Agenția Națională de Integritate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că în perioada 10 februarie 2009-29 mai 2009 auditori externi din cadrul Departamentului VIII al Curții de Conturi a României, în temeiul Legii nr. 94/1992, au desfășurat la Agenția Națională de Integritate, o acțiune de auditare a activității economico-financiare, aferentă exercițiului bugetar 2008, la finalizarea căreia a fost întocmit procesul-verbal de constatare din 10 iunie 2009, în baza căruia, în vederea înlăturării neregulilor constatate a fost emisă Decizia nr. 4 din 21 iulie 2009 a cărui dispozitiv era structurat în 10 puncte; Decizia nr. 4/2009 a fost criticată sub aspectul dispozițiilor înscrise în 6 din cele 10 puncte prin contestația înregistrată din 13 august 2009, respinsă prin încheierea nr. VIII/3 din 09 septembrie 2009.
Examinând situația de fapt din perspectiva dispozițiilor art. 15 alin. (2) Legea nr. 144/2007 coroborate cu art. 20 alin. (2) Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, înalta Curte a arătat că Ordinul nr. 717 din 28 mai 2009 emis în vederea exercitării, în limitele delegării de competență, a calității de ordonator principal de credite, în condițiile în care auditorii financiari au semnalat neregularități în legătură cu exercitarea calității de ordonator principal de credite în exercițiul bugetar al anului 2008, nu poate reglementa retroactiv limitele și condițiile de exercitare a calității de ordonator principal de credite de către persoana delegată, în absența titularului de drept, prin Ordinul nr. 243 din 22 mai 2008, în cursul anului bugetar 2008.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile instanței de fond în sensul că respectivele neregularități au fost înlăturate în timpul controlului prin emiterea Ordinului nr. 717/2009 câtă vreme nu există dovezi în sensul prezentării respectivului act administrativ echipei de control cu atât mai mult cu cât nu se face nici un fel de referire la acesta în notele de relații întocmite pe toată perioada controlului și nici nu se observă depunerea acestuia la dosarul cauzei, deși intimata-reclamantă face referire la acest ordin în cererea de chemare în judecată iar instanța reia aceste susțineri în considerentele hotărârii recurate.
înalta Curte a mai constatat că intimata Agenția Națională de Integritate și-a modificat structura organizațională cu nerespectarea legilor bugetare anuale, respectiv Legea nr. 388/2007 și O.U.G. nr. 112/ 2008, fără a putea fi primite justificările acesteia bazate pe Legea nr. 188/ 1999 și existența avizului favorabil al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau atribuțiile exercitate în concret de personalul intimatei.
A mai apreciat Curtea că în mod corect s-a reținut de către auditorii externi că organizarea cabinetului demnitarului prin Ordinul nr. 65 din 19 februarie 2008, și pentru funcția de vicepreședinte cât și stabilirea numărului persoanelor încadrate la cabinetul demnitarului din subordinea președintelui, s-au efectuat cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G nr. 32/1998, așa cum a fost modificată prin Legea de aprobare nr. 760/2001, act normativ indicat în preambulul respectivului act administrativ.
Cu privire la aplicarea art. 13 alin. (2) lit. f) și art. 15 lit. d) Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și art. 15 H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, înalta Curte a arătat că, în condițiile în care o persoană a fost desemnată, prin Decizia Primului Ministru nr. 51 din 17 martie 2008, în respectiva comisie, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției, această ultimă instituție era obligată, în raport cu dispozițiile legale mai sus indicate, să suporte din bugetul propriu, indemnizația de ședință aferentă participării reprezentantului său la lucrările respectivei comisii.
Examinând susținerile părților și considerentele instanței de fond din perspectiva art. 4 alin. (1) și (2) H.G. nr. 925/2006, dispoziții cu caracter imperativ, înalta Curte a constatat că în mod greșit instanța de fond nu a reținut în sarcina Agenției, ca și autoritate publică contractantă, în sensul art. 8 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 34/2006, obligația actualizării și modificării programului anual al achizițiilor publice, întocmit pentru anul 2008, în conformitate cu creditele bugetare aprobate pentru anul 2008, precum și cu achizițiile făcute în cursul respectivului an bugetar, necesar pentru a face posibilă achiziționarea și a altor bunuri decât cele înscrise inițial în programul anual de achiziții dar și pentru a evita înregistrarea unor diferențe între valoarea estimată și aprobată a contractelor din program și nivelul total al achizițiilor efectuate.
Dispozițiile art. 6 alin. (1) sunt incidente în cauză, în condițiile în care achizițiile prin cumpărare directă se fac din fonduri publice iar potrivit art. 4 alin. (2) H.G. nr. 925/2006 programul anual al achizițiilor publice cuprinde totalitatea acordurilor-cadru și a contractelor pe care autoritatea contractantă urmează să le atribuie/încheie, pe parcursul unui an bugetar, indiferent de forma de procedura de atribuire. Prin urmare o apreciere în sensul că pentru achizițiile efectuate prin cumpărare directă nu există obligația de a fi cuprinse în programul anual al achizițiilor publice nu poate fi decât greșită.
A arătat înalta Curte că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a situației de fapt raportată la prevederile O.U.G. nr. 34/2006 când a statuat asupra respectării reglementărilor legale în domeniul achizițiilor publice efectuate la titlu "cheltuieli de capital". Astfel, instanța de fond, nu a observat situația divizării pozițiilor înscrise în lista de investiții, cât și prezentarea în referatele de necesitate numai a achiziției de produse pentru perioada imediată, cu valoarea estimată a acesteia, fără a se avea în vedere produsele similare din aceeași categorie achiziționate în cursul anului 2008, și implicit valorile cumulate ale contractelor pentru toate produsele similare din aceeași categorie de bunuri, care au fost achiziționate sau urmau a fi achiziționate pe parcursul unui an, atunci când a apreciat, asupra legalității procedurii prin care au fost atribuit contractele de achiziție publică unor produse achiziționate, precum computere personale din grupa de produse, pachete software și sisteme informatice, mobilă, inclusiv mobilă de birou sau echipamente de sonorizare.
De asemenea, a arătat înalta Curte, instanța de fond, analizând procedura de achiziție publică a unor produse, respectiv covoare și foto-copiatoare, a apreciat greșit, față de dispozițiile art. 25,art. 26 și art. 27 O.U.G. nr. 34/2006, că estimarea valorii de achiziție a unor produse se efectuează la data încheierii contractului și nu la data inițierii achiziției și nu a observat faptul că tocmai calcularea eronată a valorii estimate a contractelor de achiziție a avut ca rezultat greșita atribuirea a unor contracte de achiziție publică prin cumpărare directă în locul aplicării procedurii de achiziție publică prin cerere de oferte, fiind reținute și criticile referitoare la atingerea principiilor impuse de art. 2 din același act normativ, în derularea procedurii de atribuire a contractului pentru achiziționarea unui număr de 3 autoturisme.
A mai considerat Curtea ca întemeiate și criticile referitoare la neregularitățile constatate în încheierea și executarea unui contract de închiriere din noiembrie 2008, precum și a contractului de servicii de închiriere sisteme informatice din 01 iulie 2008.
2. Calea de atac exercitată
împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta Agenția Națională de Integritate, susținând că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
S-a arătat că instanța de recurs nu a examinat cele două aspecte referitoare la motivele de casare care privesc pct. 6 decizia nr. 4 din 21 iulie 2009 a Curții de Conturi a României, în sensul că nu s-a analizat modul de încheiere și derulare a contractului din 7 noiembrie 2008, încheiat cu SC B.C. SRL și a contractului din 01 iulie 2008 încheiat cu SC A.S.S. SRL.
în drept, cererea s-a întemeiat pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ..
întâmpinarea formulată
Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare.
S-a arătat că se poate introduce contestație în anulare pentru motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., numai de partea care a formulat recurs.
3. Soluția instanței asupra contestației în anulare
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
C. proc. civ. reglementează două categorii de contestații în anulare: contestația în anulare de drept comun reglementată de art. 317 C. proc. civ. și contestația în anulare specială reglementată de art. 318 C. proc. civ..
Contestatoarea a indicat ca temei de drept al contestației în anulare prevederile art. 318 C. proc. civ., așa încât înalta Curte va proceda la analiza contestației, prin prisma acestui temei de drept indicat în mod expres de contestatoare.
Contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., poate fi formulată pentru două motive și anume atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, adică a unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite, precum și în situația în care instanța de recurs a omis din greșeală să examineze unul din motivele de recurs.
Analiza prevederilor art. 318 C. proc. civ. relevă existența unei condiții de admisibilitate care vizează obiectul contestației în anulare, obiect care se referă numai la hotărârile instanțelor de recurs, cea de-a doua ipoteză a textului privind neexaminarea tuturor motivelor de recurs.
Din interpretarea logică a prevederilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., având în vedere și jurisprudența constanță a instanțelor judecătorești, dar și literatura de specialitate, rezultă că se poate ataca hotărârea instanței de recurs, pentru neexaminarea tuturor motivelor de recurs, numai de către partea care a declarat recursul.
Astfel, textul condiționează admisibilitatea contestației în anulare pentru situația omisiunii din greșeală a examinării unui motiv de casare, dacă s-a respins recursul sau dacă s-a admis în parte.
Ori, în speță, recursul declarat de Curtea de Conturi a României a fost admis în totalitate, respingându-se acțiunea reclamantei.
Numai în cele două ipoteze prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. era posibil să nu se examineze toate motivele de recurs.
în cazul admiterii în totalitate a recursului nu suntem în ipoteza reglementată de text și nici nu prezintă relevanță care au fost motivele ce au condus la admiterea recursului.
De asemenea, recursul a fost declarat de Curtea de Conturi, astfel că numai motivele formulate de această parte puteau fi omise, situație în care numai această parte ar fi avut la îndemână calea contestației în anulare.
în concluzie, în cauza prezentă nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., așa încât, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 5047 din 17 noiembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4027/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4010/2011. Contencios → |
|---|
