ICCJ. Decizia nr. 4118/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4118/2011
Dosar nr.163/33/2010
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 459 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi intervenienta P.R. II Cluj-Napoca, prin care solicita modificarea Deciziei nr. 2254 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâtă. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca invocată de către intervenientă:
Contestatorul are calitatea de administrator al bunului în litigiu, bun aflat în proprietatea Statului Român până la data restituirii către intervenientă, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca având un drept de administrare asupra imobilului în litigiu motiv pentru care calitatea procesuală activă a acestuia este susţinută şi prin prisma prevederilor Legii nr. 215/2001 modificată ce conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul şi capacitatea efectivă de a gestiona în nume propriu o parte importantă a bunurilor aflate în proprietatea statului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei:
Cadrul normativ care reglementează restituirea unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de către OUG nr. 94/2000 republicată şi HG nr. 1094 din 15 septembrie 2005 prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a ordonanţei menţionate.
Potrivit prevederilor circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 s-a creat posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de către Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public.
În temeiul actelor normative menţionate, intervenienta P.R. II Cluj-Napoca prin E.R.A. a depus cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 4528 din 27 februarie 2003 prin care a solicitat restituirea imobilului (construcţii şi terenul aferent) situate în Cluj-Napoca B-dul D., jud. Cluj înscris în CF nr. X a localităţii Cluj cu nr. top. Y. Comisia specială de retrocedare analizând cererea formulată în raport de actele depuse în susţinerea sa a reţinut că imobilul în litigiu se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000 şi a emis Decizia contestată.
Comisia a stabilit că la momentul preluării de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948, respectiv la data de 9 mai 1958, imobilul solicitat (terenul cu cele două corpuri de construcţie) era în proprietatea Bisericii Reformate din Cluj, conform copiei legalizate a cărţii funciare nr. Z Cluj nr. top. Y. Prin aceeaşi decizie s-a constatat faptul că în momentul de faţă imobilul solicitat se află în proprietatea tabulară a Statului Român, parţial având destinaţia de grădiniţă şi parţial destinaţia de locuinţe folosite de către persoane fizice în baza unor contracte de închiriere.
În acest sens în temeiul art. 1 alin. (1), (3), (10) şi (11) şi al art. 3 alin. (6) din OUG nr. 94/2000 s-a dispus retrocedarea imobilului descris mai sus stabilindu-se totodată în sarcina intervenientului anumite obligaţii: pentru partea din imobil, care are destinaţia de grădiniţă, menţinerea afectaţiunii de interes public pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei; pentru partea din imobil, având destinaţia de locuinţă, obligaţia de a respecta prevederile OUG nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001 precum şi obligaţia de a plăti fostului deţinător - Statul Român - contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive.
Pentru această din urmă măsură Comisia specială de retrocedare a avut în vedere disp. art. 1 alin. (3) teza a II-a din OUG nr. 94/2000 potrivit cu care adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. Această din urmă măsură apare în opinia reclamantului ca fiind neîntemeiată susţinând ca fiind nerelevante concluziile raportului de expertiză ce a stat la baza emiterii deciziei.
Într-adevăr prin raportul de expertiză pus la dispoziţia Comisiei speciale de retrocedare s-a constatat existenţa unor lucrări de extindere şi închidere terasă la corp C fără a se preciza dacă aceste lucrări de extindere depăşesc sau nu 50% din aria desfăşurată. Pe de altă parte în ceea ce priveşte corpul C.2 de clădire, reclamantul susţine faptul că intervenienta nu a făcut dovada proprietăţii prin simplul fapt că nu l-a înscris în cartea funciară deşi în anexa 3 la descrierea imobilului în limba maghiară figurează pentru dependinţe construcţii (spaţii alăturate).
Prin urmare s-a apreciat ca fiind necesară efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către un alt expert decât cel care a întocmit raportul ce a stat la baza emiterii deciziei, sens în care s-a stabilit ca obiective principale a se indica în ce măsură la imobilul solicitat a fi retrocedat s-au efectuat, ulterior preluării de către Statul Român, adăugiri construcţiei iniţiale, în caz afirmativ urmând a se face o descriere amănunţită a acestora arătându-se totodată dacă acestea depăşesc 50% din aria desfăşurată a imobilului. S-a mai solicitat a se indica dacă în afara înscrierilor în CF există în realitate şi un corp 2 de clădire precum şi componenţa efectivă a acestuia.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţiei întocmit de expert M.M. s-a stabilit că la imobilul înscris în CF X cu nr. top. Y ce face obiectul Deciziei nr. 2254/2009 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a efectuat extinderea acestuia ulterior preluării de către Statul Român, în suprafaţă de 14,76 mp reprezentând 7,4% din suprafaţa desfăşurată a imobilului (construcţie înscrisă în CF). Extinderea are caracter de construcţie definitivă şi constă din 3 încăperi (cămară de alimente, baie şi antreu) având pereţii din zidărie de cărămidă, pe fundaţii din beton şi acoperiş - şarpantă de lemn cu învelitoarea din ţiglă.
Totodată raportul de expertiză a constatat că în afara înscrierilor din CF indicate, în realitate există un corp de clădire (separat de construcţia înscrisă în CF) în care funcţionează o grădiniţă compusă din două săli grupă, două holuri, un birou, un grup sanitar, o magazie, o încăpere pentru frigider, toate situate la parterul imobilului, iar la subsol o pivniţă.
Prin urmare în raport de concluziile raportului de expertiză instanţa de fond constată că în mod corect pârâta a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) teza a II-a din OUG nr. 94/2000.
În ceea ce priveşte corpul 2 de clădire în care funcţionează grădiniţa şi nu este înscrisă în cartea funciară, intervenienta a depus la dosar o serie de documente din care rezultă că aceasta a fost executată în etape diferite de timp.
Având în vedere lipsa unor relevee ale construcţiei la perioadele de timp în care a fost edificată sau modificată, expertul a considerat că stabilirea perioadelor în care această construcţie a suferit modificări, pot fi aproximate pe baza planurilor menţionate şi depuse de intervenientă. Prin suprapunerea planurilor menţionate rezultă că în anul 1932 (anexa 2 la expertiză) pe plan figurează o clădire, pe curtea imobilului denumită corpul 2. Pe planul topografic ediţia 1941 (anexa 2 la expertiză) clădirea - corp II are o configuraţie diferită de cea anterioară, ceea ce conduce la concluzia că această clădire a fost reconstruită în perioada 1932 - 1941 aşa încât în acest an clădirea avea subsol şi două încăperi la parter (notat nr. 6 nr. 2 pe releveu). Corpul II a fost extins cu spălătorie şi toaletă (anexa 3 la expertiză) iar în planul topografic din 1944 apar modificări la subsolul imobilului. Pe planul din 1944 corpul II are o formă în plan diferită de cea existentă anterior având o suprafaţă mărită ceea ce duce la concluzia că în perioada 1941 - 1944 construcţia a fost extinsă cu suprafaţa corespunzătoare încăperilor notate cu nr. 4, 3 şi 1 pe releveul clădirii actuale.
Planul topografic ediţia 1970 (anexa 5) prezintă un corp II având o suprafaţă diferită de suprafaţa clădirii din 1944 de unde rezultă că aceasta a fost extinsă, iar extinderea corespunde holului de intrare (notat cu nr. 5 pe releveu).
Aşadar rezultă că la data preluării de către Statul Român a construcţiei, corpul II avea forma şi implicit suprafaţa aşa cum rezultă din planul topografic întocmit în anul 1944; extinderea executată în perioada 1944 - 1970 fiind în fapt executarea holului de la intrare, iar suprafaţa construită a extinderii este de 18,20 mp ceea ce reprezintă 12,19% raportat la suprafaţa construită a grădiniţei şi 10,50% raportat la suprafaţa construcţiei.
Aportul de valoare adus construcţiei prin extinderea acesteia ulterior preluării de către Statul Român constă în valoarea suprafeţei construite a holului de 18,20 mp, evaluarea făcându-se prin „metoda valorii de înlocuire” având la bază preţurile din catalogul aferent anului 1965 actualizate cu indicele de actualizare din buletinul documentar Expertiza Tehnică 115/2010 şi sunt redate analitic în anexa 2 la expertiză.
Concluzionează instanţa de fond că atât terenul cât şi construcţiile ce formează obiectul cauzei au fost retrocedate în mod legal intervenientei, că reclamantul nu a depus niciun act doveditor referitor la efectuarea extinderilor care să probeze faptul că aceste adăugiri aduse construcţiei corp II depăşesc 50% din aria desfăşurată a acestuia şi, prin urmare, în mod întemeiat pârâta a dispus restituirea întregului imobil către intervenientă, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 1 alin. (3) teza a II-a din OUG nr. 94/2000.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a precizat că sentinţa Curţii de Apel Cluj este criticabilă sub aspectul menţinerii ca legală a Deciziei nr. 2254 din 21 decembrie 2009 în condiţiile în care în mod eronat s-a dispus restituirea în întregime a construcţiilor situate pe terenul identificat în CF Z Cluj.
În esenţă s-a arătat că în privinţa Corpului II de clădire existent pe terenul în cauză E.R.C. nu şi-a probat dreptul de proprietate, iar câtă vreme un asemenea drept nu este înscris în CF, el nu există. În plus expertul a avut în vedere mai multe planuri de situaţie, lucrarea acestuia nefiind bazată pe măsurători topografice, plan cadastral, singurele documente relevante în opinia recurentului, care apreciază că din analiza hărţilor întocmite în anii 1941 şi 1972 rezultă cu evidenţă că suprafaţa construită a sporit cu peste 50%.
Totodată, construcţia edificată nelegal nu a avut destinaţia de grădiniţă, transformarea în grădiniţă neputând avea loc decât după preluarea sa în proprietatea Statului Român astfel că restituirea unui imobil introdus potrivit legii în domeniul public este de neconceput. Sub acest aspect, al cuprinderii construcţiei - grădiniţa „B.” (fosta grădiniţă nr. 46) şi a terenului aferent în inventarul bunurilor care aparţin municipiului Cluj-Napoca s-a făcut trimitere la protocolul încheiat între Consiliul Local şi Inspectoratul Şcolar Judeţean în temeiul art. 166(3), (4), (5), (6), (7), (8) şi (9) din Legea nr. 84/1995 raportat de modificările aduse prin OUG nr. 184/2001 şi la Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din 14 martie 2005 - anexa 4 poziţia 131.
Recurentul a mai arătat că în reconsiderarea soluţiei care se impune urmează a fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ.
Prin întâmpinările formulate, intimaţii P.R. II Cluj-Napoca (intervenientă) şi Comisia Specială de Retrocedare (pârâtă) au răspuns criticilor recurentului reiterând apărările formulate şi în faţa instanţei de fond, solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor ce se pot subsuma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive de casare/modificare a sentinţei pronunţate întrucât aşa cum rezultă din considerentele avute în vedere de prima instanţă aceasta şi-a întemeiat soluţia atât pe prevederile legale incidente - OUG nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare - cât şi pe probatoriul administrat.
Decizia nr. 2254 din 21 decembrie 2009 prin care Comisia Specială de Retrocedare a retrocedat Parohiei Reformate II Cluj-Napoca imobilul reprezentând construcţii împreună cu terenul aferent situat în municipiul Cluj-Napoca, Bd. D., judeţul Cluj, înscris în CF nr. X a localităţii Cluj, nr. top. Y, a fost emisă cu respectarea OUG nr. 94/2000 republicată, modificată şi completată, în considerentele sentinţei aflate în control judiciar dezvoltându-se argumentele de fapt şi de drept pentru care nu poate fi primită cererea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca de modificare a actului administrativ în discuţie sub aspectul restituirii în natură a construcţiilor situate pe terenul în litigiu, restituire apreciată de reclamant ca nelegală.
Critica autorităţii recurente care vizează Corpul II de clădire din imobilul retrocedat nu este întemeiată din moment ce pe de o parte, în art. 4(3) din Ordonanţa de urgenţă incidentă se statuează că „pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice alte acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive”, iar pe de altă parte din dispoziţiile cu caracter general prevăzute în art. 493 - 494 C. civ. rezultă că proprietarul terenului devine prin accesiune şi proprietar al construcţiei.
Mai mult, conform art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare (în vigoare la momentul pronunţării sentinţei) una din excepţiile de la regula constituirii drepturilor reale prin înscrierea în CF este aceea a drepturilor reale dobândite prin accesiune.
Cele menţionate conturează concluzia că sunt pertinente apărările Comisiei intimate în privinţa Corpului II Clădire, existenţa dreptului de proprietate al intimatei-interveniente asupra acestui corp de clădire nefiind condiţionată de întabularea acestuia în CF.
În condiţiile în care recurentul-reclamant nu a depus la dosar niciun document referitor la efectuarea extinderilor, la faptul că adăugirile aduse corpului II de construcţie depăşesc 50% din aria desfăşurată a acestuia, iar instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 201 şi urm. din C. proc. civ. ţinând seama de lucrarea tehnică de specialitate întocmită în cauză, va fi înlăturată şi critica privitoare la incorecta întocmire a raportului de expertiză tehnică judiciară.
Argumentul că imobilul în care funcţionează Grădiniţa B. (corp II clădire şi teren aferent) este parte din domeniul public al autorităţii administrativ-teritoriale nu a fost adus în faţa instanţei de fond pentru a face obiectul unei analize, astfel că nu se poate imputa acesteia că nu a motivat soluţia şi pe acest aspect; mai mult, apartenenţa unui imobil la domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale (cum se invocă în recurs) nu constituie un impediment pentru retrocedarea imobilului, căci însuşi legiuitorul [art. 1 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă în discuţie] prevede o procedură de urmat pentru ca un bun imobil să fie scos din domeniul public potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, invocarea altor acte normative ca temei al recursului exercitat apare ca nepotrivită deoarece OUG nr. 94/2000 republicată, modificată şi completată reprezintă o lege specială care se aplică cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Constatându-se că recursul nu este fondat, nu se poate da curs solicitării recurentului de a fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată, şi tocmai în aplicarea art. 274(1) C. proc. civ. acesta va fi obligat la plata cheltuielilor suportate de intimata-intervenientă în această etapă procesuală conform dovezilor depuse la dosar recurs.
Văzând şi dispoziţiile art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei nr. 459 din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimata-intervenientă P.R. II Cluj-Napoca a sumei de 3.550 RON - cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3983/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4132/2011. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
