ICCJ. Decizia nr. 4132/2011. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4132/2011
Dosar nr.4451/1/2011
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1713 din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de C.T., în contradictoriu cu Administraţia Străzilor, împotriva Deciziei nr. 773 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că Decizia recurată nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind pronunţată în recurs şi, deci, irevocabilă.
Împotriva Deciziei nr. 1713 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare C.T.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul a precizat că motivul demersului său judiciar este acela de a stopa frauda comisă de Administraţia Străzilor şi că în privinţa excepţiei de inadmisibilitate invocată din oficiu cu ocazia judecării recursului promovat la Înalta Curte instanţa avea obligaţia de a explica în ce constă această excepţie şi care sunt consecinţele ei având în vedere că recurentul/contestatorul nu are pregătire de specialitate juridică. În acest context, ţinând seama şi de prejudiciul cauzat de atitudinea autorităţii publice pârâte prin refuzul de a comunica informaţiile de interes public solicitate, contestatorul a apreciat că se impune rejudecarea cauzei.
Examinând contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei irevocabile nr. 1713 din 23 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă şi o va respinge în consecinţă, pentru cele ce se vor puncta în continuare:
Prin Sentinţa civilă nr. 1618 din 28 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului C.T., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, obligând pârâta Administraţia Străzilor să comunice informaţiile publice referitoare la costurile minimale pentru executarea lucrărilor de întreţinere a străzii Madrigalului din sectorul 1 Bucureşti şi dacă dispune de aceste fonduri.
În aplicarea art. 22 (3) şi (4) din Legea nr. 544/2001 potrivit căruia hotărârea tribunalului este supusă doar căii de atac a recursului iar hotărârea curţii de apel este definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Decizia nr. 773 din 15 martie 2010, respingând recursurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei civile mai sus arătate.
Faţă de dispoziţiile legale imperative precizate, sesizată fiind cu un nou recurs declarat de C.T. împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului deoarece Decizia în discuţie este irevocabilă, astfel că prin Decizia nr. 1713/2001 (ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare) a respins ca inadmisibil cel de-al doilea recurs formulat de reclamant.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V („Căile extraordinare de atac”) Cap. I Contestaţia în anulare (art. 317 - 321), cale extraordinară de atac de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din acest cod.
În esenţă pe calea contestaţiei în anulare, instanţa, la cerere, îşi poate desfiinţa propria hotărâre şi poate proceda la o nouă judecată însă numai dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 317(1) şi (2) - contestaţia în anulare obişnuită/de drept comun - sau de art. 318 - contestaţia în anulare specială.
Conform art. 317:
„(1)Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”
Potrivit art. 318: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
În speţă se observă că nu a fost indicat temeiul legal în baza căruia se solicită instanţei supreme să-şi retracteze Decizia nr. 1713/2011, însă analizându-se cererea contestatorului prin prisma normelor procedurale menţionate deja se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate stipulate de lege pentru desfiinţarea hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibil un recurs la recurs, nefiind relevante la acest moment argumentele dezvoltate în contestaţie şi neputându-se imputa Înaltei Curţi că nu a explicat suficient părţii recurente care sunt consecinţele admiterii excepţiei invocate din oficiu, căci partea interesată avea posibilitatea de a apela la serviciile unui avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.T. împotriva Deciziei nr. 1713 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 4118/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4143/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
---|