ICCJ. Decizia nr. 4143/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4143/2011
Dosar nr.124/35/2011
Şedinţa publică din 16 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, să se constate că îndeplineşte condiţiile legale pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, anularea Deciziei nr. 76/2010 emisă de Consiliul Baroului Bihor, obligarea pârâţilor să emită Decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat şi să procedeze la înscrierea sa în Tabloul avocaţilor definitivi al Baroului Bihor, în termen de 30 de zile de la solicitare, obligarea pârâţilor la plata de daune în solidar, în cuantum de 150 RON pentru fiecare zi de la expirarea termenului de 30 de zile de la solicitarea înscrierii şi până la înscrierea în Tabloul avocaţilor definitivi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţiile legale prevăzute de art. 11, art. 13, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Ca urmare a verificării îndeplinirii acestor condiţii, Consiliul Baroului Bihor a hotărât admiterea participării reclamantului la un interviu programat pentru data de 26 noiembrie 2010.
La acea dată, Baroul Bihor a organizat un test grilă de verificare a cunoaşterii legislaţiei privind profesia de avocat, în urma căruia a fost emisă Decizia nr. 76/02 decembrie 2010, prin care a fost respinsă cererea reclamantului, cu motivarea neîndeplinirii punctajului minim la testul grilă menţionat.
Reclamantul a criticat Decizia contestată pentru încălcarea abuzivă a dreptului său de primire în profesie cu scutire de examen, în temeiul unor reglementări ce exced prevederilor Legii nr. 51/1995.
Prin precizarea ulterioară de acţiune, reclamantul a solicitat şi anularea Deciziei nr. 34 din 19 - 20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România emisă în urma contestării Deciziei nr. 76/2010 a Baroului Bihor.
2. Întâmpinările depuse în cauză
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat anularea acţiunii ca prematur introdusă, iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată.
Pârâţii au susţinut că, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, introducerea acţiunii se face în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, sau de la data expirării termenului legal de soluţionare a plângerii prealabile, adică termenul de 30 de zile, dacă prin lege nu se prevede altfel, or petentul a introdus acţiunea înainte de termenul dat de lege organului competent să soluţioneze plângerea prealabilă.
Au arătat că, faţă de dispoziţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, care prevăd că Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România se convoacă trimestrial în şedinţe ordinare, termenul de soluţionare a plângerilor prealabile îl reprezintă prima şedinţă de consiliu ulterioară depunerii plângerii prealabile, astfel că în cauză nu poate fi reţinut refuzul nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului.
Pe fond, pârâţii au susţinut, în esenţă, că verificarea cunoştinţelor reclamantului s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale, iar Decizia adoptată în consecinţă este legală şi temeinică.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 108/CA din 29 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului C.A.C. şi, în consecinţă, a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile legale pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a anulat Decizia nr. 76/2010 şi Decizia nr. 34/2011 emise de pârâţi şi a obligat pârâţii să emită Decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat şi să procedeze la înscrierea sa în Tabloul avocaţilor definitivi al Baroului Bihor, respingând celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că respingerea cererii de primire în profesia de avocat a reclamantului este nejustificată.
A mai apreciat Curtea că prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înţeleasă în sensul că, dacă o persoană se află într-una din situaţiile reglementate de art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) şi solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 51/1995, impunerea altor condiţii decât cele expres prevăzute de lege fiind nelegală.
Condiţia prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) de exercitare a profesiei de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani, reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se prezumă că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor juridice necesare exercitării profesiei de avocat.
Curtea a arătat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevăd posibilitatea verificării cunoştinţelor şi nu obligaţia, iar, pe de altă parte, organizarea interviului sub forma unui test grilă, cu stabilirea unui punctaj minim ce trebuie obţinut pentru admiterea cererii la 20 de puncte, a echivalat cu susţinerea unui examen, dar intitulat interviu, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995.
Excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, invocată de către pârâţi, a fost respinsă, cu motivarea că urmare a expirării termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru soluţionarea contestaţiei formulată de reclamant la data de 20 decembrie 2010, acesta a fost îndreptăţit să introducă acţiunea la instanţa judecătorească, neexistând nicio prevedere care să-l oblige să aştepte la nesfârşit soluţionarea plângerii.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, pârâţii Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurenţii au solicitat modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii. Criticile au fost structurate de recurenţi după cum urmează.
4.1. Instanţa de fond a ignorat existenţa unor acte administrative normative care nu au fost declarate nelegale.
Recurenţii au arătat că prima instanţă a ignorat un act administrativ normativ valabil: Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România care detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat pentru cei care îndeplinesc „condiţiile formale” prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, stabilind că „Rezultatul verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, fără a vătăma dreptul petentului de a formula, ulterior, o nouă cerere”.
Tot la acest punct, recurenţii au arătat că întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi invocată în cauză este anterioară adoptării actului administrativ menţionat.
4.2. Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Potrivit recurenţilor, textul legal nu conferă un drept subiectiv ci doar o vocaţie. Instituirea unor criterii obiective şi transparente de organizare a activităţii de testare a participanţilor nu reprezintă un examen după cum a reţinut instanţa, mai ales din perspectiva sferei de cuprindere a tematicii care a fost foarte restrânsă.
În plus, reclamantul s-a supus procedurii de verificare a cunoştinţelor contestând-o numai după ce a fost respins.
4.3. Legea nr. 51/1995 s-a modificat prin Legea nr. 270/2010, astfel încât accesul în profesie se realizează numai prin examen.
Recurenţii au afirmat la finalul motivelor de recurs că legislaţia specifică profesiei de avocat a fost modificată „tocmai pentru a nu mai exista probleme de acest gen”.
5. Apărările intimatului C.A.C.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând punctual criticilor recurenţilor, intimatul a arătat că soluţia fondului este în concordanţă cu practica Înaltei Curţi în materie, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului concretizată prin hotărârea pronunţată în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României.
Intimatul s-a raliat considerentelor fondului, insistând asupra ideii că reglementarea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) nu poate fi extinsă prin impunerea altor condiţii suplimentare de către recurenţi.
În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, intimatul a susţinut că nu era necesară examinarea ei de către instanţă, în condiţiile în care acest act doar detaliază dispoziţiile statutare referitoare la procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică şi, în plus, nu este un act normativ publicat în Monitorul Oficial pentru a fi opozabil.
În fine, intimatul a mai punctat şi faptul că s-a prezentat la aşa-numitul interviu, dând dovadă de bună-credinţă, fără a cunoaşte anticipat că, prin modul de desfăşurare, acesta va fi un veritabil examen.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant C.T. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurenţilor-pârâţi Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România de a-l primi în profesia de avocat cu scutire de examen, exprimat prin Decizia nr. 76 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Bihor de respingere a cererii, confirmată prin Decizia nr. 34 din 19 - 20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România de respingere a contestaţiei administrative.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că impunerea unor condiţii suplimentare celor stabilite prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea unui interviu sub forma unui test grilă şi stabilirea unui punctaj minimal de 20 de puncte (din 25 posibile) echivalează cu susţinerea unui examen şi, prin aceasta, contravine legii.
Această concluzie este corectă, ea fiind împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Răspunzând motivelor de recurs expuse la pct. I.4 din această decizie, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la cadrul legal aplicabil
La data formulării cererii de primire în profesie de către intimatul C.A.C. (21 octombrie 2010) art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
În fine, prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor (...) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”:
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Apărarea referitoare la faptul că testul grilă impus de recurentul Baroul Bihor nu ar reprezenta un examen este lipsită de consistenţă.
Aspectul cantitativ invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoştinţelor a vizat doar reglementările specifice profesiei iar nu alte materii (civil, penal, proceduri), este complet nerelevant, câtă vreme ceea ce se reproşează recurenţilor este faptul că impunerea unei grile şi a unui barem prestabilit, precum şi a unui punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanţi echivalează, în mod evident, cu un examen şi, prin aceasta, contravine legii.
De altfel, este justă apărarea intimatului-reclamant în sensul că Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu îi este opozabilă, câtă vreme emitentul actului normativ nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative de a-i asigura publicarea în Monitorul Oficial în vederea intrării în vigoare.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reţine că aspectul invocat de recurenţi la pct. 4.3. al motivelor de recurs excede prezentei analize. Este real că pe parcursul soluţionării cauzei dispoziţiile Legii nr. 51/1995 au fost modificate substanţial, accesul în profesia de avocat realizându-se numai pe bază de examen însă, în baza principiului tempus regit actum, acest eveniment legislativ nu afectează dreptul intimatului-recurent de a fi primit în profesie cu scutire de examen, potrivit reglementării în vigoare la data formulării cererii sale.
1.2. Referitor la modul de aplicare a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Contrar celor susţinute de recurenţi, Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, el are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
În acest context, refuzul recurenţilor de a-l primi în profesie fără examen, pe motiv că nu a întrunit punctajul stabilit pentru verificarea cunoştinţelor specifice profesiei, apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de prima instanţă prin admiterea acţiunii.
Împrejurarea că intimatul s-a supus procedurilor de examinare stabilite de recurenţi nu le conferă legitimitate cum sugerează aceştia, ci, dimpotrivă, îi demonstrează buna-credinţă.
În fine, Înalta Curte mai remarcă şi că voinţa recurenţilor de a adăuga la lege reiese cu evidenţă atât din actele premergătoare (de ex. din referatul privind cererea de primire în profesie cu scutire de examen), cât şi din motivele de recurs, câtă vreme aceştia au considerat că art. 16 din lege vizează numai „condiţiile de formă pentru admiterea în profesie fără examen”, lăsând să se înţeleagă că ar mai exista şi alte condiţii, de fond ori substanţiale, ceea ce în mod evident nu este real.
Voinţa legiuitorului rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) reprodus anterior şi porneşte de la premisa, corect decelată de judecătorul fondului, că un consilier juridic (cazul intimatului-reclamant) cu peste 10 ani vechime în această profesie, a dobândit cunoştinţele şi experienţa necesare pentru exercitarea profesiei de avocat aşa încât nu mai sunt necesare, în această privinţă, verificări suplimentare.
Conchizând, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul de la Curtea de apel, că respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluţia atacată fiind, prin urmare, legală şi temeinică.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimat, respectiv cheltuielile cu transportul, în cuantum de 261,06 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei civile nr. 108/CA din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii la plata către intimat a sumei de 261,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4132/2011. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 4144/2011. Contencios → |
|---|
