ICCJ. Decizia nr. 4155/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Obiectul cererii deduse judecății
Pin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația L.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, anularea actelor administrative din 15 februarie 2011 privind soluționarea contestațiilor formulate de reclamanta împotriva procesului verbal din 04 februarie 2011 modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011; anularea parțiala a procesului verbal din 16 februarie 2011, modificat prin procesul verbal din 21 februarie 2011, respectiv poziția 1 și 21 din Anexa la acest proces-verbal, cuprinzând situația contestațiilor formulate de reclamanta și modul de soluționare a acestora; anularea parțiala a procesului verbal din 04 februarie 2011, modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011, respectiv poziția 2 și 3 din Anexa nr. 2B la acest proces-verbal, privind fondurile cinegetice pentru care nu se face dovada îndeplinirii condițiilor pentru atribuirea directa către reclamanta, precum și anularea parțiala a actului din 24 februarie 2011, reprezentând Referatul de aprobare având ca obiect rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice, respectiv poziția 2 și 3 din Anexa nr. 2, referitoare la reclamantă.
A mai solicitat și suspendarea executării actului administrativ, constând în procesul verbal din 04 februarie 2011 modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011 și referatul de aprobare având ca obiect rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice din 24 februarie 2011, în ce privește dispozițiile referitoare la reclamantă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul verbal din 04 februarie 2011 modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011, respectiv poziția 2 și 3 din Anexa nr. 2B, Comisia de atribuire a dreptului de gestionare a faunei din cuprinsul fondurilor cinegetice, constituită în baza Ordinului nr. 1221/2010, a respins cererea reclamantei de atribuire a fondului cinegetic Cladova și a fondului cinegetic Siclau-Grăniceri, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 8 alin (2) lit. a) Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
- pentru fondul Cladova "Nu se face dovada deținerii în proprietatea E.P., S.A.P., Biserica Ortodoxă Română R., SC T.T.A., Parohia Romano Catolică R., SC B. SRL, SC E.E. SRL, SC A. Arad și SC I.C.I.M. Arad (prezentați ca membri în asociația proprietarilor care propune gestionarul) pentru o suprafața totală de 422,965 ha, înscrisă în anexa la Dovada I.T.R.S.V. Oradea";
- pentru fondul Siclău-Grăniceri "Nu se face dovada deținerii în proprietatea SC A.G. SRL, Biserica Romano Catolica V., SC P. Arad, SC V.A. SRL și SC A.W.X. SRL Arad (prezentați ca membri în asociația proprietarilor care propune gestionarul) pentru o suprafață totală de 1543,75 ha, înscrisă în anexa la Dovada I.T.R.S.V. Oradea".
Reclamanta a mai arătat că prin contestațiile depuse la data de 07 februarie 2011 respectiv 08 februarie 2011 împotriva procesul verbal din 04 februarie 2011 modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011, a prezentat Comisiei titlurile în baza cărora asociația proprietarilor care propune gestionarul fondului deține suprafețele de teren aflate în discuție, contestațiile fiind însă respinse.
A susținut reclamanta că aspectele de mai sus conturează existența cazului bine justificat prevăzut de art. 15 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Referitor la condiția pagubei iminente, reclamanta a susținut că, în cazul în care nu se va dispune suspendarea actelor administrative menționate, cele două fonduri cinegetice ar urma să fie atribuite, fapt ce presupune încheierea/emiterea unor alte acte administrative, pe care reclamanta ar fi obligată să le atace.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin încheierea din 5 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei privind suspendarea executării actelor administrative contestate.
în motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că în speță reclamanta nu a făcut dovada iminenței unui prejudiciu, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o procedură de atribuire a dreptului de gestionare a faunei din cele două fonduri cinegetice.
Curtea a mai arătat că în cauză nu au fost invocate împrejurări de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, nefiind, pe de altă parte, evident, nici abuzul autorității sau încălcarea flagrantă a drepturilor reclamantei.
Prima instanță a mai constatat că, potrivit adreselor din 15 februarie 2011, de răspuns la contestațiile reclamantei, pârâtul a susținut că o parte din adeverințele depuse la dosar pentru a dovedi proprietatea terenurilor din cele două fonduri cinegetice solicitate nu sunt corespunzătoare, iar, pe de altă parte, documentele respective au fost comunicate după expirarea termenului limită prevăzut de art. 7 alin. (2) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
Soluționând excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu de către această instanță, curtea de apel a apreciat că în speță se discută o procedură specială de atribuire, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin O.U.G. nr. 34/2006.
A mai apreciat că, față de prevederile art. 1 alin. (1) Ordinul nr. 1221/2010 ce prevăd că atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II Legea nr. 554/2004 ce determină competența de soluționare a curții de apel.
3. Calea de atac exercitată în cauză
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația L.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării a procesului verbal din 04 februarie 2011 modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011 și Referat de aprobare având ca obiect rezultatele finale privind atribuirea directa a fondurilor cinegetice din 24 februarie 2011, în ce privește dispozițiile referitoare la Asociația L.H., până la soluționarea definitiva și irevocabila a cauzei, în temeiul art. 15 alin (1) Legea nr. 554/2004.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. a) Legea nr. 407/2006 cu modificările și completările ulterioare pentru fondurile cinegetice Cladova și Siclau-Grăniceri, făcând dovada că deține peste 50% din suprafața celor două fonduri precum și condițiile art. 14 Legea nr. 554/2004 respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente pentru a se admite ca situație de excepție suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
La dosar, prin nota de ședință recurenta arată că prin sentința civilă nr. 263 din 09 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea pe fond așa cum a fost formulată în sensul că a dispus anularea parțială a actelor administrative din 15 februarie 2011 privind soluționarea contestațiilor administrative formulate de reclamantă, împotriva procesului verbal din 04 februarie 2011 modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011; anularea parțială a procesului verbal din 16 februarie 2011 modificat prin procesul verbal din 21 februarie 2011 în ceea ce privește poziția 1 și 21 din Anexă; anularea parțială a procesului verbal din 04 februarie 2011, modificat prin procesul verbal din 06 februarie 2011 în ceea ce privește pozițiile 2 și 3 din Anexa nr. 2B și anularea parțială a Referatului de aprobare a rezultatelor finale privind atribuirea directă în ceea ce privește pozițiile nr. 2 și 3 din Anexa nr. 2 și a obligat pe pârâtă la atribuirea directă către recurenta-reclamantă a fondului cinegetic Cladova jud. Arad și a fondului cinegetic Șiclău Grăniceri jud. Arad, în condițiile art. 8 alin. (2) lit. a) Legea nr. 407/2006 și art. 1 alin. (1) lit. a) Ordinul nr. 1221/2010 emis de ministrul mediului și pădurilor.
împotriva acestei hotărârii s-a declarat recurs cu termen la 02 mai 2011, astfel că hotărârea primei instanțe este suspendată conform art. 20 alin. (2) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
II.Considerentele înaltei Curți asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocată de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 3041C. proc. civ. înalta Curte constată că recursul este fondat.
Art. 14 și 15 Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în baza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare pentru anularea actului (art. 15).
în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă, ale căror definiții legale se regăsesc în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t).
Suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, legea română răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, reținute în considerentele sentinței atacate, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Atât în cererea de chemare în judecată cât și în motivele de recurs, au fost invocate o serie de împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare o solicită, astfel cum rezultă din analiza prevederilor art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ.
în speță, existența cazului bine justificat susținută de recurenta-reclamantă prin argumentele aduse ce au la bază înscrisuri doveditoare de natură a justifica o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative a fost confirmată de soluția de anulare a actelor administrative în litigiu, pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Timișoara prin sentința nr. 263 din 09 iunie 2011 depusă în copie, ca act nou, în recurs.
Sentința nu are caracter irevocabil, dar vine în sprijinul susținerilor recurentei-reclamante cu privire la aparența de nelegalitate dedusă din aplicarea greșită a prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) Legea nr. 407/2006 și art. 4 alin. (1) lit. a) din regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
Referitor la condiția pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. s) Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public, înalta curte reține că recurenta-reclamantă a indicat împrejurările care conduc la concluzia că executarea actelor a căror suspendare a fost solicitată s-ar repercuta negativ asupra fondurilor de vânătoare și în special a faunei cinegetice care are un mod natural cu ciclu de dezvoltare multianual până la recoltare și orice perturbare în gestionarea fondului de către deținător generează un prejudiciu material previzibil.
Mai mult incertitudinea în deținerea fondurilor cinegetice până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei poate avea drept consecință dezinteresul în oaza și buna administrare a fondurilor în litigiu cu consecința negativă din perspectiva exploatării abuzive și neplanificate a acestora, reducerea speciilor și a efectivelor de vânat.
2. Temeiul Legal al soluției adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte a constatat că sentința recurată, a fost pronunțată prin încălcarea art. 14 Legea nr. 554/2004, astfel încât a admis recursul, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca în temeiul art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să modifice sentința, în sensul admiterii cererii reclamantei ca fondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4157/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4151/2011. Contencios → |
|---|
