ICCJ. Decizia nr. 4153/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC L.A.G. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 14 Legea nr. 554/2004, suspendarea executării obligației de plată a sumei de 2,245,476 RON instituită prin decizia de impunere din 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, încheiată în urma inspecției fiscale parțiale efectuate la sediul secundar al societății.
în motivarea acțiunii, cu referire la condiția cazului bine justificat, reclamanta a criticat modul de calcul, de către autoritatea pârâtă, al redevențelor miniere datorate de către reclamantă, prin prisma concluziilor controlului efectuat la SC L.C.R. SA, acționar majoritar în cadrul reclamantei și a dispozițiilor O.U.G. nr. 101/2007.
A mai arătat reclamanta că a calculat și plătit în mod corect redevențele miniere, conform dispozițiilor Legii nr. 262/2009, fără a fi primit anterior nici o notificare de renegociere a condițiilor de exploatare și implicit de majorare a cuantumului redevențelor miniere, prin semnarea de acte adiționale.
Cu privire la paguba iminentă, reclamanta a arătat că decizia de impunere reprezintă titlu executoriu ce poate fi pus în executare de către organele fiscale de îndată, traducându-se la nivel practic într-un prejudiciu material viitor și previzibil față de cuantumul sumei imputate, și anume 2.245.476 RON.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2291 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei SC L.A.G. SA și, în consecință, a dispus suspendarea deciziei de impunere din 22 decembrie 2010 a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili până la soluționarea pe fond a contestației.
în motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că există dubii serioase în ceea ce privește legalitatea actului administrativ contestat prin care i s-a impus reclamantei plata unor obligații fiscale suplimentare, redevențe miniere și majorări, în condițiile în care doua controale ale aceleiași autorități, mai mult, controale efectuate de aceiași inspectori, unul din iunie 2009 și celălalt din decembrie 2010, au rezultat în constatări contradictorii cu privire la faptul dacă se datorează sau nu redevența majorată prevăzută de O.U.G. nr. 101/2007 și în condițiile în care autoritatea competentă nu a notificat titularul cu privire la renegociere și nu s-a încheiat un act adițional de modificare a cuantumului redevențelor datorate.
Curtea a reținut că nu există nici o justificare obiectivă în privința schimbării interpretării dispozițiilor legale aplicabile pentru situații similare și care privesc aceeași perioadă.
Prima instanță a mai apreciat că este îndeplinită și condiția privitoare la existența unei pagube iminente, deoarece lipsirea reclamantei de o sumă importantă, 2.245.476 RON, în condițiile în care aceasta este societate comercială, pentru o perioadă nedeterminată de timp, cât este necesar pentru soluționarea contestației reclamantei și eventual apoi pentru soluționarea în instanță a litigiului, reprezinta un prejudiciu viitor și previzibil.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Autoritatea recurentă a susținut că motivele de nelegalitate invocate de către intimata-reclamantă țin, de fapt, de fondul dreptului și nu pot fi analizate decât în cadrul acțiunii în anulare, iar, pe de altă parte, aceasta nu a probat existența unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat și nici a prejudiciului material viitor și previzibil.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă, intimata SC L.A.G. SA a rezumat argumentele expuse instanței de fond și a mai arătat că recurenta-pârâtă a emis decizia nr. 291 din 18 iulie 2011 prin care a admis contestația formulată de către intimată și, în consecință, a dispus anularea deciziei de impunere din 22 decembrie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 2.245.476 RON.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 14 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.
Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
O condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu
în speță, înalta Curte apreciază acest aspect realizat în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța de fond, autoritatea recurentă a calificat diferit situații de fapt identice, interpretând diferit dispozițiile legale incidente.
Mai mult, prin decizia nr. 291 din 18 iulie 2011 (depusă la dosarul de recurs), recurenta a admis contestația formulată de către intimată, având ca obiect decizia fiscală a cărei suspendare se solicită, și, în consecință, a dispus anularea deciziei de impunere din 22 decembrie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei.
în motivarea deciziei, recurenta însăși a arătat că redevența minieră stabilită prin Licențele de exploatare la care s-a făcut referire prin raportul de inspecție fiscală trebuia modificată prin renegociere cu autoritatea competentă, și că, deși legea minelor a suferit mai multe modificări, pentru perioada verificată redevența minieră trebuia calculată la cota stabilită prin licență, de 2% asupra valorii totale a producției miniere realizate, așa cum procedase anterior reclamanta-intimată, și nu la cota de 6% și 10% cum au calculat organele de inspecție fiscală.
Acest aspect este de natură a confirma aprecierile instanței de fond cu privire la aparenta nelegalitate a actului contestat, din moment ce însuși emitentul a înțeles să îl revoce, pentru considerente ce reiau argumentele expuse de către reclamanta-intimată în susținerea cererii sale.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
în speță este neîndoielnică îndeplinirea acestei condiții în contextul în care reclamanta-intimată este expusă executării silite a unei sume însemnate ca valoare, sumă ce ulterior, în cazul obținerii unei soluții favorabile, nu ar fi supusă recuperării, ci eventual compensării cu alte datorii fiscale.
2. Soluția instanței de recurs
Pentru aceste considerente, neputându-se reține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de către recurentă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, recursul formulat a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4152/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4150/2011. Contencios → |
|---|
