ICCJ. Decizia nr. 4190/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4190/2011
Dosar nr.71/35/2009
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Local al Comunei Garbău a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu - Mare, solicitând să se constate netemeinicia şi nelegalitatea actului administrativ constând în răspunsul la contestaţia sa din 9 decembrie 2008, formulată împotriva notificării Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 6 Satu Mare din 27 noiembrie 2008, invocând faptul că refuzul cu privire la plata sumelor de bani, rezultat ca urmare a verificării eligibilităţii cheltuielilor, este netemeinic şi nelegal, solicitând, în consecinţă, obligarea pârâtei la plata sumelor de 179.368,25 RON şi 33.852,02 RON cu titlu de TVA, a dobânzilor legale, începând cu data notificării şi până la data achitării sumei integral, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3139 din 3 mai 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de S.C. N.B.K.B. Sucursala Cluj-Napoca şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local al Comunei Garbău, pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 6 Satu Mare, intervenienţii în interesul reclamantului Instituţia Primarului Comunei Garbău, Comuna Garbău prin Primar - B.G.L. şi chemata în garanţie S.C. N.B.K.B. Sucursala Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că, în cauză, cuantumul sumelor considerate neeligibile este mai mic de 500.000 RON, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului şi nu curţii de apel, iar, din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti şi nu Tribunalului Cluj, în favoarea căruia a solicitat declinarea chematul în garanţie, având în vedere că la termenul din 04 martie 2009, când s-a discutat la Curtea de Apel Oradea excepţia necompetenţei teritoriale, reprezentantul reclamantei a arătat că optează pentru Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât reclamantul a optat în conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru instanţa de la domiciliul pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, constată că recursul este inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 158 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".
Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus-citat rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu se poate exercita nicio cale de atac.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 158 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010, coroborat cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva Sentinţei civile nr. 3139 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 4189/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4191/2011. Contencios → |
---|