ICCJ. Decizia nr. 4191/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4191/2011
Dosar nr.520/35/2009*
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de lămurire a dispozitivului, formulată de petentul L.L., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor şi, în consecinţă, a lămurit dispozitivul Hotărârii nr. 118/CA din 17 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 520/35/CA/2009, respectiv al încheierii de îndreptare a erorii materiale din 08 aprilie 2010, în sensul că drepturile salariale aferente funcţiei de conducere deţinută de reclamant anterior datei de 25 mai 2009, respectiv funcţia de inspector şef, includ şi stimulentele aferente acestei funcţii pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie, august 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că repararea integrală a prejudiciului produs reclamantului implică acordarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei publice de conducere pe care a deţinut-o acesta anterior datei de 25 mai 2009, deci inclusiv stimulentele aferente acestei funcţii, apreciind că, prin sintagma cuprinsă în dispozitiv „obligă acest pârât la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de conducere”, instanţa a înţeles să oblige pe pârât şi la plata către reclamant a acestor stimulente.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
1. Prin motivele de recurs formulate, recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale arată că prin dispozitivul încheierii din şedinţa din Camera de Consiliu din data de 08 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 520/35/2009, instanţa a aplicat greşit legea, dispunând acordarea şi a stimulentelor aferente acestei funcţii pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie, august 2009.
Arată recurentul că potrivit art. IV din OG nr. 29/2004, normele de acordare a stimulentelor personalului din aparatul de lucru la nivel central şi teritorial al ministerului au fost aprobate prin ordin al ministrului muncii şi că, în acest sens, Ordinul ministrului muncii nr. 229 din 24 februarie 2009, abrogat prin Ordinul ministrului muncii nr. 1361 din 10 iunie 2009 privind normele de acordare a stimulentelor, stabilea, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010, modul de acordare a stimulentelor pentru aparatul propriu al Inspecţiei Muncii şi pentru inspectoratele teritoriale de muncă, având în vedere activitatea personalului şi calitatea muncii prestate.
Apreciază recurentul că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din ordinele menţionate mai sus, Inspectorul General de Stat putea aproba nivelul stimulentelor individuale propuse, le putea majora, diminua sau anula, după caz, având în vedere aprecierea activităţii individuale în conformitate cu principiile enunţate la art. 3 alin. (3) din ordine şi că, prin urmare, având în vedere aceste prevederi legale, sumele rezultate la nivelul aparatului central al ministerului şi instituţiilor subordonate acestuia, acordate sub formă de stimulente personalului, conform ordinelor menţionate mai sus, nu aveau caracter permanent şi nu erau drepturi de natură salarială prevăzute în actele normative care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar.
2. În motivarea recursului declarat, recurenta Inspecţia Muncii arată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de lămurire dispozitiv a detaliat insuficient întinderea sentinţei de fond referitoare la acordarea stimulentelor pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv pentru lunile iunie, iulie şi august 2009, având în vedere următoarele considerente:
Prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1282 din 26 mai 2009, cu modificările şi completările aduse prin Ordinul nr. 1382 din 17 iunie 2009, începând cu data de 25 mai 2009 domnul L.L. a fost trecut pe funcţia publică de execuţie de Inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior, treapta de salarizare 1 la Compartimentul Control Securitate şi Sănătate în Muncă, cu un salariu de bază lunar de 1920 RON, la care se adaugă sporul pentru vechime în muncă în procent de 25%.
Recurenta apreciază că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1361 din 10 iunie 2009, pentru lunile iunie şi august 2009 d-lui L.L. nu i se pot stabili şi acorda stimulente, neavând „perioadă în care salariatul prestează munca", iar pentru luna iulie 2009 d-lui L.L. nu i se pot stabili şi acorda stimulente decât pentru cele 8 zile lucrate, restul de 15 nefiind „perioadă în care salariatul prestează munca".
Mai arată recurenta că în toată perioada de referinţă reclamantul nu a fost împiedicat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor să „presteze munca", perioadele de lipsă de activitate datorându-se unor cauze dependente de voinţa exclusivă a acestuia (concediu de odihnă) sau independente de voinţa părţilor (concediu medical).
Faţă de cele prezentate, recurenta solicită admiterea cererii de recurs, modificarea încheierii din data de 08 aprilie 2011 şi lămurirea dispozitivului Sentinţei civile nr. 118/CA din 17 martie 2010 în sensul stabilirii modului concret de acordare a stimulentelor pentru perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv pentru lunile iunie, iulie şi august 2009 în concordanţă cu modul de calcul prevăzut în Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1361 din 10 iunie 2009.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul cauzei îl formează cererea prin care petentul L.L. a solicitat lămurirea întinderii şi aplicării dispozitivului Sentinţei nr. 118/C/2010 şi a Încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 08 aprilie 2010, în sensul de a se detalia că drepturile salariale aferente funcţiei de conducere deţinute de reclamant anterior datei de 25 mai 2009 includ şi stimulentele cuvenite perioadei în care petentul a fost ilegal privat de funcţia de inspector şef şi încasate de persoana care a ocupat funcţia similară celei de inspector şef în perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie şi august 2009.
În motivarea cererii sale, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., petentul a arătat că, deşi în cuprinsul considerentelor sentinţei se reţine că „în baza art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ va fi obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de conducere deţinute de reclamant anterior date de 25 mai 2009, inclusiv a stimulentelor, a indemnizaţiei de conducere etc. (...)”, în alin. (4) al dispozitivului sentinţei s-a trecut doar obligarea pârâtului de rândul 1 la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei de conducere deţinute de reclamant, fără a se face vreo menţiune cu privire la ceea ce se înţelege prin sintagma „toate drepturile salariale aferente funcţiei de conducere”.
Instanţa de fond a admis cererea formulată şi a lămurit dispozitivul Hotărârii nr. 118/CA din 17 martie 2010 şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din 8 aprilie 2010, în sensul că drepturile salariale aferente funcţiei de conducere deţinută de reclamant anterior datei de 25 mai 2009, respectiv funcţia de inspector şef, includ şi stimulentele aferente acestei funcţii pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie, august 2009.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., conform cărora „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice”.
Din economia textului de lege sus-menţionat rezultă că obiect al unei atare cereri îl constituie, după caz, lămurirea înţelesului dispozitivului, lămurirea întinderii acestuia, a modului de aplicare a dispozitivului, sau lămurirea cuprinsului dispozitivului atunci când acesta cuprinde dispoziţii potrivnice.
În consecinţă, prin lămurirea dispozitivului hotărârii acesta nu poate fi modificat, ci doar se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte. Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.
În orice caz, această procedură este folosită numai atunci când există contradicţii în cadrul dispozitivului, iar nu şi atunci când se invocă existenţa unor contradicţii între dispozitiv şi considerente.
În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod greşit a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamant, în cauză nefiind necesare lămuri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, dispoziţiile instanţei fiind clare şi lipsite de contradicţii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2811 C. proc. civ.
De altfel, în cauză, Hotărârea nr. 118/C/2010 şi încheierea de îndreptare eroare materială din 8 aprilie 2010 au fost învestite cu formulă executorie, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, fiind declanşată procedura de punere în executare a acestora, astfel că se poate concluziona că în speţă este vorba de o problemă de executare, reclamantul nemulţumit având deschisă calea contestaţiei la executare.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursurile declarate şi va modifica hotărârea recurată, în sensul că va respinge ca nefondată cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor împotriva Încheierii din 8 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4190/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4197/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
