ICCJ. Decizia nr. 4204/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4204/2011
Dosar nr.340/54/2010
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 529 din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii; a anulat Ordinul nr. 1854 din 13 octombrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii; a repus reclamanta în funcţia avută anterior emiterii ordinului, aceea de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată, având în vedere plângerea prealabilă formulată de reclamantă şi comunicată emitentului actului la data de 02 noiembrie 2009, cu confirmare de primire.
Pe fondul cauzei, în raport de actele existente la dosar, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 1854 din 13 octombrie 2009 emis de Ministrul Sănătăţii s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi., începând cu data de 13 octombrie 2009 şi încetarea cu aceeaşi dată a contractului de management din 20 iulie 2009 încheiat cu Ministerul Sănătăţii, conform art. 9 alin. (1) lit. b) din contract. În preambulul acestui ordin se menţionează referatul Comisiei de evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai direcţiilor de sănătate publică judeţene.
S-a reţinut că, drept motiv al revocării reclamantei din funcţia deţinută, pârâtul a menţionat în întâmpinare culpa reclamantei constând în neîncheierea contractului de management în termen legal, această susţinere neputând fi primită în condiţiile în care, pe de o parte legea nu prevede un termen în care să fie încheiate contractele de management cu ordonatorii principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public, în speţă Ministerul Sănătăţii, iar pe de altă parte, chiar pârâtul menţionează că reclamanta a încheiat contractul de management din 20 iulie 2009 conform Ordinului nr. 877 din 09 iulie 2009 pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management şi a indicatorilor de performanţă specifici managementului direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, emis în temeiul art. 2 din HG nr. 527/2009.
Cât priveşte nerealizarea punctajului prevăzut în contract pentru fiecare indicator de performanţă specific, instanţa a apreciat că în cauză nu s-a probat acest aspect.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, deşi în ordinul contestat s-au menţionat dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din contractul de management, potrivit cărora „la iniţiativa ministrului sănătăţii, în cazul evaluării modului de îndeplinire a indicatorilor asumaţi, dacă se constată că nu s-au realizat pentru fiecare indicator minimum 3 puncte”, nu există nicio dovadă că în cazul reclamantei s-a îndeplinit această condiţie pentru a se dispune încetarea contractului de management. Aceasta, deoarece din fişa de autoevaluare rezultă că indicatorii specifici de performanţă au fost respectaţi, realizându-se minim 3 puncte pentru fiecare indicator asumat, fapt ce nu este contrazis de referatul întocmit de Comisia de Evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, în care se menţionează pur şi simplu încetarea contractului de management fără nicio explicaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că reclamanta a ocupat funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate a Judeţului Mehedinţi, funcţie care începând cu luna aprilie 2009 a fost o funcţie reglementată prin OUG nr. 37/2009; că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009, OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, motiv pentru care Guvernul României a adoptat OUG nr. 105/2009 prin care a menţinut dispoziţiile reglementate de OUG nr. 37/2009; Curtea Constituţională a declarat şi acest act normativ ca fiind neconstituţional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010.
În aceste condiţii, urmare deciziilor Curţii Constituţionale, funcţia de director coordonator a fost desfiinţată fiind reînfiinţată funcţia publică de director executiv al direcţiei de sănătate publică. Astfel, la data pronunţării instanţei de fond în sensul reintegrării reclamantei în funcţia contractuală de director coordonator această funcţie nu mai exista, fiind desfiinţată. Mai mult, ca urmare a deciziilor de neconstituţionalitate au fost organizate concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice de director executiv al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, concursuri organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Recurentul-pârât mai arată că reclamanta a solicitat doar anularea Ordinului nr. 1854 din 13 octombrie 2009 şi repunerea în situaţia anterioară, fără a formula alte cereri, motiv pentru care solicită respingerea acţiunii, postul solicitat de reclamantă fiind desfiinţat ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale. Astfel, la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene nu mai există funcţia solicitată de reclamantă, obiectul cererii nemaifiind în fiinţă şi deci imposibil de executat.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limita considerentelor în continuare arătate.
Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 1854 din 13 octombrie 2009, emis de Ministrul Sănătăţii, s-a dispus revocarea reclamantei C.S. din funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Mehedinţi şi încetarea, cu aceeaşi dată, a contractului de management din 20 iulie 2009 încheiat între părţi.
Funcţia ocupată de reclamantă a fost, începând cu luna aprilie 2009, o funcţie reglementată prin OUG nr. 37/2009, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009.
Ulterior, Guvernul României a adoptat OUG nr. 105/2009 prin care a menţinut dispoziţiile reglementate de OUG nr. 37/2009, iar Curtea Constituţională a declarat şi acest act normativ ca fiind neconstituţional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010.
Astfel, Guvernul României a adoptat OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
Aşa cum am arătat anterior, OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia sus-menţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă a OUG nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
În fapt, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată de asemenea neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi, implicit cuprinsul normativ al ordonanţei, a fost declarată neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional a actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantei într-o funcţie publică de conducere, în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 37/2009, este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control à priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
Sentinţa este criticabilă şi sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcţia deţinută anterior ordinului a cărui anulare se solicită, prin prisma unor considerente ţinând, de asemenea, de neconstituţionalitatea legii, în sensul raţionamentului expus anterior cu privire la încetarea funcţiei.
De altfel, prin Deciziile nr. 413/2010 şi nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Mehedinţi se consideră a fi desfiinţată, instanţa de fond în mod greşit apreciind că reclamanta mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcţie, a cărei existenţă a fost afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva Sentinţei nr. 529 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4197/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4205/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
