ICCJ. Decizia nr. 4335/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată reclamanta I.E.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii din 27 septembrie 2010, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2010.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că situația sa, de evacuare și strămutare în altă localitate decât cea de domiciliu, se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare.
Astfel, prin cele două extrase emise de Arhivele Naționale - Serviciul județean Argeș din 28 mai 2010 se atestă evacuarea familiei sale din satul C., județul Iași la data de 09 aprilie 1944 și întoarcerea din refugiu pe data de 12 aprilie 1945.
Reclamanta a mai susținut că dosarul său conține și declarațiile celor doi martori I.E. și G.V. care au făcut parte din același convoi de evacuați, fiind îmbarcați în vagonul de marfă, cu destinația B.N., județul Argeș (fost județul Muscel).
De asemenea, reclamanta a arătat că sora sa, C.G. din Iași, aflată într-o situație similară, este beneficiara Legii nr. 189/2000 din data de 09 iulie 2010.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori.
La dosar a fost depusă hotărârea din 9 iulie 2010 prin care a fost admisă cererea și i-a fost stabilită calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 a sorei reclamantei.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 151 din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bacău, a admis acțiunea, a anulat hotărârea din 29 septembrie 2010 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2010.
Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) Legea nr. 189/2000.
împotriva hotărâri instanței de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivele de recurs se susține că situația în care s-a regăsit reclamanta-intimată în anul 1944 este aceea de refugiat din cauza războiului. Practic din actele prezentate și chiar din cererea din 21 iunie 2010, adresată comisiei de aplicare a Legii 189/2000, rezultă fără echivoc faptul că, urmare apropierii frontului, familia intimatei s-a refugiat din localitatea C. jud. Iași în localitatea B.N. județul Argeș.
Ori în această situație nu poate fi vorba de o persecuție din motive etnice, situația în care s-a găsit reclamanta-intimată nu se regăsește în dispozițiile exprese ale art. 1 lit. c) Legea nr. 189/2000, dispoziții legale în temeiul cărora reclamanta a solicitat acordarea drepturile.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente în cauză, precum și cu cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.
în scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta.
Or, în cauză a fost depusă hotărârea din 9 iulie 2010 din care rezultă că sora reclamantei s-a aflat în aceeași situație cu aceasta.
Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.
Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4340/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4334/2011. contencios → |
|---|
