ICCJ. Decizia nr. 4350/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4350/2011
Dosar nr. 7502/2/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2010, reclamanţii M.V., C.S.E., C.M.D., S.D.T., U.L. şi J.I.D. au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. pronunţată în Dosarul nr. 410568/2010 solicitând anularea Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, a Hotărârii nr. 208506 din 18 mai 2010 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul UM nr. 0465 Bucureşti şi a Deciziei de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010, precum şi suspendarea executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin O.U.G. nr. 20/2009 s-a dispus reorganizarea GSPI - Acvila în subordinea ICJR iar personalul având calitatea de poliţist nu a putut fi transferat în cadrul Jandarmeriei, ci a fost redistribuit în cadrul Poliţiei.
Ca efect al reorganizării GSPI - Acvila a trecut şi s-a reorganizat în subordinea IGJR.
Ulterior desfiinţării, prin decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010 s-a constatat un prejudiciu de 72.507 RON, care a fost stabilit în sarcina reclamanţilor.
Prin Hotărârea nr. 208506 din 18 mai 2010, a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul UM nr. 0465 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia. Prin Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2010 pronunţată de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.A.I. s-au respins plângerile formulate menţinându-se Hotărârea nr. 208506 din 18 mai 2010 şi Decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, reclamanţii au arătat că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă".
Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că cele două acte contestate sunt emise de UM0465 Bucureşti, şi nu de minister.
Prin încheierea din 18 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât şi a admis cererea de suspendare.
A dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Nu poate fi primită susţinerea pârâtului în sensul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece, stabilirea pagubei s-a făcut în conformitate cu O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999. În cuprinsul acestui act normativ, pârâtul, respectiv Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I., în baza art. 13 alin. (1) şi are atribuţii în soluţionarea plângerii împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei.
Cu referire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, Curtea de apel a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Pornind de la dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea executării unui act administrativ unilateral se poate dispune numai în măsura în care se probează existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente, noţiuni definite prin art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a apreciat că se impune suspendarea hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010 pronunţată de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.A.I.
Astfel, a reţinut prima instanţă că prin Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2010, s-a respins plângerea formulată de U.L. împotriva Hotărârii nr. 208506 din 18 mai 2010 a Comisiei de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul UM 0465 Bucureşti, cu referire la decizia de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010 prin care s-a stabilit ca nelegală plata reprezentând sporuri şi prime specifice acordate în anul 2008, din prejudiciul total de 26.908 RON reclamantului U.L. fiindu-i imputată suma de 798 RON.
Din cuprinsul hotărârii atacate de către reclamantul U.L., rezultă că nu au fost analizate apărările acestuia privind acordarea sporului specific unor categorii de personal privind situaţia de fapt, raportată la atribuţiile aferente gradului profesional sau ca şef grupă management şi nici nu s-a procedat la o analiză a normelor legale încălcate.
A apreciat prima instanţă că toate aceste aspecte creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010, asupra căruia se solicită suspendarea, în cauză aflându-ne în prezenţa unui caz bine justificat astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, s-a constatat că, prin reţinerile lunare din salariu, pentru recuperarea integrală a sumei imputate, se creează în patrimoniul reclamantului un prejudiciu care, de altfel este accentuat şi de reducerile financiare promovate în sectorul bugetar şi care au afectat serios veniturile financiare ale reclamantului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin criticile aduse sentinţei atacate, recurentul-pârât susţine, în esenţă că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că, în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 necesare suspendării executării unui act administrativ.
Se arată că reclamanţii nu au adus nicio dovadă concretă privind existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) şi t), iar suspendarea executării Hotărârii nr. 59/2011 nu are efecte asupra punerii în executare a deciziei de imputare nr. 207076 din 29 martie 2010, singurul act producător de efecte juridice cu caracter executoriu.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediată şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanţa nu poate aprecia discreţionar necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza, pe fond conţinutul actului administrativ.
Analizând înscrisurile depuse la dosar în susţinerea cererii de suspendare, Înalta Curte constată că acestea nu atestă vreo împrejurare de natură să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ. Astfel, instanţa de fond a apreciat existenţa unui caz bine justificat prin prisma faptului că din cuprinsul Hotărârii nr. 59 din 29 iulie 2010 nu rezultă că au fost analizate apărările reclamantului U.L., aspect care creează o îndoială serioasă asupra legalităţii actului atacat.
Această motivare nu poate fi reţinută în raport de faptul că Hotărârea nr. 59/2011 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. este emisă în ultima etapă a procedurii administrativ jurisdicţionale stabilită de Legea nr. 121/1998 în materia răspunderii materiale, această comisie având rolul de a controla legalitatea şi temeinicia deciziei de imputare, precum şi legalitatea hotărârii pronunţate în soluţionarea primei căi de atac administrativ-jurisdicţională de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul UM 0465 Bucureşti.
Prin urmare, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, prin hotărârea atacată nu a procedat la constatarea faptei şi stabilirea prejudiciului, aceste aspecte fiind stabilite anterior, în cadrul cercetării administrative desfăşurate în temeiul deciziei Camerei de Conturi a Municipiului Bucureşti, cercetare administrativă finalizată prin încheierea unui proces verbal nr. S/200876 din 19 martie 2010. în această etapă părţile sunt chemate să formuleze apărări şi să aducă probe în susţinerea acestora, însă instanţa nu a fost învestită cu suspendarea executării actelor încheiate cu ocazia cercetării administrative şi nici măcar cu suspendarea executării deciziei de imputare, acte pe care de altfel nici nu le-a analizat în cadrul considerentelor sentinţei recurate, pentru a -şi putea forma convingerea că apărările reclamantului U.L. nu au fost luate în considerare.
Mai mult decât atât, reclamanţii nu au motivat capătul de cerere privind suspendarea executării Hotărârii nr. 59/2011, prin prisma îndeplinirii dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, dezvoltând doar susţineri şi argumente legate de fondul cauzei - respectiv acţiunea în anularea acestui act administrativ şi nici măcar în cadrul acestora nu a invocat situaţia reţinută de curtea de apel, în sensul că petenţii nu au putut formula apărări în etapa administrativ-jurisdicţională ori că apărările acestora nu au fost analizate.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în speţă nu a fost dovedită existenţa unui „caz bine justificat", care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, prima instanţă analizând superficial îndeplinirea acestei condiţii şi pronunţând o soluţie greşită sub acest aspect.
A două condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unui prejudiciu iminent în patrimoniul destinatarului actului administrativ, prin punerea în executare a acestuia.
Iminenţa pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a sarcinilor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activităţii sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.
Or, din actele dosarului rezultă că suma imputată reclamantului U.L. nu are un cuantum foarte ridicat, respectiv 789 lei, restituirea acesteia urmând a se face eşalonat, prin reţineri lunare din salariu, astfel încât nu se poate constata iminenţa producerii unei pagube
În raport şi de situaţia potrivit căreia, Hotărârea nr. 59 din 29 iulie 2011, ca act administrativ individual nu priveşte decât soluţionarea contestaţiei administrativ-jurisdicţionale formulate de reclamantul U.L., iar nu şi pe ceilalţi reclamanţi Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, înalta curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica în tot încheierea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, împotriva încheierii din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4249/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4356/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
