ICCJ. Decizia nr. 4356/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4356/2011
Dosar nr. 2649/54/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Prin Sentinţa nr. 531 din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.I. şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, Aleea I Mierlei, nr. 26, jud. Dolj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta C.I. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să emită şi să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 2312/N/2001, situat în Craiova, Aleea I Mierlei, nr. 26.
Prin Dispoziţia nr. 8420 din 4 mai 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 19120/CC.
Instanţa a reţinut că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (nr. 2312/N/2001), iar autoritatea locală cu competenţă în materie a emis Dispoziţia nr. 8420 în data de 4 mai 2005.
Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, Comisia Centrală a invocat efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componenţa imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Ca urmare, instanţa de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, iar împrejurarea că autorităţile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor.
Totodată, instanţa a reţinut că, prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă susţine că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluţionat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca raţiune asigurarea unei proceduri unice şi corecte pentru toate persoanele aflate în situaţii similare.
Mai susţine recurenta-pârâtă că în privinţa reclamantelor au fost parcurse etapele procedurii administrative, dosarul fiind analizat în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură a imobilului, prilej cu care se susţine că au fost constatate aspecte în considerarea cărora a fost invocată excepţia de nelegalitate.
Recurenta-pârâtă susţine că Dosarul nr. 19120/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova, care a emis o nouă dispoziţie nr. 19508 din 4 mai 2009 de respingere a notificării. Reclamanta a atacat în instanţă această dispoziţie în instanţă obţinând anularea acesteia, motiv pentru care primăria craiova a emis o nouă dispoziţie nr. 20886/2010 cu propunerea de acordare de despăgubiri, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 15057 la 5 mai 2010.
În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a soluţionat cauza reţinând încălcarea principiului termenului rezonabil, deşi soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantelor urmează procedura stabilită prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite.
Analizând cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimatele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Aleea I Mierlei, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin Dispoziţie emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată şi reţinute ca atare prin sentinţa recurată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 20886/2010 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în acelaşi an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond întemeiat a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
Susţinerea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova nu poate fi primită şi nu este de natură a deroba instituţia de obligaţiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenţei legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Sub acest aspect, Curtea constată că demersurile Comisiei în dosarul reclamantei, care a fost înregistrat la această instituţie încă din anul 2006, au fost efectuate abia în anul 2009 când, dosarul a fost restituit Primăriei în vederea analizării anumitor aspecte. Chiar într-o asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată de instituţia publică în perioada scursă de la data înregistrării dosarului şi încălcarea principiului termenului rezonabil prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea dosarului de despăgubire cu care a fost învestită nu pot fi înlăturate prin simpla remitere a dosarului către Primăria Municipiului Craiova la aproape 3 ani (2009) de la data înregistrării (2006), iar de la reînregistrarea din 2010 au trecut aproximativ 2 ani.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară şi unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 şi Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007); Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008); Deciziile nr. 3857 şi nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009); Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 şi Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011).
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei nr. 531 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4350/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4406/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
