ICCJ. Decizia nr. 4240/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4240/2011
Dosar nr. 300/45/2010
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 iunie 2010 Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui privind suspendarea executării titlului de creanţă dispus prin procesul verbal de constatare din 12 februarie 2010, emis de către pârâtul M.D.R.T.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în primul rând, că reclamanta nu face o motivare concretă şi temeinică a cererii de suspendare, mărginindu-se să pretindă că motivarea pe fond a cauzei se constituie într-o justificare deplină şi suficientă a cererii de suspendare, poziţie ce nu poate fi acceptată atât timp cât însăşi cererea de suspendare, cu condiţiile sale specifice, trebuie argumentată.
Pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1), în lipsa mijloacelor de probă din care să şi rezulte temeinicia susţinerilor, referitoare la cazul bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente.
În cauza de faţă, prin afirmaţiile referitoare la eligibilitatea sumelor plătite cu titlu de salarii, reclamanta nu dovedeşte aparenta de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, în condiţiile în care instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, în cadrul acestei proceduri neputând fi prejudecat fondul litigiului.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, aşa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, aceasta presupune existenţa în cuprinsul actului vizat a unor dispoziţii care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, nici în privinţa aceasta nefiind administrate probatorii concrete în cauză. Sub acest aspect, sunt lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute în acţiune, referitoare la valoarea concretă a sumei reţinută ca neeligibilă şi la destinaţia acestei sume.
Împotriva hotărârii instanţa de fond Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în cauză se justifică cererea formulată, instanţa reţinând în mod incorect faptul că nu s-a probat nelegalitatea actului administrativ atacat.
De asemenea, instanţa nu ia în calcul paguba iminentă dovedită prin somaţiile şi titlurile executorii comunicate. Având în vedere prevederile art. 1 din Ordonanţa de Guvern nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, APM Vaslui nu poate achita creanţa stabilita prin titlu executoriu, neavând prevederi bugetare pentru aceasta în anul 2010.
Neavând prevederi bugetare APM Vaslui nu poate efectua plăţi, în conformitate cu Legea nr. 11/2010 - legea bugetului de stat pe anul 2010, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ordin MF nr. 1792/2002 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale. Orice perturbare sau reţinere afectează plata salariilor şi desfăşurarea activităţilor instituţiei.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat" presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, motivat şi argumentat a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Simpla afirmaţie a reclamantei potrivit căreia prin aducerea la îndeplinire a actului administrativ i-ar produce un prejudiciu imposibil de înlăturat fără ca acesta să fie dovedit, nu poate fi primită.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui împotriva Încheierii din 30 iunie 2010 a Curţii de apel Iaşi - secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4226/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4249/2011. Contencios → |
|---|
