ICCJ. Decizia nr. 4378/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 18 octombrie 2010, reclamantul D.I. a chemat în judecată C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, precum și la plata sumei de 1.000 RON despăgubiri pe zi de întârziere.
în motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin dispoziția din 29 noiembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat în anul 1980, însă pârâta a lăsat în nelucrare dosarul constituit conform Legii nr. 247/2005, depășind cu mult termenul rezonabil de soluționare a cererii.
Prin sentința civilă nr. 446 din 23 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, precum și la plata, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a sumei de 1.000 RON despăgubiri pe zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la executarea acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că, în raport de intervalul de timp scurs de la data notificării, și de împrejurarea că nici până în prezent nu a fost emis titlul de despăgubire, reclamantul a fost lipsit de reparația echitabilă prevăzută de Legea nr. 247/2005, fiind încălcat caracterul rezonabil al duratei procedurii administrative.
împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că în mod eronat s-a reținut culpa sa în neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile în care instituția a respectat etapele procedurii administrative prevăzute de lege, în ordinea de soluționare a cererilor prevăzută în decizia C.C.S.D. nr. 2815/2008.
De altfel, a mai arătat pârâta, a fost deja desemnat un evaluator căruia i se va transmite dosarul în vederea întocmirii lucrării de specialitate, împrejurare în raport de care este nejustificată măsura obligării la plata despăgubirilor pe zi de întârziere.
Pârâta a mai criticat sentința și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată, suma reținută de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat, fiind nepotrivit de mare față de activitatea depusă de apărătorul reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a modifica hotărârea doar sub aspectul obligării la despăgubiri în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
în primul rând, trebuie menționat decesul reclamantului D.I., intervenit după data pronunțării hotărârii, calitatea acestuia fiind preluată de legatarii universali D.E.M. și D.V., care au fost citați în cauză.
Referitor la criticile formulate prin recurs, Curtea va reține ca fiind neîntemeiat motivul privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile în care nu s-a pornit la derularea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, deși comisia a fost sesizată în anul 2007, când i s-a transmis dosarul corespunzător dispoziției.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative, nu poate conduce la ideea că pârâta, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate în soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării și până în prezent, nu a fost emis titlul de despăgubire.
Recursul urmează a fi însă admis sub aspectul aplicării prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în cazul soluționării acțiunii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale solicitate.
Astfel, pe de o parte, această măsură nu a fost motivată, nefiind relevate aspecte pe baza cărora să fie apreciate gravitatea și intensitatea atingerii aduse valorilor sociale ocrotite, întrucât daunele materiale și cele morale nu se acordă în mod automat, doar ca efect al admiterii acțiunii.
Pe de altă parte, deși au fost invocate dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța a aplicat sancțiunea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere, prevăzută de art. 18 alin. (5) din același act normativ, măsură pentru care însă, trebuie să fie îndeplinite cerințele art. 24 alin. (2) din lege.
însă, în cauză, întrucât despăgubirile pentru întârziere au fost prevăzute de lege pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, condițiile art. 24 alin. (2) nu sunt întrunite, motiv pentru care se va respinge cererea întemeiată pe art. 18 alin. (3) din lege.
Referitor la ultimul motiv de recurs, critica adusă de pârâtă nu este întemeiată, cheltuielile de judecată fiind acordate cu respectarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., în raport de activitatea prestată de avocatul reclamantului în fața instanței de fond.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul formulat, a modificat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins cererea privind acordarea despăgubirilor solicitate conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4376/2011. Contencios → |
|---|
