ICCJ. Decizia nr. 4407/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4407/2011
Dosar nr. 278/57/2011
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţiile pronunţate de instanţele aflate în conflict
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta T.C.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată să-i elibereze diploma de licenţă, a suplimentelor la diplomă precum şi a diplomei de absolvire a liceului.
Prin sentinţa civilă nr. 136 din data de 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Alba.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează, competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ în funcţie de două criterii: respectiv poziţionarea autorităţii publice emitente în sistemul administraţiei publice şi criteriul valoric, atunci când litigiul priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. d) şi art. 3 alin. (1) C. proc. civ., competenţa curţilor de apel în materia contenciosului administrativ, pentru situaţia când litigiul nu priveşte impozite, taxe, etc., cum este cazul în speţă, intervine doar în prezenţa actelor emise de autorităţile publice centrale.
Universitatea S.H., consideră curtea de apel, este o instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ conform art. 1 din Legea nr. 443/2002 şi implicit este asimilată unei autorităţi publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza II-a din Legea nr. 554/2004. Referitor la clasificarea pe verticală a autorităţilor în centrale şi locale s-a reţinut că pârâta se circumscrie celei de-a doua categorii.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1457 din 27 iunie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia. Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă să soluţioneze conflictul intervenit în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă că Universitatea S.H. a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002.
Art. 1 din această lege reglementează că se înfiinţează Universitatea S.H. din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, fiind aşadar asimilată unei autorităţi publice centrale.
Aşa fiind, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a apreciat că, competenţa soluţionării cauze aparţine curţii de apel, în speţă Curtea de Apel Alba Iulia, ca instanţă determinată teritorial de reclamantă, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care s-a adresat instanţei de contencios de la domiciliul său.
2. Stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza de faţă În baza art. 20 alin. (1) pct. 2, art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă se face în favoarea Tribunalului Alba, în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.
Aşa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unei diplome de licenţă şi a altor acte de studii reclamantei, care este absolventă a ciclului I, studii universitare de licenţă (sistem Bolognia), Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii S.H.
În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţie directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei, care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
În cauza de faţă, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcţionează doar ca parte a unui sistem naţional de învăţământ, care nu poate fi asimilată unei autorităţi administrative autonome sau unui organ central al administraţiei publice.
Prin urmare, pârâta aflată în discuţie este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
În cauza de faţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În prezentul conflict negativ de competenţă sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menţionează următoarele:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, articolul aflat în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu de contencios administrativ, faţă de împrejurarea că Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) din C. proc. civ.
În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe T.C.M.I. şi Universitatea S.H. Bucureşti în favoarea Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4406/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4410/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
