ICCJ. Decizia nr. 441/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
DATA???????
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 441/2011
Dosar nr. 2570/2/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2963 pronunţată în data de 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a admis cererea formulată de reclamanţii P.B. şi P.D., în contradictoriu cu pârâţii Garda Financiară - Secţia Judeţeană Dâmboviţa şi M.F.P. - ANAF - DGFP Dâmboviţa - Administraţia Finanţelor Publice Găeşti privind suspendarea executării Deciziei nr. 160 din 4 martie 2011 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, Garda Financiară Secţia Judeţeană Dâmboviţa şi Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 11947 din 4 martie 2011 încheiat de Administraţia Finanţelor Publice Găeşti, până la soluţionarea în fond a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel reclamanţii P.B. şi P.D., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Garda Financiară - Secţia Judeţeană Dâmboviţa, au solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 160 din 4 martie 2011 emisă de pârât şi a procesului-verbal de control, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că, prin Decizia nr. 160 din 04 martie 2011, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Garda Financiara, Secţia Judeţeană Dâmboviţa, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 2 imobile, considerate de organul fiscal a fi proprietate exclusivă a reclamantului P.B., situate în com. Petreşti, judeţ Dâmboviţa, în suprafaţă de 274 mp, respectiv 627 mp, având nr. cadastral 390 şi fiind înscrise la nr. 407 în cartea funciară a com. Petreşti, judeţ Dâmboviţa, invocându-se faptul ca pârâtul ar fi atras răspunderea solidară a reclamantului P.B., cu bunurile proprietatea sa personală exclusivă, pentru un debit de 843.763 RON, (reprezentând TVA dedus nelegal în anul 2010), pe care societatea comercială pe care o administrează, S.C. P.M. SRL, l-ar avea faţă de bugetul de stat consolidat (reprezentând TVA dedus nelegal în anul 2010, prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi de mărfuri emise de către SC M.N. SRL Călăraşi, care nu era plătitoare de TVA, dobândind această calitate la data de 01 octombrie 2010).
Arată reclamanţii că, potrivit art. 33 C. fam., creditorul personal al lui P.B. nu poate urmări bunurile comune ale soţilor P.B. şi P.D., ci, eventual, poate cere împărţirea bunurilor comune ale acestora în timpul căsătoriei.
Mai arată că, antrenarea răspunderii solidare a lui P.B. s-a realizat nelegal, întrucât, în prealabil nu a fost declarată insolvenţa S.C. P.M. SRL, administrată de acesta, fapt ce încalcă prev. art. 27 alin. (1) din OUG nr. 92/2003, iar înstrăinarea de către acesta a unor bunuri ale societăţii s-a făcut la preţul pieţei, suma rezultată fiind folosită pentru plata datoriilor preexistente ale societăţii, astfel încât nu s-a înstrăinat nimic cu rea-credinţă, cum cere imperativ art. 27 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 92/2003.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că în cauză nu s-a efectuat dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Instanţa a mai constatat faţă de dispoziţiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei în care s-a solicitat anularea aceluiaşi act administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În speţa de faţă, fără a antama fondul, instanţa a reţinut că susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea celor două acte administrative vizează elemente de fapt, contrare celor reţinute de organele de inspecţie şi deci care vor face obiectul probaţiunii în cadrul dosarului de fond, iar pentru fiecare situaţie de fapt reţinută a depus la dosarul cauzei dovezi prin care înţelege să facă dovada contrară celor reţinute în procesul-verbal din data de 04 martie 2011.
În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa a constatat că prin punerea în executare creează societăţii reclamante o pagubă, pagubă care are şi caracter iminent, având în vedere momentul când îşi produce efectele Decizia de revocare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Garda Financiară - Secţia Judeţeană Dâmboviţa.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat întemeiată cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 160 din 04 martie 2011 emisă de Garda Financiară - Secţia Dâmboviţa şi a Procesului-verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunurile imobile nr. 11947 din 04 martie 2011 încheiat de către Administraţia Finanţelor Publice Găeşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurentul a arătat că atât Decizia cât şi procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător au fost emise în cadrul competenţelor legale şi cu respectarea prevederilor OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal
Analizând cauza de faţă, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Decizia nr. 160 din 04 martie 2011 emisă de Garda Financiară Secţia judeţeană Dâmboviţa au fost instituite măsuri asigurătorii constând în sechestru asigurător asupra bunurilor imobile selectate situate în comuna Petreşti judeţul Dâmboviţa - proprietatea reclamanţilor, reţinându-se incidenţa în cauză a prevederilor art. 129 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, respectiv faptul că există pericol ca dobânditorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi risipească patrimoniul, având în vedere că prin referatul întocmit cu ocazia controlului au fost stabilite obligaţii de plată reprezentând TVA estimate la suma totală de 843.763 RON.
Prin procesul-verbal nr. 11947 din 04 martie 2011 încheiat de Administraţia Finanţelor Publice Găeşti emis în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (4) din OG nr. 92/203 privind C. proCod Fiscal şi a Deciziei nr. 160 din 04 martie 2011 privind dispunerea măsurilor asigurătorii, s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorului, respectiv asupra bunurilor imobile aparţinând reclamanţilor în calitate de asociaţi la firma SC P. SRL, pentru obligaţiile de plată reprezentând TVA în sumă de 843.763 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Pe de altă parte, în înţelesul C. proCod Fiscal, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale, conform dispoziţiilor art. 41.
În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind admisibilă şi întemeiată cererea de suspendare a executării a unor acte care nu au natura unor acte administrative, în sensul textelor legale mai sus menţionate, deoarece nu stabilesc, nu modifică şi nu sting prin ele însele drepturi şi obligaţii.
Astfel cum s-a menţionat anterior, actele respective instituie măsuri asigurătorii, respectiv se aplică măsura sechestrului asigurător, conform dispoziţiilor C. proCod Fiscal, art. 129 alin. (2) din (11) şi art. 172 C. proCod Fiscal
Neavând natura juridică a unor acte administrativ fiscale, în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, cererea de suspendare a executării acestora în temeiul art. 14 alin. (1) este inadmisibilă.
Astfel fiind, Înalta Curte reţinând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată, va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare la executare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Garda Financiară Dâmboviţa împotriva Sentinţei nr. 2963 din 13 aprilie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa în sensul că respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4346/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4422/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
