ICCJ. Decizia nr. 4577/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4577/2011
Dosar nr. 703/46/2011
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 346/F-C din 29 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Oraşului Topoloveni, în contradictoriu cu Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi a obligat pe primul pârât, în calitate de conducător al autorităţii pârâte, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, începând cu data de 23 octombrie 2010 şi până la punerea în executare a sentinţei irevocabile. Instanţa de judecată a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa nr. 232/F-C din 17 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamant şi s-a dispus anularea deciziei de respingere a contestaţiei, prin care i s-a respins cererea de finanţare pentru Proiectul „Centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare în oraşul Topoloveni”. S-a constatat că acest proiect poate fi admis la finanţare.
Împotriva acestei soluţii, pârâtul a formulat recurs, acesta fiind respins prin Decizia nr. 3768 din 22 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Deşi pârâtul avea obligaţia să îndeplinească cele statornicite de instanţă în termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, aşa cum se prevede prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu a făcut-o nici până în prezent, în ciuda numeroaselor demersuri făcute de reclamant, ceea ce a dus la promovarea prezentei acţiuni.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresa din 16 mai 2001, rezultă că pârâtul l-a invitat pe reclamant la negocieri, la sediul său, în data de 17 mai 2011, „pentru a analiza punerea în executare a hotărârii judecătoreşti”, cu toate că dispoziţiile textului de lege menţionat impun cu titlu de obligativitate pentru autoritatea publică atunci când s-a admis acţiunea, „să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative”.
Executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
La art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut, atunci când acest termen nu este respectat, să se aplice conducătorului autorităţii publice sau persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, reclamantul având şi dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Concluzionează instanţa de fond că, întrucât pârâtul nu s-a conformat acestei dispoziţii legale, se impune a se aplica conducătorului său, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 23 octombrie 2010 (în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei judecătoreşti) şi până la punerea în executare a sentinţei.
Cu privire la despăgubiri, prima instanţă constată că reclamantul nu se referă la paguba înregistrată prin nerespectarea hotărârii judecătoreşti, ci la cheltuielile făcute cu întocmirea proiectului, aşa încât apare ca un capăt subsidiar, în cazul în care pârâtul nu ar respecta niciodată sentinţa judecătorească. Or, admiţându-se primul capăt de cerere, nu se poate admite şi cel de-al doilea, decât în cazul în care, s-ar fi probat echivalenţa între prejudiciul produs prin întârziere şi costul proiectului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, o hotărâre poate fi recurată, când, prin acea hotărâre, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 5 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, ministrul recurent a susţinut că instanţa de fond nu a luat măsuri pentru comunicarea unui exemplar al acţiunii formulate de reclamant, iar cererea pe care a formulat-o pentru acordarea unui nou termen de judecată pentru formularea întâmpinării cu apărările necesare, instanţa de fond „a trecut cu uşurinţă” peste aceste cereri.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a ignorat prevederile art. 1141 alin. (3) şi art. 118 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale.
2.2. Consiliul Local al Oraşului Topoloveni a depus întâmpinare prin care a combătut susţinerile recursului, solicitând respingerea acestuia, considerând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat şi a fost respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 1141 alin. (3) şi art. 118 alin. (3) C. proc. civ., precum şi ale art. 6 pct. 1 din C.E.D.O., fiind pus în situaţia de a nu-şi putea exercita dreptul la apărare în condiţiile legii şi Convenţiei.
Într-adevăr, potrivit art. 1141 alin. (3) din C. proc. civ. „Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Pentru termenele următoare şi primul termen fixat după casarea cu trimitere, determinată de necercetarea fondului, rămân aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. (1)”.
În cauză, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, inclusiv din dovezile procedural, primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 29 iunie 2011, iar recurentul a primit citaţia la data de 15 iunie 2011, deci cu mult înainte de limita de 5 zile, procedură reglementată la art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, fiind una de urgenţă.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond nu a încălcat dispoziţiile art. 1141 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte a doua susţinere, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (3) din C. proc. civ., „În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă; instanţa îi va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării”.
În cauză, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii, la termenul din data de 29 iunie 2011, recurentul nu s-a prezentat nici personal şi nici prin vreun reprezentant, la dosar neexistând nicio cerere formulată de acesta, pentru acordarea unui alt termen, în vederea pregătirii apărării.
Este adevărat că, la dosar, fusese depusă o astfel de cerere de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, formulată de Direcţia generală juridică şi relaţii instituţionale din acest minister, dar nu şi în favoarea ministrului recurent-pârât, care fusese chemat în judecată pentru a răspunde personal în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Oricum, instanţa de fond a respins cererea depusă de minister, al cărui reprezentant nu a fost prezent, apreciind în mod legal că, în cadrul unei proceduri de urgenţă, amânarea cauzei poate surveni doar în situaţii excepţionale şi temeinic justificate, or cererea depusă nu fusese motivată în niciun mod.
Astfel fiind, rezultă că recursul formulat este nefondat, fiind respins ca atare de instanţa de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei nr. 346/F-C din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4571/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4582/2011. Contencios. Anulare act... → |
---|