ICCJ. Decizia nr. 4578/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4578/20 11
Dosar nr. 559/57/2011
Şedinţa publică de la 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 189 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 215/2010, invocată de M.A., în Dosarul nr. 3012/107/2011 al Tribunalului Alba.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Criticile de nelegalitate nu au fost indicate în mod expres, reclamantul folosind doar afirmaţia cu caracter de generalitate conform căreia art. 2 lit. d) din ordinul contestat este contrar dispoziţiilor O.U.G. nr. 125/2006.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul art. 1 şi art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, prin el stabilindu-se modul de implementare, a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu.
Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I.
Reclamantul a formulat o cerere pentru acordarea subvenţiei pentru bovine, aferentă anului 2010, el încadrându-se astfel în situaţia reglementată de art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006, text conform căruia: (1) Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic se acordă în limita resurselor financiare alocate anual prin legea bugetului de stat, pentru speciile de animale prevăzute în legislaţia în vigoare. (2) Sursa de finanţare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare aprobate. (3) Se acordă plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.
Nemulţumirea reclamantului este legată de faptul că cererea sa a fost respinsă întrucât s-a constatat că are datorii restante la bugetul de stat. În acest context apreciază că dispoziţiile art. 2 lit. d) din Anexa la ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 adaugă în mod nepermis la actul în aplicarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 125/2006.
Conform art. 2 din Anexa la ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010: Pentru anul 2010, prima pe exploataţie se acordă producătorilor agricoli menţionaţi la art. 1 o singură dată pe an în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la data de:
- 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei;
- 31 ianuarie 2009, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008-31 ianuarie 2009, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009; c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei;
- 31 ianuarie 2010, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010; c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.
Reţine prima instanţă că, deşi nu a indicat în mod expres în care din cele 3 categorii se regăseşte, reclamantul a criticat legalitatea cerinţei privind inexistenţa datoriilor la bugetul de stat.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, în condiţiile în care O.U.G. nr. 125/2006 nu stabileşte în mod expres condiţiile necesare, dispoziţia art. 9 alin. (3) citată mai sus având caracter de principiu, ci mai mult, în cuprinsul art. 13 face trimitere expresă la modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale instanţa apreciază că prin actul atacat nu au fost depăşite în nici un fel limitele competenţei acordate ministrului de resort.
Ca atare, concluzionează prima instanţă, autoritatea emitentă avea competenţa de a stabili ca şi cerinţă obligaţia de a nu avea datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei şi, deci, critica reclamantului, sub acest aspect, nu este întemeiată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs M.A.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susţine că sentinţa recurată este greşită întrucât O.U.G. nr. 125/2006 nu putea fi completată printr-un ordin al ministrului, întrucât un act normativ poate fi modificat, abrogat ori completat doar printr-un alt act normativ de aceeaşi natură.
Deci, O.U.G. nr. 125/2006 trebuia „completată” printr-un act normativ de aceeaşi natură, fiind încălcate dispoziţiile Constituţiei.
Susţine recurentul-reclamant şi faptul că ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 stabileşte criterii noi faţă de cele prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 125/2006, fapt care excede prevederilor legale.
De asemenea, se arată că „subvenţia” reprezintă un ajutor care nu poate fi condiţionat de starea materială a persoanei îndreptăţită ori de situaţia referitoare la datoriile faţă de bugetul de stat/ local, putându-se prevedea că operează o compensare automată a datoriilor cu suma cuvenită drept stimulent pentru creşterea bovinelor.
Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Alba a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată şi combătând criticile recurentului.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Deşi recurentul-reclamant indică ca temei al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., în motivarea căii de atac nu se indică motivele de nelegalitate la care se referă art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ.
Criticile formulate se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, în raport de aceste prevederi recursul este nefondat.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a art. 3 lit. d) din ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 care prevede că pentru anul 2010 prima de exploataţie se acordă producătorilor agricoli o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor, dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiţii printre care şi cea referitoare la lipsa datoriilor la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.
Susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia ordinul menţionat este nelegal întrucât aduce completări la O.U.G. nr. 125/2006, este nefondată.
Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările şi completările ulterioare, pentru punerea în executare a acestui act normativ.
Astfel, legalitatea ordinului menţionat trebuie analizată în raport de dispoziţiile actului normativ în temeiul şi pentru executarea căruia a fost emis.
Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, astfel cum a fost modificat, „modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I”.
În condiţiile în care în cuprinsul art. 13 se menţionează că modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, se vor stabili, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, este evident că actul atacat a fost emis în limitele competenţei acordate ministrului de resort menţionat prin dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 nu încalcă prevederile O.U.G. nr. 125/2006 întrucât prin articolul a cărui nelegalitate este invocată, nu se aduc completări sau adăugiri la actul normativ, ci doar se stabilesc condiţiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea către producătorii agricoli a primei pe exploataţie bovine, astfel cum s-a dispus prin art. 13 menţionat anterior.
În consecinţă, dispoziţiile din ordinul ce constituie obiectul excepţiei de nelegalitate nu sunt afectate de viciul de nelegalitate, fiind emise în temeiul şi pentru executarea O.U.G. nr. 125/2006.
Criticile potrivit cărora O.U.G. nr. 125/2006 trebuia „completată” printr-un act normativ de aceeaşi natură, fiind încălcate dispoziţiile Constituţiei, de altfel neindicate, sunt nefondate, întrucât în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 de delegare a competenţei pentru stabilirea modului de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare nu se constată că a fost invocat sau reţinut vreun viciu de neconstituţionalitate de instanţa de contencios constituţional.
Susţinerile recurentului referitoare la modul cum ar fi trebuit stabilite criteriile de eligibilitate, exced cadrului procesual al cărui obiect este excepţia de nelegalitate a art. 3 lit. d) din ordinul nr. 215/2010 în raport cu O.U.G. nr. 125/2006.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinţei nr. 189 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4570/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4606/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
