ICCJ. Decizia nr. 4724/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4724/2011
Dosar nr. 7/36/2011
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 85/CA din 9 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, invocată din oficiu şi a declinat cauza - privind pe reclamanţii N.Ş., S.G. şi V.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, spre competentă soluţionare la Judecătoria Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa vizează, în esenţa sa, reglementarea raporturilor succesorale între reclamanţii din prezenta cauză şi persoanele fizice pentru care a fost emisă Decizia nr. 13739/FF din 26 august 2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nefiind contestată în cauză suma acordată cu titlul de despăgubiri numiţilor G.M., Ş.S. şi N.Ş..
S-a reţinut că pe calea prevăzută de legea contenciosului administrativ se poate face contestaţie împotriva deciziei în măsura în care partea îndreptăţită este nemulţumită de modalitatea în care a fost soluţionată cererea sa de acordare a despăgubirilor, fapt ce implică verificarea procedurii derulate în condiţiile Legii nr. 247/2005 de către autoritatea administrativă competentă în derularea acestei proceduri.
Însă, raporturile juridice reclamate în prezenta cauză, ce vizează analiza drepturilor succesorale ale părţilor implicate în procesul de despăgubire, sunt raporturi de drept civil, ce exclud competenţa instanţei de contencios.
În aceste condiţii, prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ, Curtea a apreciat că revine Judecătoriei Constanţa, ca instanţă de drept comun cu plenitudine de competenţă în materie civilă, competenţa materială în soluţionarea prezentei cauze.
Prin Sentinţa civilă nr. 9942 din 19 mai 2011 Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect anulare act - suspendare executare, formulată de către reclamanţii N.Ş., S.G. şi V.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii solicită anularea unor acte administrative emise de către pârâţi şi că în speţă competenţa se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 21 C. proc. civ., Judecătoria Constanţa a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Prin cererea formulată, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, anularea Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (fără număr) şi a Deciziei nr. 13739/FF din 26 august 2010 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie pe care să îi includă şi pe reclamanţi, în calitatea lor de descendenţi ai defunctei N.L. şi suspendarea actului atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii.
Potrivit art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 deciziile prin care se dispune emiterea titlului de despăgubire pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 20 din acelaşi titlu al actului normativ indicat, competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, în speţă Curtea de Apel Constanţa.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii N.Ş., S.G., V.M. şi pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4705/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4731/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
