ICCJ. Decizia nr. 4731/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4731/2011

Dosar nr.277/32/2011

Şedinţa publică din 14 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin încheierea din 9 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2170/110/2010, Curtea de Apel Bacău a fost legal învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate cu privire la dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În motivarea excepţiei de nelegalitate invocate, reclamantul I.A. a susţinut că, prin art. 35, se adaugă la lege, în sensul că se extinde competenţa Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadenţă, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită.

Reclamantul a apreciat că, faţă de prevederile Legii nr. 95/2006, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanţele cu titlu de contribuţie la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ execuţional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispoziţiile imperative ale legii.

l. Hotărârea Curţii de apel

Prin Decizia civilă nr. 99/2011 din 10 iunie 2011, (în realitate o sentinţă, conform art. 255, alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, invocată de petentul I.A., în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Sănătate a Judeţului Bacău şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 617/2007 a fost emis de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în temeiul dispoziţiilor expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 - 260 ş.a.) şi al Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate aprobat prin HG nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5), art. 18 pct. 36).

Examinând dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 617/13 august 2007, publicat în M. Of. al României nr. 649/24 septembrie 2007, emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în C. proCod Fiscal atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Curtea a reţinut că reglementarea posibilităţii emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu constituie o adăugare nelegală la textul legii, care să contravină prevederilor cuprinse în C. proCod Fiscal, în condiţiile în care, potrivit art. 141 din cod, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit C. proCod Fiscal de către organul de executare competent.

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită, sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în OG nr. 92/2003, astfel încât aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, în prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu cu respectarea prevederilor art. 141 din OG nr. 92/2003.

3.Recursul reclamantului

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul I.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a ocolit rezolvarea directă a cauzei deduse judecăţii, apelând la o interpretare proprie, considerată „raţională", numai prin prisma politicii de gestionare a fondului de asigurări sociale de sănătate.

Deşi instanţa de fond a apreciat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde dispoziţii privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a reluat argumentele invocate în motivarea excepţiei de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, numai atribuţia de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de a emite decizii de impunere.

Referitor la trimiterea pe care curtea de apel a făcut-o la prevederile art. 141 C. proCod Fiscal, recurentul-reclamant a arătat că analiza trebuie limitată la dispoziţiile Legii nr. 95/2006, iar nu extinsă la C. proCod Fiscal, şi că noţiunea de „decizie de impunere", pe care Legea nr. 95/2006 nu o utilizează, apare numai în cuprinsul art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, fiind logic că acesta adaugă la lege.

În fine, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a renunţat în mod nejustificat şi nemotivat la administrarea probei cu înscrisuri constând în documentaţia care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 617/2007, probă care era necesară pentru a se putea analiza motivele determinante ale emiterii ordinului.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat fie casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fie modificarea hotărârii în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.

4. Apărările intimaţilor

Ambele intimate-pârâte au depus la dosar întâmpinări, prin care a au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C.A.S. Bacău a arătat că art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că, în aplicarea măsurilor de executare silită, trebuie urmată procedura stabilită prin C. proCod Fiscal, constând în emiterea titlului de creanţă, care în condiţiile neefectuării plăţii devine titlu executoriu.

În plus, a arătat că teza recurentului este infirmată şi de prevederile art. 261 alin. (1) şi (4) şi art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care dau în sarcina CNSAS, prin preşedinte, atribuţia de a emite norme care să prevadă procedurile de urmat în activitatea de colectare a sumelor datorate de contribuabilii stabiliţi de legiuitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

La rândul său, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat o serie de prevederi cuprinse în Legea nr. 95/2006, prin care se reglementează constituirea şi gestionarea fondului asigurărilor sociale de sănătate şi atribuţiile caselor de sănătate în acest sens (art. 208, 209, 215, 216, 261 alin. (2)) şi a arătat că prin dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu se realizează o substituire a CNSAS în atribuţiile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aşa cum susţine recurentul-reclamant.

II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatelor-pârâte, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Ordinul nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 - 260 ş.a) şi din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin HG nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36).

Soluţia adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat. De asemenea sentinţa este motivată în mod logic şi convingător, întrunind cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile C. proCod Fiscal în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor ce revin CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproşa instanţei de fond că a raportat fără temei analiza legalităţii ordinului la prevederile C. proCod Fiscal, în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006, aşa cum afirmă recurentul-reclamant.

Potrivit art. 141 C. proCod Fiscal, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este CNAS. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, aşadar, la concluzia că, în cadrul competenţei atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă şi atribuţia de a emite decizii de impunere şi titluri executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor C. proCod Fiscal

În fine, legat de împrejurarea că prima instanţă a renunţat nejustificat la administrarea probei cu înscrisuri, constând în documentaţia care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 617/2007, Înalta Curte constată că, având în vedere obiectul excepţiei de nelegalitate şi motivele invocate de autorul său în susţinerea excepţiei, motive care au vizat exclusiv conformitatea normei administrative cu prevederi normative cu forţă juridică superioară, iar nu neregularităţi ale procedurii de emitere sau alte împrejurări de fapt care ar fi necesitat verificarea documentaţiei respective, proba nu era necesară în cauză, în sensul art. 167 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de I.A. împotriva Deciziei civile nr. 99/2011 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2011.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4731/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs