ICCJ. Decizia nr. 489/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 489/2011
Dosar nr.512/39/2009
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2009, Asociaţia "Ş." Rădăşeni reprezentată de vicepreşedinte T.C., a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, să se constate nelegalitatea H.C.M. nr. 1395 din 1 noiembrie 1974, să se dispună anularea în tot sau în parte a acestei hotărâri şi publicarea hotărârii judecătoreşti astfel pronunţată şi motivată în M. Of. al României.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că reprezintă interesele cetăţenilor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pentru terenuri afectate de Acumularea Şomuz II-Moara şi trecute în art. 17 din H.C.M. nr. 1395/1974.
Astfel, a apreciat că H.C.M încalcă prevederile art. 79 din Constituţia R.S.R. din 1965, în sensul că nu a fost emisă în baza unei legi, nu a fost publicată în M. Of. şi lipseşte ştampila autorităţii emitente, respectiv a Consiliului de Miniştri; încalcă prevederile art. 10 din Constituţie, în sensul că la data emiterii sale nu exista aprobarea adunării generale a cooperatorilor - conform art. 3 lit. a) din Statutul C.A.P., încalcă art. 12 din Constituţie, în sensul că H.C.M. reprezintă o preluare abuzivă a terenurilor, fără plata unei juste despăgubiri şi art. 136 Constituţie.
Totodată, a învederat că hotărârea în litigiu nu reprezintă un titlu valabil de preluare a terenurilor de către stat, încălcând şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În întâmpinarea formulată, Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului a invocat în principal următoarele excepţii: excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei în sensul că, la dosar, nu a depus înscrisuri cu care să facă dovada constituirii sale în conformitate cu prevederile art. 34 din Decretul 31/1954, obligaţie ce îi incumbă potrivit art. 112 şi art. 129 alin. (4) din C. proc. civ.; excepţia lipsei de interes a reclamantei - în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că prin emiterea hotărârii în litigiu nu se produce vreo vătămare a unui drept sau interes legitim al reclamantei şi excepţia tardivităţii în introducerea acţiunii, în raport de termenele imperative prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 83 din 19 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, excepţiile lipsei capacităţii procesuale a reclamantei, lipsei de interes şi excepţia tardivităţii introducerea acţiunii, invocate de pârât.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect "cererea de constatare a nelegalităţii Hotărârii Consiliului de Miniştri al R.S.R nr. 1359 din 01 noiembrie 1974" formulată de reclamanta Asociaţia "Ş." Rădăşeni în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului.
Cu privire la excepţii prima instanţă a hotărât următoarele:
Referitor la excepţia privind lipsa capacităţii procesuale a reclamantei, a constatat că la dosar au fost depuse încheierea pronunţată de Judecătoria Fălticeni, prin care s-a acordat personalitate juridică societăţii reclamante, actele constitutive, precum şi dovada înregistrării Asociaţiei în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, astfel că s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de Decretul nr. 31/1954.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, prima instanţă a reţinut că asociaţia reclamantă are interes în promovarea acţiunii întrucât urmăreşte restabilirea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor beneficiare ale Legii nr. 18/1991, care se consideră vătămate prin emiterea hotărârii în litigiu.
În privinţa excepţiei tardivităţii, a reţinut că nu a fost încălcat termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că plângerea prealabilă a fost transmisă autorităţii pârâte la data de 6 noiembrie 2008, comunicarea răspunsului la această plângere a fost expediată la data de 15 decembrie 2008, iar acţiunea reclamantei a fost înregistrată la instanţă la data de 6 aprilie 2009.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Art. 17 din H.C.M. nr. 1395/1974 reprezintă o manifestare de voinţă a autorităţii publice centrale (fostul Consiliu de Miniştri al R.S.R.), care statuează asupra unor drepturi determinate, respectiv cu privire la situaţia juridică a suprafeţelor de 423.450 m.p. teren şi de 377.100 m.p., teren ambele situate în judeţul Suceava şi identificate în planurile de situaţie şi tabelul anexă la H.C.M., ceea ce determină ca actul administrativ astfel emis să fie calificat drept un act administrativ individual.
Aşa fiind, a apreciat ca nefondate apărările reclamantei, privind obligativitatea publicării H.C.M. în M. Of., art. 154 alin. (1) şi art. 79 din Constituţie vizând actele administrative cu caracter normativ
Totodată, a reţinut că H.C.M. a fost semnată de "Preşedintele Consiliului de Miniştri", M.M., lipsa ştampilei autorităţii emitente nefiind o condiţie care să afecteze validitatea actului administrativ astfel emis, hotărârea în litigiu a fost emisă în baza dispoziţiilor Legii nr. 12/1968, ale C. silvic şi ale Decretului nr. 244/1955 şi a fost avizată de către Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţie, Ministerul Finanţelor şi Comitetelor Executive ale Consiliilor populare judeţene interesate, potrivit Referatului din 11 octombrie 1974 întocmit de către Secretariatul General al Consiliului de Miniştri.
Prima instanţă a mai apreciat că prevederile înscrise în art. 17 din H.C.M. nu pot fi calificate drept exproprieri abuzive, (fără justa şi echitabila despăgubire şi fără a exista aprobarea adunării generale a C.A.P.) întrucât, la acea dată, terenul se afla deja în proprietatea Statului şi administrarea C.A.P. Bosanci, dispoziţiile din H.C.M. vizând doar schimbarea folosinţei terenurilor nominalizate, din agricol în neproductiv şi afectarea acestora de lucrarea de investiţii "Acumularea Zonală complexă Moara".
Curtea de apel a reţinut şi faptul că, prin Decizia nr. 2135 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, în care a figurat ca parte litigantă reclamanta din prezenta cauză, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că obligaţiile stabilite prin Decizia nr. 1290/2002, a aceluiaşi tribunal, în sarcina Comisiei Judeţene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în sensul de a verifica "situaţia juridică a vechilor amplasamente, dacă sunt libere, cine le deţine şi în ce temei, dacă fac sau nu parte din domeniul public", toate acestea în vederea finalizării procesului de stabilire a dreptului de proprietate pentru cetăţenii beneficiari ai Legii nr. 18/1991, unii dintre aceştia având adeverinţe/titluri de proprietate pentru terenuri afectate de dispoziţiile H.C.M. în discuţie, nu au fost respectate.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că susţinerile reclamantei cu privire la natura juridică a terenului şi a investiţiei dispuse prin H.C.M. - ca fiind de utilitate publică sau aparţinând domeniului public, potrivit distincţiilor detaliate în acţiune şi în ceea ce priveşte existenţa unor impedimente privind reconstituirea şi punerea în posesie pe vechile amplasamente a cetăţenilor beneficiari ai Legii nr. 18/1991 exced cererii de constatare a nelegalităţii H.C.M., aceste aspecte, urmând a fi analizate de Comisia Judeţeană Suceava de aplicare a Legii nr. 18/1991, şi respectiv de instanţa civilă, potrivit hotărârii judecătoreşti sus-menţionate.
3. Recursul declarat de reclamantă
Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa Curţii de apel, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată potrivit temeiurilor de drept indicate, recurenta- reclamantă a arătat, în esenţă următoarele:
- prima instanţă a stabilit că H.C.M. nr. 1395/1974 este un act administrativ individual având în vedere, în mod exclusiv, prevederile art. 17; în opinia părţii, actul administrativ în litigiu este "mai degrabă atipic";
- în mod eronat s-a considerat că lipsa ştampilei nu afectează validitatea actului; hotărârea în cauză este un act nepublicat în Buletinul Oficial şi necomunicat C.A.P.-urilor, iar anexele nu sunt nici semnate, nici ştampilate de emitent;
- deşi a reţinut că H.C.M. nr. 1395/1974 a fost emisă în baza Legii nr. 12/1968, instanţa de fond a ignorat prevederile art. 6 şi 12 din acest act normativ şi valoarea probatorie a înscrisurilor depuse la dosar, referitor la beneficiarul lucrării, titularul investiţiei şi preluarea terenurilor;
- instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa prevederilor C. silvic şi ale Decretului nr. 244/1955, a perpetuat confuzia dintre cele două forme ale proprietăţii socialiste, de stat (a întregului popor) şi cooperatistă şi a ignorat excepţia de neconstituţionalitate invocată la pct. 3 şi 7 din acţiune, care nu era altceva decât o formă de nelegalitate agravată;
- instanţa nu a dat eficienţă prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a încălcat principiul rolului activ al judecătorului şi principiul aflării adevărului, pentru că nu a cerut Secretariatului General al Guvernului să comunice documentaţia care a stat la baza emiterii art. 17 din H.C.M. nr. 1395/1974;
- a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi termenul rezonabil în soluţionarea cauzei;
- deşi acţiunea a fost întemeiată şi pe prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanţa a considerat că apărările privind natura juridică a terenului exced acţiunii în contencios administrativ şi nu a examinat toate probele şi motivele de nelegalitate a actului.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Guvernul României a arătat, pe de o parte, că H.C.M. nr. 1395/1974 a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă şi, pe de altă parte, că nu H.C.M. nr. 1395/1974 a conferit caracterul public şi imprescriptibil, insesizabil şi inalienabil al terenului ce reprezintă cuveta lacului de acumulare Şomuz II Moară, ci faptul că acest teren este afectat de o lucrare de investiţie de utilitate publică care îi conferă regimul juridic al proprietăţii publice a statului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, Hotărârea nr. 1395/1974 a Consiliului de Miniştri al R.S.R., considerând-o nelegală în raport cu prevederile Constituţiei din 1965 şi lipsită de suport legal.
Dispoziţiile considerate vătămătoare sunt cuprinse în art. 17 şi au următorul conţinut:
«În scopul realizării lucrării "Acumularea zonală complexă Moara", se aprobă scoaterea din producţia agricolă a terenurilor în suprafaţă de 423.450 mp, situate în judeţul Suceava identificate potrivit planurilor de situaţie nr. X şi Y anexate, prevăzute în tabelul anexă nr. 10 la prezenta hotărâre.
Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor, va lua măsuri pentru amenajarea şi darea în producţia agricolă, la categoria de folosinţă păşuni şi fâneţe, până la 31 decembrie 1975, a terenurilor neproductive în suprafaţă de 377.100 mp, situate în judeţul Suceava, identificate potrivit planului de situaţie nr. X anexat».
Fiecare dintre cele 23 de articole ale hotărârii are ca obiect scoaterea unor terenuri determinate, amplasate în diferite zone ale ţării, din producţia agricolă ori din fondul forestier sau schimbarea titularilor dreptului de administrare asupra terenurilor proprietate de stat, în scopul realizării unor obiective de interes obştesc.
În raport cu acest obiect al hotărârii, instanţa de fond a stabilit în mod corect natura juridică de act administrativ cu caracter individual şi, pornind de aici, inexistenţa obligaţiei de publicare în Buletinul Oficial, actele administrative individuale intrând în vigoare, ca regulă generală, din momentul comunicării lor către destinatari.
Recurenta-reclamantă a mai invocat, drept motiv de nelegalitate formală a hotărârii, lipsa ştampilei autorităţii emitente şi lipsa semnăturii şi ştampilei pe anexe, precum şi unele neregularităţi în emiterea avizelor şi a altor operaţiuni administrative legate de procedura de adoptare a H.C.M. nr. 1395/1974, în raport cu prevederile Legii nr. 12/1968 cu privire la apărarea, conservarea şi folosirea terenurilor agricole, dar având în vedere datele concrete ale speţei, nu poate fi identificată o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale reclamantei ori membrilor săi, care să constituie efectul nemijlocit al neregularităţilor pretinse şi care să atragă anularea actului exclusiv din acest motiv.
Ceea ce a urmărit în realitate Asociaţia Ş. Rădăşeni prin promovarea acţiunii este clarificarea situaţiei juridice a terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al membrilor săi, beneficiari ai Legii nr. 18/1991, în vederea recunoaşterii drepturilor şi intereselor lor legitime legate de aplicarea acestui act normativ.
Or, din perspectiva menţionată, deşi într-adevăr, art. 23 din Legea nr. 213/1998 prevede, în mod generic, că litigiile privind delimitarea domeniului public sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, curtea de apel a reţinut în mod corect că aspectele privind natura juridică a terenului, destinaţia acestuia şi existenţa unor impedimente privind reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie pe vechile amplasamente ţin de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi exced controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ asupra H.C.M. nr. 1395/1974.
Referitor la critica legată de încălcarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 129 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a efectuat demersurile impuse de prevederile legale indicate, în sensul că a emis adresă către Secretariatul General al Guvernului pentru înaintarea unui înscris pe care l-a considerat necesar, iar conform încheierii de şedinţă din data de 29 iunie 2009, la acel termen, reprezentantul reclamantei a arătat că nu mai insistă în probatoriul solicitat la termenul de judecată de la 29 mai 2009. De asemenea, la dosarul cauzei se află răspunsurile primite de reclamantă de la diferite autorităţi publice cărora li s-a adresat pentru obţinerea copiilor documentaţiei legate de adoptarea şi punerea în aplicare a H.C.M. nr. 1395/1974, lipsa unui probatoriu mai amplu fiind justificată de împrejurări ţinând de perioada îndelungată scursă de la data adoptării hotărârii (peste 35 de ani) şi de practicile de gestionare a documentelor din perioada respectivă.
Cât priveşte motivul de recurs constând în încălcarea termenului rezonabil a procesului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, pe de o parte, pentru că durata de aproape un an (6 aprilie 2009 - 19 martie 2010) nu este excesivă în raport cu complexitatea şi natura litigiului şi cu demersurile efectuate de părţi şi de instanţă până la pronunţarea soluţiei şi, pe de altă parte, pentru că încălcarea duratei rezonabile, în măsura în care ar fi reală, nu ar fi de natură să atragă nelegalitatea sentinţei potrivit art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
Toate argumentele de mai sus conduc către concluzia că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile legale procedurale şi substanţiale, prin raportare la scopul urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea acţiunii în contencios administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia "Ş." Rădăşeni împotriva Sentinţei nr. 83 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 488/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 490/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
