ICCJ. Decizia nr. 498/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 498/2011
Dosar nr.1340/59/2009
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Ş.F.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009 emis de pârât, prin care a fost eliberată din funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin, începând cu data de 12 octombrie 2009; repunerea în situaţia anterioară emiterii ordinului, în sensul reintegrării sale în funcţia deţinută; plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale şi/sau a prestaţiilor de asigurări sociale, ce i s-ar fi cuvenit, indexate, majorate şi reactualizate, de la momentul eliberării nelegale din funcţie până la reîncadrarea efectivă în funcţia deţinută anterior.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin prin Ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în urma susţinerii concursului de evaluare şi prin Ordinul nr. 2257 din data de 09 octombrie 2009, emis de pârât, s-a dispus, începând cu data de 12 octombrie 2009, acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare, iar după expirarea perioadei de preaviz, încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 1727 din 29 iulie 2009 şi încetarea Contractului de management nr. 245 din 29 iulie 2009.
Mai arată reclamanta că, în plus, ordinul a fost emis fără nicio motivare în fapt, neexistând, practic, vreo cauză concretă care să justifice încetarea contractului de management.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, în principal, ca lipsită de obiect şi pe fond, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 166 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect a petitului din acţiunea reclamantei având ca obiect anularea Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009, invocată de pârâtul şi a admis acţiunea formulată de reclamanta Ş.F.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă, a anulat Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Bucureşti nr. 2257 din 09 octombrie 2009 şi a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin, precum şi plata drepturilor băneşti indexate şi majorate cuvenite de la data emiterii ordinului şi până la reîncadrarea efectivă a reclamantei pe postul deţinut anterior.
Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei lipsei de obiect, prima instanţă a reţinut că postul de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş - Severin nu a fost desfiinţat, cum greşit afirmă pârâtul în susţinerea excepţiei, dovadă în acest sens fiind faptul că pentru acelaşi post s-a organizat concurs în data de 19-27 octombrie 2009, în urma căruia postul a fost ocupat de o altă persoană, numit în funcţie prin Ordinul nr. 2919 din 02 noiembrie 2009, conform înscrisurilor aflate din dosar.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş - Severin, în baza OUG nr. 37/2009, iar acesta a exercitat atribuţiile funcţiei în baza Contractului de management nr. 245/OJPDRP din 29 iulie 2009, încheiat pe o perioadă de 1 an.
Prin Ordinul nr. 2257 din 09 octombrie 2009, s-a acordat preaviz de 15 zile reclamantei începând cu data de 12 octombrie 2009, menţionându-se că la expirarea perioadei de preaviz încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1727 din 29 iulie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin care reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş – Severin, invocându-se prevederile art. 65 alin. (1) C. muncii.
Prima instanţă a reţinut că eliberarea din funcţie a reclamantei, intervenită înainte de expirarea duratei de 1 an pentru care a fost încheiat contractul de management, este de natură a încălca şi principiul protecţiei aşteptărilor legitime, în condiţiile în care, în considerarea duratei mandatului de 1 an, reclamanta şi-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management şi ale fişei postului.
Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate drepturile şi prerogativele de care se bucură un contract individual de munca semnat între angajator şi angajat.
Prima instanţă a reţinut, totodată, că ordinul contestat nu îmbracă forma prevăzută de lege sub aspectul termenului în care acesta se poate ataca, motivarea măsurii luate precum şi instanţa la care se poate ataca acesta, fiindu-i încălcat reclamantei dreptul la apărare prevăzut de art. 6 parag. 3 din cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede obligarea instituţiilor statului să confere cetăţeanului nu numai garanţiile materiale cât şi procedurale în respectarea drepturilor acestora.
Mai mult, a constatat că reducerea postului nu a fost una reală şi efectivă, atâta timp cât postul pe care l-a deţinut reclamanta a fost scos la concurs iar pe aceeaşi funcţie a fost numită o altă persoană.
În fine, a reţinut prima instanţă şi faptul că termenul de preaviz de 15 zile, prevăzut la art. 1 din ordin încalcă dispoziţiile C. muncii, întrucât funcţia deţinută de reclamantă a fost de conducere, caz în care termenul de preaviz trebuia să fie de 30 zile.
4. Recursul exercitat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a reiterat excepţia lipsei de obiect, invocată la instanţa de fond, motivat de faptul că actul atacat şi-a produs efectele, arătând astfel că legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă şi nu cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a susţinut prima instanţă.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a criticat soluţia primei instanţe ca fiind netemeinică şi nelegală, arătând că ordinul atacat nu produce reclamantei nicio vătămare, având în vedere că efectele acestuia se produc după declararea ca neconstituţională a OUG 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numită reclamanta.
În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că ordinul de eliberare din funcţie a reclamantei a fost adoptat în aplicarea prevederilor OUG nr. 105/2009, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în raport de legislaţia în vigoare în momentul emiterii acestuia, iar Ministerul fiind o instituţie care pune în executare şi execută în concret legea, este ţinut de aplicarea imediată a acesteia, astfel că avea obligaţia să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin ordonanţa de urgenţă, care vizau interesul general public şi constituiau situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată, astfel că orice pretenţie împotriva Ministerului este neîntemeiată.
Prin concluziile scrise depuse la dosar recurentul-pârât reiterează criticile din recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Intimata- reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ Ordinul nr. 2257 din 9 octombrie 2009, prin care pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dispus încetarea contractului de management la expirarea perioadei de preaviz acordată începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecinţa revocării reclamantei din funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin, în temeiul O.U.G nr. 105/2009, Legea nr. 53/2003, HG nr. 8/2009 şi contractului de mangement nr. 245 din 29 iulie 2009.
Instanţa de fond a reţinut corect că eliberarea din funcţie a reclamantei, intervenită înainte de expirarea duratei de 1 an pentru care a fost încheiat contractul de management, este de natură a încălca şi principiul protecţiei aşteptărilor legitime, în condiţiile în care, în considerarea duratei mandatului de 1 an, reclamanta şi-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management şi ale fişei postului.
Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate drepturile şi prerogativele de care se bucura un contract individual de munca semnat între angajator şi angajat.
Referitor la excepţia lipsei de obiect, instanţa de control judiciar constată că în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, potrivit cărora orice act administrativ considerat nelegal şi care a produs o vătămare poate fi atacat în instanţă, fără a se face vreo distincţie cu privire la modalitatea de executare a acestuia, respectiv act administrativ cu executare succesivă sau dintr-o dată, recurentul-pârât a apreciat în mod nejustificat că un act administrativ emis şi executat, cum este revocarea din funcţie a reclamantei, ar fi exceptat de la controlul de legalitate, ca fiind lipsit de obiect.
Cât priveşte critica formulată pe fondul cauzei, în sensul că erau incidente dispoziţiile O.U.G nr. 105/2009, întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în vigoare şi avea obligaţia să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin ordonanţa de urgenţă, aşa cum susţine recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.
Acceptarea tezei susţinute de recurenta-pârâtă, în sensul că ordinul îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţa de urgenţă în temeiul căreia a fost emis era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Deosebit de acest considerent ţinând de evoluţia legislativă, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că un contract de management nu poate să înceteze fără o motivare care să justifice măsura aplicată, pentru că, potrivit clauzei stipulate, contractul de management a fost încheiat „pe o perioadă de un an".
Cu privire la reintegrarea în funcţie
Sentinţa atacată este criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcţia deţinută anterior ordinului anulat şi întinderii despăgubirilor băneşti acordate, prin prisma unor considerente ţinând, de asemenea, de neconstituţionalitatea legii, în sensul raţionamentului expus anterior cu privire la încetarea funcţiei.
Din actele dosarului, rezultă că ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009, de numire a reclamantei în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin şi contractul de management asimilat contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată au fost încheiate în temeiul art. III din OUG nr. 37/2009. Aşa fiind, ca efect al declarării neconstituţionalităţii şi eliminării din ordinea juridică a înseşi prevederilor legale în baza cărora a fost înfiinţat postul de director coordonator adjunct şi a fost numită în funcţie, măsura de reintegrare a intimatei-reclamante este, la rândul său, lipsită de temei legal. Această concluzie este susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator adjunct nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră „diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".
Cu privire la drepturile băneşti acordate reclamantei
Este de necontestat că punerea în aplicare a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, prin numirea şi revocarea din postul de director coordonator adjunct în interval de numai 3 luni, din motive ce exclud culpa intimatei - reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Având însă în vedere circumstanţele faptice şi normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcţie şi plăţii drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii emitente la plata de despăgubiri până la data pronunţării deciziei reprezintă o modalitate adecvată şi echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa, în sensul că va respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009 şi va obliga pârâtul să-i plătească reclamantei Ş.F.G. drepturile băneşti cuvenite, de la data emiterii ordinului anulat şi până la data pronunţării prezentei decizii, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 166 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcţie.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei Ş.F.G. drepturile băneşti cuvenite, de la data emiterii ordinului anulat şi până la data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 495/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 499/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
