ICCJ. Decizia nr. 529/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 529/2011
Dosar nr. 293/42/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 120 din data de 11 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a dispus anularea Ordinului nr. 2761 din 05 octombrie 2009 emis de pârât şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 2000 lei cu titlul de daune morale şi 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că în data de 1 iulie 2009, reclamantul P.I. a încheiat contractul de management nr. 122/2009 cu pârâtul, contract în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 2208 din 1 iulie 2009 prin care a fost numit, pe o perioadă de 1 an, în funcţia de director coordonator în cadrul D.G.F.P. Braşov.
Prin Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea efectelor ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului Finanţelor Publice prin care reclamantul P.I. a fost numit în funcţia de conducere, de director coordonator al D.G.F.P. Braşov.
Ordinul nr. 2761 a fost emis în temeiul prevederilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, avându-se în vedere Ordinele ministrului finanţelor publice nr. 715/2009 şi 2208/2009, Constatările comisiei de evaluare şi contractul de management nr. 122/2009.
Evocând considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, prin care s-a declarat ca neconstituţională OUG nr. 37/2009, instanţa de fond a constatat că, pe cale de consecinţă, actul administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal, emis cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Critica primei instanţe s-a mai referit la faptul că Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 nu cuprinde o motivare în drept şi în fapt a emiterii actului administrativ, singura motivare fiind OUG nr. 37/2009, viciu sancţionat, potrivit dispoziţiilor Codului Muncii, incidente în speţă, cu nulitatea absolută a actului contestat, şi la faptul că, din cuprinsul Ordinului contestat rezultă că acesta a fost emis în baza constatărilor Comisiei de evaluare care a apreciat, fără motivare şi referindu-se la o perioadă care nu corespunde în totalitate cu perioada de activitate a reclamantului, că activitatea acestuia este necorespunzătoare.
Instanţa de fond a mai reţinut în speţă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv existenţa unui prejudiciu moral, produs prin fapta pârâtului care a anulat un ordin fără a avea o bază legală, context în care solicitarea privind daunele morale este întemeiată, apreciind însă că se impune reducerea cuantumului daunelor solicitate la o sumă modică, pentru a acorda reclamantului o satisfacţie morală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal A.N.A.F., în reprezentarea intereselor Ministerului Public, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de fond faptul că ordinul contestat nu a fost motivat, şi că acesta a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul emiterii sale şi la prevederile contractului de management încheiat cu intimatul-reclamant, soluţia instanţei de fond fiind echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curţii Constituţionale.
A mai arătat recurenta că reclamantul-intimat nu a probat, fără echivoc, existenţa daunelor morale şi că în mod nelegal prima instanţă a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în speţă neexistând culpa sa procesuală, iar cheltuielile la care a fost obligată nu îi pot fi imputate.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Intimatul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 prin care s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului Finanţelor Publice prin care a fost numit în funcţia publică de conducere de director coordonator al D.G.F.P. Braşov, precum şi a contractului de management încheiat în temeiul său.
Considerentele instanţei de fond privind viciul nemotivării actului administrativ contestat sunt întemeiate.
Ordinul sus-menţionat se limitează la enumerarea textelor de lege în baza cărora a fost emis şi a măsurilor luate (încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului-intimat).
Motivarea actului administrativ, justificarea raţiunilor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor individuale, o formă de protejare a cetăţeanului împotriva arbitrariului puterii publice, care în aceste condiţii devine evident şi poate fi cenzurat pe cale jurisdicţională.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că actul contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/ 2009 este neconstituţională, pronunţându-se şi asupra constituţionalităţii ordonanţei în cauză, lovită de un viciu de neconstituţionalitate pentru faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, Decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituţional devine lipsit de orice fundament legal.
Viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestui act normativ şi, în consecinţă, corect a fost anulat ordinul contestat de către instanţa de fond.
Menţinerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Sub acest aspect, sentinţa instanţei de fond este legală şi va fi menţinută.
Sunt însă criticabile dispoziţiile privind acordarea, către reclamant, a unei sume cu titlul de daune morale, având în vedere faptul că acesta nu a făcut dovada existenţei unui asemenea prejudiciu şi nici nu a substanţiat atingerile care i s-ar fi adus demnităţii şi onoarei sale, prezumţiile invocate de către intimat nefiind suficiente în speţă, faţă de natura raporturilor juridice, de funcţie publică, afectate în mod direct de către acţiunea statului.
Din acest punct de vedere, recursul este întemeiat şi va fi admis.
Pe de altă parte, câtă vreme acţiunea recurentei-pârâte a determinat sesizarea instanţei de judecată de către intimatul-reclamant, în vederea protecţiei drepturilor sale, cu consecinţa anulării actului acesteia considerat vătămător de către reclamantul-intimat, atrăgând efectuarea de cheltuieli de către reclamantă în scopul valorificării drepturilor sale pe cale procesuală, Înalta Curte arată că în mod corect a făcut instanţa de fond aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei recurate, sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii privind daunele morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A.N.A.F., în reprezentarea intereselor Ministerului Public, împotriva sentinţei civile nr. 120 din data de 11 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea privind daunele morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 527/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 530/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
