ICCJ. Decizia nr. 5334/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5334/2011
Dosar nr. 815/36/2011
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată de prima instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ, reclamanta SC G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Constanţa, a solicitat suspendarea provizorie a executării Deciziei de impunere nr. I1. din 27 iunie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, până la soluţionarea cererii de suspendare, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 din Dosarul nr. 794/36/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, cu termen de judecată la data de 28 iulie 2011.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut, în esenţă că, în perioada 22 noiembrie 2010 - 22 iunie 2011, la nivelul societăţii a fost efectuată o inspecţia fiscală, cu privire la modul de constituire, evidenţiere şi virare a impozitelor, contribuţiilor şi taxelor datorate de societate la bugetul general consolidat al statului, fiind emisă Decizia de impunere nr. I1. din 27 iunie 2011 prin care s-au stabilit sume suplimentare de plată pentru TVA, în cuantum de 1.436.651 RON şi dobânzi/penalităţi/majorări de 1.461.694 RON şi pentru impozit pe profit, în cuantum de 1.192.241 RON şi dobânzi/majorări/penalităţi de 1.125.644 RON.
Arată reclamanta că organele fiscale au procedat la stabilirea acestor sume suplimentare prin înlăturarea de la deducerea TVA-ului şi de la calculul profitului a facturilor emise de societăţile furnizoare, astfel că o măsură de executare silită asupra bunurilor reclamantei imobile (ferme, depozite) şi mobile (utilaje de transport cereale), imobilizări care au o valoare contabilă dublă faţă de sumele suplimentare stabilite prin decizie de plata, ar duce ulterior, la imposibilitatea totală de realizare a obiectului de activitate şi ar determina evident, starea de insolvenţă a societăţii reclamante.
În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios şi administrativ fiscal, prin Încheierea şedinţei de consiliu nr. 20/CA din 15 iulie 2011, a admis cererea de suspendare provizorie a Deciziei de impunere nr. I1. din 27 iunie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, formulată de reclamanta SC G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Constanţa în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, a dispus suspendarea provizorie a Deciziei de impunere I1. din 27 iunie 2011 emisă de pârâtă, până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi decizii formulată în Dosar nr. 794/36/2011 al Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele :
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale O.G. nr. 92/2003 - C. proc. fisc., reiese că, actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu, din oficiu.
În ceea ce priveşte temeiul cererii de suspendare provizorie, instanţa a reţinut că măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existenţa în cauză, a unor cazuri bine justificate, ca „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. „t” din Legea nr. 554/2004.
Mai arată instanţa că, în speţă, s-a făcut dovada în sensul art. 1169 C. civ., a existenţei unui „caz bine justificat” întrucât rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative atacate.
Referitor la cea de-a doua condiţie de admisibilitate a cererii, instanţa a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii şi acestei condiţii, în sensul că o eventuală executare, în baza actului administrativ-fiscal atacat, ar fi de natură a produce un prejudiciu material viitor şi previzibil, ce ar determina perturbarea gravă a funcţionării societăţii, şi totodată, ar determina perturbarea activităţii altor agenţi economici şi a angajaţilor acesteia.
În concluzie, prima instanţa a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate impuse de lege, astfel că se impune suspendarea provizorie a Deciziei de impunere I1. din 27 iunie 2011 emisă de pârâtă, până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi decizii formulată în Dosar nr. 794/36/2011 al Curţii de Apel Constanţa.
Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Constanţa
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 din C. proc. civ.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate în două motive de recurs,:
Nerespectarea dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
Recurenta a considerat că suma plătită cu titlu de cauţiune în Dosarul nr. 815/36/2011, dovedită prin ataşarea unei recipise la dosarul de faţă nu satisface exigenţa textului de lege invocat.
Nu a fost citată la instanţa de fond
Argumentând acest motiv de recurs, pârâta a susţinut că suspendarea provizorie a executării actului administrativ fiscal a fost dată fără citarea părţilor, sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Apărările formulate de SC G.C. SRL.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 octombrie 2011 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata şi-a însuşit considerentele Curţii de Apel, insistând asupra impactului economic şi social pe care l-ar genera punerea în executare a dispoziţiei fiscale.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Înainte de a analiza în concret criticile formulate de recurentă Înalta Curte, reaminteşte că în mod constant în jurisprudenţa sa a reţinut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
În acest sens, analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ - fiscal contestat şi nu fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, aşa încât consideră ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod nejustificat instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ, prin invocarea faptului că măsura luată prin decizia contestată ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anularii acesteia.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare. Prin urmare, susţinerile reclamantei referitoare la modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor prevăzute în O.G. nr. 92/2003, temeiul de drept al deciziei contestate, pot fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actului şi nu în procedura sumară de cercetare a actului administrativ realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.
Totodată, susţinerea, însuşită de judecătorul fondului, potrivit căreia actul contestat are ca efect punerea reclamantei în imposibilitatea de a-şi exercita activitatea, nu este suficientă pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, este de remarcat că, deşi mascat reclamanta şi-a întemeiat cererea introductivă pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, (aspect însuşit şi de instanţa fondului), în realitate cererea de suspendare provizorie a fost a fost soluţionată după regulile cuprinse în art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Acest aspect reiese chiar din procedura derulată în faţa instanţei de fond, aşa explicându-se dispoziţiile instanţei privitoare la modalitatea de citare a părţilor precum şi cuantumul cauţiunii stabilit în sarcina reclamantei, cuantum care nu se încadrează în dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
Procedând astfel curtea de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pe care şi-a fundamentat considerentele, concluzie care antrenează soluţia admiterii recursului.
Cum prin sentinţa civilă nr. 251 din 18 august 2011 s-a admis cererea de suspendare până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, Înalta Curte consideră că o soluţie de casare cu trimitere spre rejudecare ar fi lipsită de finalitate practică, motiv pentru care se va modifica soluţia primei instanţe în sensul respingerii cererii de suspendare provizorie a executării Deciziei de impunere I1. din 27 iunie 2011 emisă de pârâtă, ca nefondată.
Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) -(3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de faţă, modificându-se încheierea în sensul respingerii cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Constanţa împotriva Încheierii nr. 20/CA din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5313/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5950/2011. Contencios → |
|---|
