ICCJ. Decizia nr. 549/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 549/2011
Dosar nr. 6617/1/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3159 din data de 16 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de D.G.F.P. Bihor, Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 247/CA/2009 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Sentinţa supusă cenzurii instanţei de recurs dispunea anularea preavizului cu nr. 800946 din 27 martie 2009 şi a Ordinului nr. 762 din 24 aprilie 2009, emise de pârâta A.N.A.F., reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor băneşti reprezentând salariile indexate, majorate, recalculate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în funcţia avută anterior, începând cu data de 27 aprilie 2009 şi până la data reintegrării efective în această funcţie, actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata sumei de 2.190 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că eliberarea intimatului-reclamant F.I.M. din funcţia publică de conducere de director-executiv adjunct la Autoritatea de metodologie şi administrare a veniturilor statului în cadrul D.G.F.P. Bihor s-a făcut fără a se ţine seama de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, preavizul nr. 800946 din 27 martie 2009 şi Ordinul nr. 762 din 24 aprilie 2009, ambele emise de A.N.A.F., fiind emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
A arătat Înalta Curte că reorganizarea funcţiei publice de conducere în care a fost numit intimatul-reclamant, luată, potrivit susţinerilor recurentelor-pârâte în conformitate şi cu prevederile OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, nu are suport legal şi nu se justifică, chiar examinată prin prisma acestor dispoziţii legale, constatând, pe de altă parte, că postul ocupat de intimatul-reclamant a fost păstrat, sub altă denumire, în noua structură organizatorică, aprobată prin Ordinul nr. 375/2009 al Preşedintelui A.N.A.F., atribuţiile acestei noi funcţii fiind similare cu cele ale funcţiei ocupate de reclamant.
De asemenea, a mai apreciat instanţa de control judiciar, chiar admiţându-se ideea că a avut loc o reorganizare a funcţiei publice de conducere deţinute de intimatul-reclamant, acest motiv nu se încadrează în cazurile de încetare a raporturilor de serviciu în modalitatea eliberării din funcţia publică, astfel cum sunt prevăzute de art. 97 coroborat cu art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Prin cererea înregistrată la data de 5 august 2010, petenta A.N.A.F. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3159 din 16 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1118/35/2009 – în contradictoriu cu intimatul F.I.M., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei civile ca netemeinică şi nelegală şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că Decizia pronunţată de instanţa de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale conform art. 318 C. proc. civ.
Astfel se arată că Înalta Curte s-a aflat în eroare analizând cauza prin raportare la prevederile OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei.
Prin motivele de recurs, contestatoarea a învederat că prin Ordinul nr. 375/2009 emis de Preşedintele A.N.A.F. a fost aprobată noua structură organizatorică a direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, aparat propriu şi unităţi subordonate, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod eronat a reţinut faptul că recurentele - pârâte au precizat că această măsură a fost luată în conformitate cu prevederile OUG nr. 37/2009.
Reclamantul F.I.M. a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia de tardivitate a promovării contestaţiei în anulare, iar pe fond respingerea contestaţiei deoarece motivul de anulare susţinut de contestatoare nu se subscrie sintagmei de ordin procedural privind „greşeala materială", contestaţia fiind inadmisibilă.
La termenul din 1 februarie 2011, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii formulării contestaţiei în anulare, invocată de intimatul – reclamant F.I.M. – în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată deoarece potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre dar nu mai târziu de 1 an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Or, având în vedere că Decizia civilă nr. 3159 a fost pronunţată la data de 16 iunie 2010 iar contestaţia a fost formulată la 5 august 2010 şi apoi motivată la 23 noiembrie 2010 – se apreciază ca fiind respectat termenul de 1 an prevăzut de lege.
În consecinţă, se va respinge excepţia tardivităţii.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, aşa cum a fost formulată se constată că aceasta vizează analiza fondului contestaţiei în anulare – nefiind o veritabilă excepţie, care să fie analizată prioritar şi separat de contestaţia în anulare în sine.
Prin urmare va fi respinsă excepţia inadmisibilităţii.
În ceea ce priveşte motivele contestaţiei în anulare, Înalta Curte observă că ele nu se pot circumscrie ipotezei prevederilor art. 318 „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Astfel, pentru a cerceta presupusa greşeală materială ar trebui analizată incidenţa prevederilor OUG nr. 37/2009 în soluţionarea acţiunii precum şi a cererii de recurs, ceea ce echivalează cu o examinare a justeţei soluţiei pronunţate. Aceasta însă nu reprezintă o greşeală materială, evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii ci o apreciere a probelor şi o interpretare a dispoziţiilor legale.
Această abordare ar duce la o judecare din nou a aceluiaşi recurs, lucru care nu este posibil, întrucât greşeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării sau aplicării unui text de lege, acestea reprezintă greşeli de judecată şi nu greşeli materiale.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiate.
Respinge contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea A.N.A.F. împotriva deciziei civile nr. 3159 din data de 16 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 544/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 55/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
