ICCJ. Decizia nr. 5575/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta SC F.C.T. SA a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. Timiș, solicitând obligarea acesteia să-i soluționeze contestația înregistrată sub nr. 26355 6 iunie 2010 împotriva deciziei de impunere fiscală nr. 1107 18 iunie 2010 emisă de pârâtă, să se anuleze decizia nr. 31777 din 18 iulie 2010 pronunțată de pârâtă în procedura prealabilă și să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 1107 din 18 iunie 2010 emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii, în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin Decizia nr. 1107 din 18 iunie 2010 emisă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice Timiș, a fost înștiințată de faptul că este răspunzătoare solidar cu Clubul Sportiv SC F.C.T. SA, pentru debitele stabilite de organele fiscale.
în Decizia comunicată reclamantei se arată că, "față de starea de fapt, s-a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile privind atragerea răspunderii solidare prevăzută de art. 27 și 28 C. proc. fisc.: "Art. 27: Răspunderea solidară.
în cuprinsul deciziei contestate, se mai arată că a dobândit active necorporale (drepturi de dispunere asupra drepturilor de joc ale jucătorilor de fotbal) la data de 30 iunie 2006, în baza Contractului de Cesiune de Drepturi Sportive nr. 1487 încheiat de subscrisa, în calitate de cesionar, și SC F.C.T. SA în calitate de cedent.
împotriva Deciziei nr. 1107 din 18 iunie 2010, reclamanta a formulat contestație, care a fost înregistrată sub nr. 26355 din 06 iulie 2010.
Prin Decizia nr. 31777 din 18 august 2010, Biroul de Soluționare a Contestațiilor al Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș a soluționat contestația, în sensul respingerii acesteia, motiv pentru care reclamanta a formulat acțiune în contencios.
Prin sentința civilă nr. 429, pronunțată în ședința publică din data de 09 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, a admis în parte acțiunea formulată și, pe cale de consecință, a anulat actele atacate de SC F.C.T. SA pentru suma de 3.265.005 lei cu titlu de debit fiscal principal și accesorii.
împotriva hotărârii primei instanțe, pârâtele au formulat recurs la data de 10 februarie 2010, soluționat irevocabil de înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4489 din 21 octombrie 2010, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, debitul pretins de organele fiscale în cuantum de 3.265.005 lei a fost astfel anulat în mod irevocabil.
De asemenea, SC F.C.T. SA a formulat acțiunea ce face obiectul dosarului, având ca obiect constatarea împrejurării că suma de 3.444.875 lei reprezintă TVA deductibil; constatarea că suma de 1.968.827 lei reprezintă TVA de rambursat; exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.468.049 lei stabilită suplimentar de plată prin decizia atacată și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 882.218 lei reprezentând accesorii aferente TVA stabilită suplimentar de plată, sumă compusă din suma de 840.810 lei reprezentând majorări/dobânzi de întârziere și din suma de 41.408 lei reprezentând penalități de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 439 din data de 14 decembrie 2009, prima instanță a anulat în parte decizia nr. 465 din 24 decembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și decizia de impunere nr. 492 din 18 iulie 2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice Timișoara - Activitatea de Inspecție Fiscală, constatând că TVA îndeplinește condițiile de deductibilitate cea aferenta facturilor pe care a fost înscris codul de neplătitor de TVA, precum si cea aferentă facturilor pe care a fost înscris inițial codul de neplătitor de TVA si care ulterior au fost corectate prin tăierea codului si înscrierea codului de plătitor de TVA, fiind semnate si stampilate de către emitent. Instanța a respins in rest acțiunea și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 8.500 lei reprezentând o parte din onorariul de expertiza fiscală și taxă judiciară de timbru.
împotriva hotărârii primei instanțe, Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș au formulat recurs la data de 15 februarie 2010, soluționat de înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4062 din 4 octombrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, a respins recursurile ca nefondate, astfel menținând hotărârea primei instanțe în ce privește constatarea faptului că SC F.C.T. SA nu numai că nu datorează sumele în cuantum de 1.468.000, reprezentând TVA colectat, ci pe deasupra, înalta Curte, stabilește suma de 1.249.000 lei de rambursat. Astfel, rezultă un total de 3.513.000 de lei din debitul total inițial stabilit în mod nelegal și netemeinic în sarcina SC F.C.T. SA, sumă ce nu este datorată, conform deciziei irevocabile a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, prin sentința civilă nr. 751/ CA din 01 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, în dosar, s-a admis în parte acțiunea în contencios formulată de SC F.C.T. SA și pe cale de consecință s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 43/17 din 21 ianuarie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș privind soluționarea contestației prealabile, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 788 din 20 iulie 2007 și anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală din data de 29 iunie 2007, înregistrat sub nr. 1.487 din 02 iulie 2007, și exonerarea SC F.C.T. SA de la plata sumei de 280 lei, reprezentând TVA de plată, a sumei de 86 lei reprezentând majorări de întârziere la plata TVA, și admiterea la rambursare a sumei de 45.182 lei, solicitată prin decontul de TVA aferent lunii iunie 2006. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de instanța de recurs, prin decizia irevocabilă a Curții de Apel Timișoara, din data de 17 decembrie 2008. Prin decizia dată, Curtea de Apel, a respins recursul formulat de D.G.F.P. Timiș.
Prin întâmpinare pârâta D.G.F.P. Timiș a cerut respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere fiscală în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că în dosar, al Curții de Apel Timișoara, prin sentința civila nr. 358 din data de 26 iulie 2010, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC F.C.T. SA Timișoara, prin care s-a solicitat suspendarea executării Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 1107 din 18 iunie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, cale de atac admisa de înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 4447 din 20 octombrie 2010, instanța de recurs a casat hotărârea atacata si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Se arată că cererea de suspendare poate fi formulată, în condițiile art. 15, doar in cazul in care se poate judeca contestația formulata împotriva actului administrativ fiscal, respectiv decizia de atragere a răspunderii solidare.
Menționează că cererea privind anularea acestei decizii, este inadmisibilă.
Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 14 din 18 ianuarie 2011 a admis acțiunea precizată formulată de SC F.C.T. SA, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș să soluționeze contestația formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. 26455 din 6 iulie 2010 împotriva deciziei nr. 1107 din 18 iunie 2010 privind atragerea răspunderii solidare a reclamantei, anulându-se implicit decizia nr. 31777 din 18 iulie 2010 emisă de pârâtă.
Totodată, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 1107 din 18 iunie 2010 emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.
Recurenta a susținut, în esență, următoarele critici.
1) Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, raportat la petitul al doilea.
2) Instanța de fond a fost în eroare când a reținut că excepția inadmisibilității a fost invocată doar privitor la petitul 3, cel privind suspendarea executării silite, adus prin precizarea de acțiune, depusă de reclamantă la termenul de judecată din 9 octombrie 2010.
Cu privire la primul petit privind anularea Deciziei nr. 3177 din 18 august 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației în procedura prealabilă obligatorie, se impune respingerea acestuia ca neîntemeiat.
3) Recurenta susține că pentru a fi atrasă răspunderea solidară este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, printre care și aceea a insolvabilității, aspect care însă, nu a fost stabilit în mod irevocabil astfel că se impune suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în dosar, al Curții de Apel Timișoara.
Recursul este fondat și urmează să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
în fapt, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta SC F.C.T. SA a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș anulare în tot a deciziei nr. 3177 din 18 august 2010 emisă de aceasta din urmă, prin care s-a suspendat soluționarea contestației, în procedura prealabilă obligatorie precum și a Deciziei nr. 1107 din 18 iunie 2010 prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare a societății reclamante și obligarea acestuia la plata în solidar a sumei de 14.954.445 lei.
Rezultă, așadar, că în cauză a fost solicitată anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică locală, respectiv Decizia nr. 3177 din 18 august 2010 și Decizia nr. 1107 din 18 iunie 2010 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
în interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de dispoziții legale citate, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, cu caracter unitar, că ele instituie două criterii, de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:
- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligația corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Cum, în speță, actele administrative contestate privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora iar emitentul acestuia este o autoritate publică de nivel local, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului ca instanță de contencios administrativ.
Față de cele arătate, s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Timiș
| ← ICCJ. Decizia nr. 5580/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5551/2011. Contencios → |
|---|
