ICCJ. Decizia nr. 5728/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 08 martie 2009, sub nr. 11863/3/2010, pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.C.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor obligarea pârâtului la alocarea în calitate de ordonator principal de credite, din buget propriu a sumei necesare acordării ajutoarelor bănești la care are dreptul, ca urmare a încetării raportului de serviciu, cu drept de pensie și obligarea acestuia la plata ajutorului la care are dreptul, cu actualizare la rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plătii și cu dobânda aferentă.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că drepturile solicitate i s-au acordat de instituția cu care a avut raporturi de serviciu însă plata nu s-a efectuat, deși creanțele au devenit certe și exigibile.
Prin sentința civilă nr. 2307 din data de 14 septembrie 2010 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, constatându-se că pârâtul este o autoritate publică centrală fiind incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 11863/3/2010.
Prin sentința nr. 2908 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul să plătească reclamantei diferența dintre suma de 56.988 RON și cea rezultată în urma actualizării cu indicele de inflație, pentru perioada 03 iunie 2009-24 februarie 2010.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de comisar șef de poliție, fiind pensionată prin decizia din 03 iunie 2009.
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 38/2003, în forma aflată în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.
La data de 24 februarie 2010, pârâtul a achitat reclamantei suma de 56.988 RON, reprezentând contravaloarea ajutoarelor cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu, conform prevederilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003, fapt necontestat de reclamantă.
Curtea a observat că pârâtul nu a achitat sumele respective la data schimbării poziției de activitate, așa cum prevede actul normativ, ci mult mai târziu.
Astfel, Curtea a apreciat că se impune actualizarea sumei la care reclamanta este îndreptățită, pârâtul urmând a fi obligat la plata diferenței rezultate, pentru a acoperi reclamantei prejudiciul provocat prin plata cu întârziere a drepturilor cuvenite.
împotriva hotărârii a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor solicitând a se dispune admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței civile atacate și rejudecând cauza să se respingă cererea intimatei-reclamante de actualizare a sumelor achitate de către instituția recurentă cu rata inflației, ca neîntemeiată.
Se apreciază că soluția instanței de fond nu este legală, recurentul neputând fi pus în întârziere, deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat instituției recurente se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, situație în care s-a aflat intimata-reclamantă, respectiv pensionare anticipată, nefiind o cheltuială ce putea fi prevăzută și inclusă în fondurile aprobate Ministerului Administrației și Internelor pentru anul 2009.
De asemenea, prin recursul declarat Ministerul Administrației și Internelor critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește actualizarea cu rata inflației a ajutoarelor în valoare de 56.988 RON.
Recursul pârâtului-recurent este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a avut calitatea de funcționar public cu statut special, în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, iar la momentul încetării raportului de serviciu cu drept de pensie, conform art. 27 din O.G. nr. 38/2003, avea dreptul la plata unui ajutor calculat în funcție de vechimea efectivă ca polițist, stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.
Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 și O.G. nr. 38/2003. Obiectul acțiunii îl constituie obligarea ordonatorului principal de credite al Ministerului Administrației și Internelor să-i acorde reclamantei ajutorul la care are dreptul conform prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, respectiv suma de 56.988 RON, recunoscută de către pârât prin adresa Direcției Generale Financiare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor cu adresa din 03 februarie 2010.
Dreptul în discuție este corelativ obligației de plată a angajatorului, iar sumele trebuie cuprinse în buget cu această destinație de ordonatorul principal de credite.
Instanța a pronunțat o hotărâre legală, interpretând corect prevederile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 38/2008 în forma sa de la data pensionării reclamantei, care stabilesc dreptul polițiștilor, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu, de a beneficia pentru fiecare an întreg rămas până la vârsta limită de pensionare de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Susținerile recurentului-pârât în sensul că instituția nu putea fi pusă fi pusă în întârziere întrucât angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat acesteia se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar pensionarea anticipată a intimatei-reclamante nu a reprezentat o cheltuială ce putea fi prevăzută și inclusă în fondurile menționate nu pot fi primite.
Pe de o parte pârâtul-recurent a omis a aduce în discuție împrejurarea ce a determinat pensionarea anticipată a intimatei-reclamante, respectiv reorganizarea activității instituției și imposibilitatea angajatorului de a-i asiguta un post similar funcției deținute, iar pe de altă parte, existența dreptului la ajutoare astfel cum acesta este prevăzut prin dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 38/2003, precum și cuantumul acestora au fost recunoscute de pârâtul-recurent conform adresei din 03 februarie 2010 a Direcției Generale Financiare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, fiindu-i achitate, ulterior la data de 24 februarie 2010.
Prin urmare, faptul că au existat impedimente de ordin financiar care au condus la efectuarea plății cu întârziere în raport cu data nașterii dreptului reclamantei-intimate nu poate conduce la concluzia că actualizarea sumei de 56.988 RON cu rata inflației pentru perioada 03 iunie 2009-24 februarie 2010 este nelegală.
Apărările pârâtului recurent vizând insuficiența fondurilor în buget, nu constituie o apărare de natură a înlătura forța obligatorie a prevederilor legale ce stabilesc acest drept.
Cât timp legea prevede exact și clar dreptul la acest ajutor, instituția publică trebuie să-și includă în proiectul de buget aceste sume, respectiv să facă toate demersurile necesare pentru a obține fondurile necesare plății tocmai pentru a respecta prevederile Legii nr. 500/2002.
Față de aspectele invocate se constată că instanța de fond a reținut în mod corect că suma de 56.988 RON, reprezentând contravaloarea ajutoarelor cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu ale intimatei-reclamante, conform art. 27 din O.G. nr. 27/2003, nu a fost achitată la data schimbării poziției de activitate la data de 03 iunie 2009 așa cum prevede actul normativ incident, ci mult mai târziu, la data de 24 februarie 2010, ceea ce impune actualizarea acstei sume cu indicele de inflație pentru această perioadă.
în concluzie nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ., instanța a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5709/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5699/2011. Contencios → |
|---|
