ICCJ. Decizia nr. 5854/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 334 din 16 martie 2011, Tribunalul Timiș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții Comuna L., Primarul Comunei L., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Județului Timiș și Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin cererea formulată, reclamanții au solicitat anularea în parte a deciziei din 10 august 201 emisă de Camera de Conturi a Județului Timiș, în sensul anulării pct. 6,7,8 și 9 din această deciziei, anularea în tot a încheierii din 09 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Conturi a României și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 6, 7, 8 și 9 din decizia din 10 august 2010, până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni în contencios administrativ.
Tribunalul a constatat că nu este competent să soluționeze cauza în raport de prevederile hotărârii din 04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de Conturi, care a aprobat Regulamentul privind asigurarea și desfășurarea activității specifice, potrivit cărora competența de judecată aparține Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.
La rândul său, prin sentința nr. 465 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Timiș, constatând ivit conflictul de competență.
Curtea de apel a constatat că măsurile contestate în cauză sunt dispuse de o autoritate de nivel județean, astfel că actele administrative care produc efecte juridice sunt procesul-verbal din 29 iulie 2010 și decizia nr. 51 din 10 august 2010, emise de Camera de Conturi Timiș, iar nu încheierea prin care s-a soluționat contestația în procedura administrativă.
Prin urmare, Curtea de apel verificându-și propria competență, a observat că pe de o parte dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd competența tribunalelor în primă instanță, iar pe de altă parte dispozițiile Regulamentului Curții de Conturi prevăd competența Curților de apel, motiv pentru care, apreciind că există două norme contradictorii, Curtea a aplicat-o pe cea cu forță juridică superioară, respectiv norma înscrisă în lege, în defavoarea normei înscrise în Regulamentul Curții de Conturi, regulament care este doar un act administrativ.
Examinând conflictul negativ de competență, înalta Curte constată, că în cauză, Tribunalul Timiș este competent să judece litigiul purtat între reclamanții Comuna L., Primarul Comunei L., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Județului Timiș și Curtea de Conturi a României.
Conform art. 92 din Regulamentul de organizare și funcționare a activităților specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009 împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile de la data primirii, partea interesată poate face contestație la structura Curții de Conturi care a emis decizia.
Reclamanții Comuna L. și Primarul Comunei L. au uzat de aceste dispoziții și au depus contestația care a fost soluționată conform art. 101 lit. b) din Regulament, respectiv de o comisie de soluționare a contestațiilor formată din consilierul de conturi care coordonează domeniul ce a făcut obiectul verificării, un alt consilier de conturi și directorul din cadrul departamentului respectiv, deoarece se contesta o decizie emisă la nivelul camerelor de conturi.
Art. 106 din Regulament prevedea posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ împotriva hotărârilor înscrise în încheiere de către entitatea verificată, însă competența instanțelor de contencios este diferită, în raport de structura comisiei care a soluționat contestația.
Potrivit art. 107 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi "sesizarea instanței se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de structurile centrale ale Curții de Conturi", iar potrivit art. 108 din același Regulament "în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor".
Problema care se impune a fi rezolvată și de care depinde stabilirea competenței instanței este dacă încheierea din 09 decembrie 2010 este emisă de o structură centrală a Curții de Conturi, în sensul dispozițiilor pct. 108 din Regulament.
Contestația a fost soluționată de o comisie formată potrivit pct. 101 lit. b) din Regulament și având în vedere că în finalul încheierii se precizează termenul de contestare și instanța competentă să soluționeze contestația (Tribunalul Timiș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal), competența de soluționare va fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
De precizat că la data pronunțării încheierii ce formează obiectul analizei judiciare era în vigoare hotărârea nr. 1/2009, hotărârea nr. 130/2010 având aplicabilitate ulterioară, respectiv de la data de 01 ianuarie 2011.
în cauză, încheierea a fost pronunțată de Curtea de Conturi la data de 09 decembrie 2010, deci anterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 130/2010, care a stabilit la pct. 228 că soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.
Având în vedere succesiunea normelor procedurale în timp, s-a aplicat norma de competență în vigoare la data adoptării actului contestat și nu aceea care intra în vigoare ulterior, motiv pentru care soluționarea prezentei cauze a aparținut Tribunalului Timiș.
| ← ICCJ. Decizia nr. 807/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5842/2011. Contencios → |
|---|
