ICCJ. Decizia nr. 629/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 629/2011
Dosar nr. 297/54/2010
Şedinţa publică de la 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 195 din 01 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea reclamantei T.C., director coordonator adjunct al Casei Judeţene de Pensii Olt, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, a anulat ordinul din 13 octombrie 2009 emis de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a obligat pârâta la reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior şi plata către aceasta a drepturilor salariale neîncasate de la data de 14 octombrie 2009 şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 03 decembrie 2009, este de natură a atrage nelegalitatea ordinului contestat, emis în temeiul actului normativ declarat neconstituţional, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia avută anterior emiterii acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis cererea de anulare a ordinului contestat, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ţine cont de faptul că legalitatea ordinului trebuia verificată în raport cu legislaţia în vigoare la momentul emiterii sale, şi nu în raport cu o împrejurare ivită ulterior acestui moment.
Susţine recurenta că intimata-reclamantă a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituţională şi a fost eliberată din această funcţie publică de conducere, dispunându-se şi încetarea aplicabilităţii contractului de management al intimatei, în aplicarea art. 4 şi 14 din O.U.G. nr. 105/2009, desfiinţarea funcţiei respective producându-se, aşadar, în temeiul legii.
În opinia recurentei, datorită identităţii situaţiilor, intimata-reclamantă nu poate fi repusă în situaţia anterioară emiterii ordinului din 13 octombrie 2009, întrucât nici ordinul din 25 mai 2009 - prin care reclamanta a fost numită în funcţie - nu mai poate fi aplicat, având în vedere că şi acesta a fost emis în temeiul unui act normativ declarat ulterior neconstituţional.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Ordinul nr. 1241 din 25 mai 2009, emis de Ministerul Muncii, intimata-reclamantă T.C. a fost numită în funcţia de director coordonator, în baza O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin ordinul contestat în cauză, din 13 octombrie 2009, având acelaşi emitent, s-a dispus încetarea contractului de management a intimatei-reclamante, începând cu data de 14 octombrie 2009.
Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, şi H.G. nr. 13/2004 privind statutul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 3, art. 4, art. 5, art. 8 şi Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
De asemenea, funcţia publică din care a fost eliberată intimata-reclamantă a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009, care, aşa cum s-a arătat, a fost, şi ea, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale sus-menţionate.
În legătură cu acest aspect, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei-pârâte, potrivit căreia ordinul contestat îşi păstrează validitatea deoarece ordonanţele de urgenţă erau în vigoare la data emiterii lor, întrucât aceasta ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Hotărârea recurată este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcţia deţinută anterior ordinului anulat şi întinderii despăgubirilor băneşti acordate, prin prisma unor considerente ţinând, de asemenea, de neconstituţionalitatea legii, în sensul raţionamentului expus anterior, cu privire la încetarea funcţiei.
Aşa cum s-a arătat mai sus, ordinul de numire a intimatei în funcţia de director coordonator şi contractul de management al acesteia au fost încheiate în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională. referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator se consideră a fi desfiinţată, instanţa de fond în mod greşit apreciind că intimata-reclamantă mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcţie, a cărei existentă a fost afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Această concluzie este susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră „diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.
În ceea ce priveşte aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor băneşti, acordate reclamantei de prima instanţă, se va reţine că, într-adevăr, punerea în aplicare a celor două acte normative, prin numirea şi revocarea din postul de director coordonator a intimatei-reclamante, din motive ce exclud culpa acesteia, a produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Având, însă, în vedere circumstanţele faptice şi normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcţie şi plăţii drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii emitente a ordinului anulat la plata de despăgubiri, până la data pronunţării deciziei, reprezintă o modalitate adecvată şi echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat intimatei-reclamante.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei nr. 195 din 01 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură măsura reintegrării şi reduce drepturile salariale stabilite, până la data pronunţării prezentei decizii.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, în perioada de la emiterea ordinului anulat, până la data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6183/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 703/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
