ICCJ. Decizia nr. 6182/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6182/20 11
Dosar nr. 26/42/2011
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul G.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, anularea deciziei nr. 8889 din 7 octombrie 2010, emisă de aceasta din urmă şi, în subsidiar, în situaţia în care instanţa apreciază că reclamantului îi sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi că nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii constând la acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, a solicitat obligarea pârâtului la actualizarea sumei de 3.225.650 lei RON cu coeficientul de actualizare oficial, pentru intervalul de timp cuprins între 25 mai 2007 şi data emiterii deciziei cuprinzând suma actualizată.
În motivarea acţiunii,reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 484 din 6 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV civilă în Dosarul nr. 1520/2005, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a constatat că valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 460 mp situat în Bucureşti, sector 1 este de 1.520.125,2 RON, a constatat că valoarea de circulaţie a construcţiei situată la aceeaşi adresă este în cuantum de 3.912.548,5 RON (echivalent 1.116.531 Euro) şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emisă decizie motivată în temeiul căreia reclamantul să primească acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital, corespunzătoare valorilor de mai sus, stabilite prin rapoartele de expertiză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 727A din 7 decembrie 2006, a admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a schimbat în tot sentinţa şi a respins contestaţia ca neîntemeiată iar, prin decizia civilă nr. 4229 din 25 mai 2007, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, s-a modificat în parte decizia, în sensul că s-a schimbat în parte sentinţa nr. 484 din 6 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi s-a stabilit că reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii corespunzătoare cotei de 19/32 din valorile stabilite prin sentinţă.
Totodată, prin aceeaşi decizie, au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
Mai arată reclamantul că a notificat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să pună în executare sentinţa Tribunalului Bucureşti la datele de 24 ianuarie 2009 şi 26 martie 2009, însă acesta nu a înţeles să se conformeze deciziei instanţei supreme.
Ulterior Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat contestaţie la executare ce face obiectul Dosarului nr. 36662/299/2010, al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, după care această instituţie a înţeles să emită o nouă decizie respectiv, decizia nr. 91 din 7 septembrie 2010, pe care reclamantul a contestat-o în instanţă, contestaţie ce face obiectul Dosarului nr. 49122/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin urmare, arată reclamantul, din moment ce Legea nr. 247/2005 nu este aplicabilă, aşa cum a decis instanţa supremă, atunci nu este aplicabilă nici procedura instituită de Titlul VII din această lege şi nici măsurile reparatorii constând în titluri de despăgubiri convertibile în acţiuni la Fondul Proprietatea şi implicit nici Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu putea emite titlul de despăgubire, deoarece forma de despăgubire aleasă de reclamant şi validată de către instanţa supremă constă în acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital.
În fine, reclamantul a mai arătat că a optat pentru acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital şi pentru care are un titlu executoriu valabil, astfel că nu îi este aplicabilă procedura aplicată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nici măsurile reparatorii constând în titlul de despăgubiri convertibile în acţiuni la Fondul Proprietatea, astfel că decizia din 7 octombrie 2010, emisă de către pârâtă, privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este vădit nelegală, încalcă cele stabilite de către instanţa supremă printr-o decizie irevocabilă, fiind lăsate tară efect dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Ulterior la termenul din 2 martie 2011, reclamantul a declarat că renunţă la judecata celui de al doilea capăt de cerere din acţiune, privind actualizarea sumei din decizia atacată cu coeficientul de actualizare.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 75 pronunţată în data de 23 martie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi în consecinţă, a anulat decizia din 7 octombrie 2010, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, a luat act că reclamantul a renunţat la judecata capătului doi din acţiune privind actualizarea sumei de 3.225.650 RON, cu coeficientul de actualizare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia din 7 octombrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 13 şi art. 16 din Titlul VII, Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a emis titlul de despăgubire în cuantum de 3.225.650,01 RON, în favoarea reclamantului, reprezentând cota de 19/32 din valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinţei civile nr. 484 din 6 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 10229/3/2005 şi schimbată în parte prin decizia nr. 4229 din 25 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rămasă definitivă şi irevocabilă.
La dată formulării acţiunii de către reclamant, la 12 aprilie 2005, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a IV civilă, erau în vigoare dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi, potrivit art. 27 alin. (1) din Lege se prevedea că pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominale folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilului solicitat.
Astfel, în baza titlului executoriu deţinut de reclamant, pentru imobilul preluat abuziv şi situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren şi construcţia situată pe teren i-au fost acordate masuri reparatorii corespunzătoare cotei de 19/32 şi a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti să emită reclamantului decizie motivată în temeiul căreia reclamantul să primească acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital, corespunzătoare cotei de 19/32 din imobil, la valoarea de circulaţie.
A mai constat instanţa de fond că reclamantului nu-i erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi unele măsuri adiacente şi nici procedura instituită de Titlul VII din această lege şi nici măsurile reparatorii constând în titlul de despăgubiri convertite în acţiuni la Fondul Proprietatea, modalitate de valorificare a titlului de despăgubiri prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
S-a statuat că şi prin decizia nr. 4229 din 25 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că la data sesizării tribunalului nu intrase în vigoare Legea nr. 247/2005, astfel că dispoziţiile acestei legi nu-i sunt aplicabile întrucât acestea nu se aplică litigiilor în curs de judecată, legea aplicându-se de la data publicării şi adoptării ei, neputând retroactiva, potrivit principiului neretroactivităţii legii civile.
Prin urmare, decizia din 7 octombrie 2010, emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi contestată de către reclamant nu mai putea fi emisă şi nu trebuia emisă în condiţiile Titlului VII, Regimul stabilirii şi plăţi despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, din Legea nr. 247/2005.
În consecinţă, s-a apreciat că este întemeiată acţiunea reclamantului.
Prima instanţă a luat act, în temeiul art. 246 din C. proc. civ., de faptul că reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind actualizarea sumei de 3.225.650 RON.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursul reclamantul G.M.A. şi pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant aduce critici sentinţei atacate în sensul că în mod eronat instanţa de fond a luat act de renunţarea sa la cererea subsidiară privind actualizarea sumei de 3.225.650 RON, întrucât voinţa sa a fost aceea de a se admite acest capăt de cerere doar în măsura în care instanţa va respinge capătul principal al cererii referitor la anularea deciziei din 7.10.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se susţine că în situaţia dată, în care s-a admis cererea principală, se impunea respingerea cererii subsidiare ca rămasă fără obiect.
Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând ca temei legal al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ., aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru pregătirea apărării;
- în mod netemeinic şi nelegal s-a anulat decizia din 7 octombrie 2010 care a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi în deplină concordanţă cu decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi cu decizia din 13 martie 2008 emisă de Comisia Centrală.
Se susţine că dosarul aferent deciziei din 1 august 2006 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul soluţionării litigiului declanşat de reclamant, fiind aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care au intrat în vigoare pe parcursul judecării acestuia, suma pentru care s-a emis titlul de despăgubire fiind stabilită de către o instanţă judecătorească.
- intenţia legiuitorului potrivit art. 26 şi art. 27 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost ca după intrarea în vigoare a Titlului VII din legea menţionată, măsurile reparatorii stabilite prin dispoziţii ce conţin atât acordarea de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital şi care nu au beneficiat de ofertele de capital în temeiul H.G. nr. 498/2003, cât şi prin dispoziţii ce conţin acordarea de titluri de valoare nominală ce nu au fost emise în temeiul legii vechi, să fie acordate potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă prin care a solicitat respingerea acestuia, combătând criticile şi susţinând că este legală sentinţa recurată prin care s-a reţinut că nu-i este aplicabilă procedura instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea, se susţine că decizia din 7 octombrie 2010 a fost emisă de pârâtă ca act subsecvent deciziei din 7 septembrie 2010 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a fost anulată irevocabil de instanţele judecătoreşti, astfel că se impunea şi anularea acesteia.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul declarat de reclamant apreciată că este nefondat, urmând a fi respins.
După cum se constată, recurentul-reclamant nu aduce critici sentinţei recurate cu privire la soluţia pe fondul cauzei, privind anularea deciziei din 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, sunt fără relevanţă în cauză criticile referitoare la aplicarea art. 246 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte cererea subsidiară, în condiţiile în care nu se indică vătămarea produsă, chiar recurentul-reclamant susţinând că aceasta trebuia respinsă ca rămasă fără obiect.
Mai mult, nu s-a solicitat rectificarea, îndreptarea încheierii de şedinţă din 23 februarie 2011 a instanţei de fond în care s-a consemnat renunţarea la cererea subsidiară referitoare la actualizarea sumei cuprinsă în decizia contestată.
Înalta Curte, analizând recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat.
Criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu pot fi reţinute ca fondate.
Recurentei, pentru termenul din 2 februarie 2011 i-a fost admisă cererea de amânare a cauzei pentru a-şi putea formula apărarea şi a depune întâmpinarea în acest sens, astfel că în raport de dispoziţiile art. 156 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., în mod corect prima instanţă a respins cea de-a doua cerere de amânare pentru acelaşi motiv pentru termenul din 23 februarie 2011.
Mai mult, pronunţarea soluţiei a fost amânată, recurenta având posibilitatea exercitării dreptului la apărare, formulând concluzii scrise.
De asemenea, criticile sub acest aspect sunt nefondate şi din perspectiva art. 153 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Criticile care vizează fondul cauzei, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ. nu pot fi reţinute ca fiind fondate.
Necontestat este faptul că reclamantul este beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, respectiv sentinţa civilă nr. 484 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, irevocabilă prin decizia nr. 4229 din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Potrivit acestora, cu putere de lucru judecat, s-a reţinut că situaţiei reclamantului nu-i sunt incidente prevederile Legii nr. 247/2005 care nu se aplică litigiilor în curs de judecată.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că este nelegală decizia din 2010 emisă de recurenta-pârâtă în temeiul deciziei din 7 septembrie 2010 a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (anulată prin sentinţa nr. 979 din 19 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti din 17 octombrie 2011, dosar recurs) şi prevederilor art. 1 alin. (1), art. 13 alin. (1) şi art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Mai mult, deşi în decizia contestată se reţine ca temei al despăgubirilor acordate sentinţa civilă nr. 484/2006 menţionată, se constată însă că decizia din 2010 nu a fost emisă în conformitate cu dispozitivul sentinţei, astfel cum a fost modificat prin decizia nr. 4229/2007 a Înaltei Curţi, secţia civilă.
În altă ordine, nu se poate reţine incidenţa deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curţi, secţiile unite şi a deciziei din 2008 a Comisiei Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât situaţia nu este aceeaşi în cauza de faţă. Prin sentinţa nr. 484/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, s-a dispus obligarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea unei decizii motivate în temeiul căreia reclamantul să primească acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital, or, această soluţie nu mai poate fi repusă în discuţie, intrând în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei referitoare la aplicarea art. 26 şi art. 27 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu atât mai mult cu cât şi decizia din 7 septembrie 2010 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent şi s-a dispus înaintarea acesteia către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost anulată irevocabil, fapt necontestat de părţile din litigiu şi confirmat prin înscrisurile depuse la dosar.
În consecinţă, faţă de toate cele reţinute, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să respingă recursul formulat de recurenta-pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul G.M.A. şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 75 din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6177/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 6183/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
