ICCJ. Decizia nr. 767/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanta M.S.E. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Caraș Severin solicitând anularea Hotărârii nr. 504/2010 emisă de pârâtă și obligarea acesteia de a-i stabili calitatea de persoană strămutată, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 504/2010 pârâta a refuzat să-i acorde statutul de persoană strămutată, deși s-a născut în Bulgaria, cu motivarea că nu a făcut dovada strămutării sale din Bulgaria în România.
A mai arătat reclamanta că se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, în calitatea sa de strămutată din Bulgaria în România cu ocazia schimbului de populație ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, că la momentul strămutării avea 5 ani, astfel încât a suferit în mod direct vexațiunile morale și materiale ale condiției de persoană strămutată, suportând alături de părinții săi consecințele strămutării, motiv pentru care consideră că este îndreptățită să beneficieze de actele reparatorii ale S.R., așa cum s-a stabilit prin Legea nr. 189/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.J.P. Caraș Severin a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 298 din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta M.E., prin mandatar C.T.G., împotriva pârâtei C.J.P. Caraș Severin.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 504/2010, pârâta C.J.P. Caraș Severin a respins cererea reclamantei M.E. de a i se recunoaște calitatea de persoană strămutată, în condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată, cu motivarea că din actele depuse la dosar în copie legalizată nu a rezultat că reclamanta M.E. este una și aceeași persoană cu S.E.
Instanța a constatat că potrivit adeverinței nr. 48092 din 23 iunie 2006 emisă de A.S. și din declarația de avere imobilă rurală anexată acesteia rezultă că persoanele strămutate din comuna Balabânlar, jud. Durostor, Bulgaria, despre care reclamanta afirmă că sunt părinții săi, se numesc S.S. și S.I., iar părinții reclamantei figurează în certificatul său de naștere seria N.r. nr. 005970, ca fiind S.S. și S.I.
Raportat la probele dosarului, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că este fiica celor două persoane strămutate, respectiv a numiților S.S. și S.I., motiv pentru care a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că nu s-a făcut proba îndeplinirii art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată.
Instanța a apreciat că, în raport de dispozițiile Legii nr. 119/1996 republicată, privind actele de stare civilă, actele depuse de reclamantă la dosar nu îndeplinesc cerințele legale, în sensul că nu sunt înscrisurile autentice la care face referire art. 1, raportat la art. 13 din acest act normativ, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.S.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului declarat se arată că în mod eronat nici pârâta și nici instanța nu au reținut faptul că recurenta-reclamantă s-a născut în Bulgaria, din părinții S. și I. și, fiind de etnie română pe teritoriul bulgar, a făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral și de la vârsta de 5 ani trăiește în România ca o consecință a refugierii familiei sale din Bulgaria în România, în anul 1940.
Recurenta-reclamantă arată că a făcut dovada strămutării sale și implicit a calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000 prin cele două declarații ale martorilor, autentificate la notar, din care rezultă că martorii săi, M.P. și M.I., au cunoștință de faptul că tatăl reclamantei a fost strămutat din Bulgaria în România în anul 1940, data la care reclamanta avea vârsta de 5 ani.
Susține recurenta-reclamantă că instanța nu a ținut cont nici de actele doveditoare depuse de aceasta, referitoare la faptul că tatăl acesteia, S.S., mai era cunoscut în societate și în anumite documente și sub numele de S.S. sau chiar Z.S., așa cum rezultă din Extrasul din Registrul Stării Civile pentru Căsătoriți pe anul 1930 al comunei Tufanesti-Costieni, județul Vlasca și cum s-a dovedit prin declarațiile de notorietate și alte documente depuse la dosar.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta M.S.E. este născută în localitatea Halschioi din Bulgaria, care, în urma Tratatului Româno - Bulgar, în anul 1940, au fost strămutați în România, din Cadrilater, fiind evident faptul că era deja născută la data strămutării părinților săi.
Totodată, din declarațiile martorilor M.P. și M.I. rezultă că tatăl recurentei-reclamante a fost strămutat din Bulgaria în România în anul 1940, iar din declarațiile de martori depuse la dosar rezultă că părinții recurentei-reclamante S.S. și S.I. mai erau cunoscuți în societate și în anumite acte personale sub numele de familie "S.", respectiv "Z.".
Așadar, înscrisurile pe care reclamanta le-a invocat în susținerea acțiunii respectă cerințele prevăzute de lege, iar aceasta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind îndreptățită să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să i se acorde drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele mai sus enunțate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul a fost admis, hotărârea recurată a fost modificată în sensul admiterii acțiunii, anulării Hotărârii nr. 504/2010 a C.J.P. Caraș Severin și obligării pârâtei să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1842/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 384/2011. Contencios → |
|---|
