ICCJ. Decizia nr. 775/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 775/2011
Dosar nr.9234/2/2009
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2090 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele A.D.T. şi R.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantele A.D.T. şi R.E. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, contestând Decizia nr. 4633 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care au fost stabilite despăgubirile ce urmează a fi acordate în cuantum de 13.500 RON.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că această despăgubire a fost acordată pentru suprafaţa de teren de 6293 mp ce a aparţinut autorilor lor, dar nu sunt de acord cu acest cuantum rezultat din raportul de evaluare, raport care nu le-a fost prezentat, astfel încât nu cunosc modalitatea de calcul.
În consecinţă, au apreciat că se impune efectuarea unei expertize pentru reevaluarea imobilului, iar în situaţia în care suma rezultată din această expertiză va fi net superioară, au solicitat anularea deciziei, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină valoarea reală rezultată din raportul de expertiză şi plata de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere până la emiterea unei noi decizii.
Conform deciziei contestate, metrul pătrat de teren din zona în care este situat este de 2,14 RON/mp, valoare care nu poate fi cea reală, mai ales că potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 valoarea terenurilor şi construcţiilor preluate abuziv, care nu se pot restitui în natură, se calculează potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, având în vedere că au fost respectate dispoziţiile art. 3 lit. d) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare fiind comunicat reclamantelor, în sinteză, dar reclamanta A.D.T. nu a formulat obiecţiuni la acest raport, iar în privinţa celeilalte reclamante s-a consemnat de către serviciile poştale "destinatar lipsă domiciliu".
Analizând actele aflate la dosar, instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost emisă Decizia nr. 10 din 25 iunie 2007 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în comuna Albeni, jud. Gorj în suprafaţă de 6.293 mp, formulată de reclamante, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren notificat.
În consecinţă, a fost propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamantelor.
S-a reţinut că dosarul de despăgubire a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a parcurs procedura administrativă reglementată de dispoziţiile legale sus-menţionate, iar după analizarea dosarului sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, acesta a fost transmis evaluatorului stabilit în mod aleatoriu, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Acest raport a stabilit că valoarea aferentă imobilului teren în suprafaţă de 6.293 mp, este de 13.500 RON.
O sinteză a raportului de evaluare a fost comunicată celor două reclamante, la data de 09 februarie 2009, dar în cazul reclamantei R.E. s-a consemnat de către serviciile poştale "destinatar lipsă domiciliu", iar reclamanta A.D.T. nu a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare.
Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor pct. 16.13 din HG nr. 1095/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, la data stabilită pentru efectuarea lucrărilor de evaluare şi pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptăţite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales şi remunerat de către acestea.
Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante.
În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea.
Instanţa constată, pe de o parte, că reclamantele nu şi-au valorificat dreptul de a fi asistate de un evaluator ales pe parcursul realizării evaluării imobilului, iar pe de altă parte, că nu au formulat obiecţiuni la raportul de evaluare care le-a fost comunicat, aspect recunoscut de apărătorul reclamantelor la termenul din 04 mai 2010.
S-a apreciat că susţinerea reclamantelor în sensul că nu au avut cunoştinţă de modul de calcul al despăgubirilor este irelevantă, din moment ce li s-a comunicat cuantumul despăgubirilor, acesta fiind cel care le nemulţumeşte pe reclamante şi care putea fi contestat prin formularea de obiecţiuni.
Astfel, a concluzionat instanţa că nu este posibil ca solicitantul despăgubirilor, care din propria culpă nu şi-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative, să conteste ulterior, din punct de vedere substanţial, concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Cât priveşte proba cu expertiză solicitată în vederea reevaluării imobilului, pentru stabilirea valorii reale de piaţă a acestuia, instanţa de fond reţine că, potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
În consecinţă, proba cu expertiză în cadrul litigiului în care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu poate avea ca obiectiv decât verificarea, din punct de vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator standardele internaţionale de evaluare în procedura administrativă, şi nu stabilirea valorii de piaţă a imobilului pe baza altor criterii decât cele avute în vedere de legiuitor atunci când a prevăzut în mod expres aplicabilitatea standardelor internaţionale de evaluare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, prin motivele de recurs formulate următoarele:
- în mod eronat instanţa de fond le-a respins solicitarea de efectuare a unei expertize pentru stabilirea valorii reale a imobilului - teren, dat fiind că intimata-pârâtă le-a comunicat doar o sinteză a Raportului de evaluare, din sinteza respectivă nerezultând modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii şi neputându-se deduce dacă evaluatorul a ţinut cont sau nu de standardele internaţionale în stabilirea valorii reale a terenului în suprafaţă de 6.293 mp, teren ce are în subsol zăcăminte de petrol;
- conform Standardelor internaţionale de evaluare, în evaluarea proprietăţii imobiliare sunt aplicate multe din principiile cunoscute, elementul comun al acestora constând în "efectul lor direct sau indirect asupra gradului de utilitate şi productivitate a unei proprietăţi", or, în speţă, evaluatorul a calculat valoarea terenului ca a unui teren arabil, deşi în subsolul acestuia sunt zăcăminte de petrol;
- în sinteza ce le-a fost comunicată nu a fost prevăzută modalitatea de a putea contesta valoarea calculată.
Recurentele şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Intimatul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este întemeiat şi urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Decizia nr. 4633 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este actul administrativ atacat de intimatele-reclamante în procedura administrativă şi aceasta a fost emisă avându-se în vedere Decizia nr. 10 din 25 iunie 2007, emisă de către SC "P." SA prin care s-a soluţionat dosarul întocmit în baza notificării nr. 87/N/2001, formulată de reclamante.
Decizia respectivă conţine titlul de despăgubire emis în favoarea celor două intimate-reclamante, în cuantum de 13.500,00 RON, conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 37730/CC.
Este evident că prin recursul formulat recurentele-reclamante îşi exprimă nemulţumirea cu privire la raportul de evaluare, acestea susţinând că valoarea stabilită de evaluator nu reflectă valoarea reală a imobilului teren în cauză şi nici nu respectă valoarea de piaţă conform standardelor internaţionale.
Este adevărat, astfel cum corect reţine şi instanţa de fond că recurentele-reclamante nu şi-au valorificat dreptul de a fi asistate de un evaluator ales pe parcursul întocmirii raportului de evaluare şi nici nu au formulat obiecţiuni la raportul de evaluare, care le-a fost comunicat, însă, având în vedere faptul că acestora nu li s-a comunicat decât o sinteză a raportului de evaluare, comunicare în posesia căreia a intrat doar una din cele două recurente, în privinţa celei de-a doua poştaşul consemnând "destinatar lipsă de la domiciliu", instanţa de fond trebuia să analizeze cu maximum de responsabilitate cererea recurentelor-reclamante vizând proba cu expertiză tehnică de specialitate.
Este adevărat şi faptul că o expertiză judiciară în procedura în faţa instanţei este admisibilă ca probă, însă obiectivele acesteia sunt limitate la verificarea, din punct de vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator standardele internaţionale de evaluare în procedura administrativă şi implicit criteriile avute în vedere de legiuitor la momentul întocmirii raportului de evaluare.
Aşadar, cum o astfel de expertiză este admisibilă ca probă, chiar dacă obiectivele sale sunt limitate, iar recurentele-reclamante au solicitat încuviinţarea unei astfel de expertize, acestea justificând un interes legitim, instanţa de fond, în mod nejustificat a respins cererea formulată.
Necesitatea efectuării unei expertize se impune cu atât mai mult cu cât din sinteza la raportul de evaluare ce le-a fost comunicată recurentelor-reclamante, acestea nu au putut să cunoască modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii.
Pe de altă parte, chiar dacă obiectivele expertizei sunt limitate la verificarea modului în care standardele internaţionale de evaluare au fost respectate de evaluator, această probă este edificatoare pentru părţile din proces şi chiar pentru instanţa de judecată în privinţa stabilirii corecte a valorii de piaţă a imobilului la momentul evaluării.
Aceasta pentru că chiar şi aceste standarde internaţionale de evaluare au în vedere la calculul valorii proprietăţii, gradul de utilitate şi productivitate al proprietăţii respective, astfel cum se prevede la pct. 2.7 din Capitolul "Conceptul de teren şi conceptul de proprietate" -, noţiuni definite de Comitetul Internaţional pentru Standarde de Evaluare.
Or, cum recurentele-reclamante susţin că evaluarea s-a făcut avându-se în vedere că terenul respectiv este un teren arabil şi nu un teren ce conţine în subsolul său zăcăminte de petrol, este dreptul lor de a se lămuri în cadrul acestui proces cu privire la calculul corect al valorii de piaţă a imobilului-teren, în funcţie de criteriile legale de la momentul evaluării. Este întemeiat astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., judecătorul fondului încălcând principiul rolului activ al judecătorului.
Având în vedere considerentele expuse se constată că motivul de recurs formulat este fondat şi cum modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond va fi casată iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
În rejudecare, instanţa de fond urmează a analiza şi susţinerile intimatei-pârâte din întâmpinarea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A.D.T. şi R.E. împotriva Sentinţei nr. 2090 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 773/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 780/2011. Contencios. Anulare act... → |
---|