ICCJ. Decizia nr. 831/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 831/2011
Dosar nr. 6834/2/2009
Şedinţa publică de la 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4259 din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârât, a admis cererea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia precripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată, în raport de obiectul acţiunii care are ca temei dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, cu completările ulterioare, respectiv nesoluţionarea în termen legal a cererii adresate pârâtului, astfel că perioada scursă de la data exprimării iniţiale a voinţei de obţinere a programării trebuie avută în vedere şi la aprecierea asupra caracterului justificat/nejustificat al refuzului de soluţionare a cererii formulată în anul 2009.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, reclamantul a solicitat redobândirea cetăţeniei române prin cererea adresată Secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău, formulând o primă cerere scrisă la data de 20 septembrie 2006, în raport de care, autoritatea publică competentă avea obligaţia de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Prima instanţă a arătat că autoritatea pârâtă nu a probat susţinerea pe care a făcut-o, în sensul că nu are capacitatea necesară pentru a procesa toate cererile de redobândire a cetăţeniei române.
În plus, instanţa a precizat că, în speţa de faţă, pârâtul nu a examinat într-un termen rezonabil cererea reclamantului, termenul de aproape 2 ani şi 9 luni cât a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat unul rezonabil în accepţiunea art. 10 din Conenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificata de România prin Legea nr. 396/2002.
Capătul de cerere privind plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON a fost admis, instanţa reţinând că este pe deplin justificat.
Sub acest aspect, a avut în vedere dreptul reclamantului la examinarea cererii sale într-un termen rezonabil, conştiinţa nepuţinei, precum şi frustrarea încercată de acesta la conştientizarea faptului că ritmul de primire al cererilor nu i-ar permite depunerea acesteia în cursul vieţii, cu atât mai puţin soluţionarea sa.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata sumei de 250 RON cheltuieli de judecată, reţinând culpa acestuia.
2. Recursul formulat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
2.1. În cauză nu a existat un refuz de soluţionare a cererii de înregistrare a cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, câtă vreme răspunsul autorităţii pârâte nu încorpora un refuz nejustificat., în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Instanţa de fond nu a avut în vedere situaţia obiectivă existentă la Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău şi a imposibilităţii autorităţilor române de prelucrare a tuturor cererilor într-un termen rezonabil.
În opinia recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul C.E.D.O.
2.2. Cererea de acordare a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condiţiile în care intimatul-reclamant nu a probat existenţa unui prejudiciu moral.
În opinia recurentului-pârât, circumstanţele reţinute de instanţa de fond, în speţă, „conştiinţa neputinţei reclamantului” şi „frustrarea încercată” produsă prin „conştientizarea faptului că ritmul de primire a cererilor nu i-ar permite depunerea acesteia în cursul vieţii”, reprezintă elemente vag definite, care nu au fost în măsură să provoace o daună emoţională şi nici nu au afectat prestigiul intimatului-reclamant, câtă vreme acesta nu le-a reclamat.
Consideră că admiterea capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie, suficientă pentru acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2.3. Obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică şi nelegală, cuantumul fiind exagerat în raport cu valoarea pricinii şi complexitatea muncii depuse de avocat.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicită modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, până la sumă rezonabilă de 150 RON.
3. Apărările intimatului-reclamant
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar prin intermediul notelor scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă, că au fost încălcate prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât soluţionarea unor astfel de cereri într-un termen rezonabil presupune primirea promptă şi necondiţionată a acestora.
Cu privire la daunele morale acordate, consideră soluţia temeinică şi legală, fiind o modestă compensare a aşteptării şi frustrărilor încercate în această perioadă îndelungată de timp.
Ambele părţi au depus la dosar practică judiciară.
Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, s-a pus în discuţia părţilor excepţia insuficientei timbrări a recursului, invocată de intimatul-reclamant, în raport de obligaţia recurentului-pârât de a timbra capătul de cerere privind daunele morale.
Concluziile părţilor au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Cu privire la excepţia insuficientei timbrări a recursului
Analizând cu prioritate excepţia, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs în temeiul art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru a suferit mai multe modificări şi completări.
Astfel, prin O.G. nr. 11/1998 a fost introdus art. 15 lit. f)1, potrivit cu care: „sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile referitoare la acordarea daunelor morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice”.
Prin dispoziţiile art. I pct. 4 din O.G. nr. 34/2001 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 146/1997, dispoziţiile art. 15 lit. f)1 din Legea nr. 146/1997 au fost abrogate.
Prin Decizia nr. 778/2009, publicată în M.Of. Partea I nr. 465/06.07.2009, Curtea Constituţională a constatat că abrogarea art. 15 lit. f)1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru este neconstituţională, întrucât contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cum deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieşire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispoziţiilor unei legi sau ordonanţe, rezultă că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 15 lit. f)1 Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea privind acordarea daunelor morale fiind scutită de plata taxei judicare de timbru.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului administrat şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare:
2. Argumente de fapt şi de drept relevante cu privire la fondul cauzei
2.1. În privinţa cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii din 20 septembrie 2006 în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii cetăţeniei române – soluţia primei instanţe este corectă, stabilindu-se că termenul de 3 ani scurs până la momentul declanşării demersului judiciar nu este unul rezonabil.
Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanţele concrete ale cazului.
În speţă, în funcţie de aceste circumstanţe, instanţa a stabilit şi a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecinţă aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului şi a actelor aferente în vederea redobândirii cetăţeniei române. Termenul de 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii este justificat faţă de data scrisorii de intenţie - 20 septembrie 2006.
2.2. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.
În speţă, intimatul-reclamant G.D. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetăţeniei române.
Daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existenţa unui prejudiciu moral în sensul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se impune totuşi să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi cuantumului acestora.
Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere pe sentimentul de neputinţă şi de frustrare pe care reclamantul îl are în legătură cu redobândirea cetăţeniei române, este una imprecisă, nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluţionarea cererii în discuţie şi nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 RON reprezintă o compensare adecvată.
Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăşi o reparaţie echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecinţele negative ale conduitei autorităţii publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) arătând că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
2.3. Cu privire la cheltuielile de judecată
Obligarea recurentului-pârât la suportarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care, pierzând procesul, acesta „a căzut în pretenţii”, în sensul textului menţionat.
Este adevărat că alin. (3) al aceluiaşi articol permite reducerea onorariilor avocaţilor, dacă se constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că suma la care a fost obligat recurentul-pârât este disproporţionată în raport cu elementele menţionate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în parte, în sensul înlăturării obligaţiei Ministerului Afacerilor Externe la plata daunelor morale către intimatul-reclamant.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 4259 din 02 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 779/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 839/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
