ICCJ. Decizia nr. 839/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 839/2011
Dosar nr. 4136/109/2009
Şedinţa publică de la 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Argeş reclamantul P.C., a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia A.R.R. Argeş, pentru a fi obligaţi să-i emită autorizaţie de instructor auto autorizat şi să-i plătească cheltuielile de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a susţinut că este instructor auto autorizat, începând cu data de 24 aprilie 2005 având autorizaţie cu valabilitate până la data de 24 aprilie 2010; a funcţionat în această calitate având şi atestat de pregătire profesională a instructorilor auto, însă la cca. 2 ani, prin H.G. nr. 1391/2006, s-a stabilit ca instructorii auto atestaţi să poată efectua pregătirea practică pentru obţinerea permisului de conducere, fie în baza unui contract, încheiat cu şcoala de conducători auto, fie în baza unei şcoli de conducători auto.
A mai precizat că în aceste condiţii a încheiat contract de prestări servicii cu Grupul Şcolar Auto din Curtea de Argeş, până la data de 15 ianuarie 2008, iar de la această dată cu SC P.S.A. SRL Curtea de Argeş, până la data de 28 octombrie 2009, iar de la această dată, un alt contract cu Grupul Şcolar Auto din Curtea de Argeş.
Cu adresa nr. 5721 din 11 noiembrie 2009, pârâţii i-au comunicat refuzul eliberării autorizaţiei de instructor auto, motivându-se în mod greşit neîndeplinirea condiţiilor privind calitatea de instructor auto pentru o perioadă de minim 3 ani şi nevizarea autorizaţiei pentru o perioadă de 2 ani, condiţii pe care le-a îndeplinit, în raport de dispoziţiile legale.
Prin întâmpinare, pârâţii au invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, motivând calitatea pârâţilor de autorităţi publice centrale, precum şi excepţia de inadmisibilitate, cu susţinerea că reclamantul nu a realizat procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamantul nu şi-a dovedit calitatea de angajat cu normă întreagă în cadrul unei şcoli de conducători auto, o perioadă de 3 ani şi nu şi-a vizat autorizaţia decât până la data de 24 aprilie 2007.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 121/CAF din 08 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, motivându-se calitatea de instituţii publice centrale a pârâţilor cu personalitate juridică şi dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin sentinţa de declinare a Tribunalului Argeş, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 85 din 05 mai 2010, a respins excepţia de inadmisibilitate, invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română; a admis acţiunea formulată de reclamantul P.C. împotriva pârâţilor Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia A.R.R. Argeş; a obligat pârâta să-i emită reclamantului autorizaţie de instructor auto-autorizat şi a obligat pârâtele să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 404 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a respins excepţia de inadmisibilitate reţinând că obiectul acţiunii îl reprezintă refuzul autorităţii publice de a elibera actul administrativ, situaţie în care nu este necesară realizarea procedurii prealabile instituită prin art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A reţinut, totuşi, că la dosar există adresa nr. 5735 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâta Autoritatea Rutieră Română, Agenţia Argeş, din care rezultă că cererea reclamantului a fost formulată la data de 09 noiembrie 2009, precum şi motivarea respingerii, la dosar existând şi cererea reclamantului formulată în acest sens.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că reclamantul beneficiază de autorizaţie cu valabilitate pentru perioada 25 aprilie 2005-24 aprilie 2010, exercitând permanent activitatea de instructor auto, după cum rezultă din registrul unic de control şi cel cu evidenţa cursanţilor, pentru perioada 2007-2009.
În plus, contractele de prestări servicii încheiate cu SC P.S.A. SRL şi Grupul Şcolar Auto, ambele din Curtea de Argeş, atestă faptul că în tot acest interval de timp a asigurat instruirea practică pentru prezentarea la examenul de conducere, în vederea obţinerii permisului de categorie B a cursanţilor, înscrişi de beneficiar, iar contractul nr. 1958 din 28 octombrie 2009 are valabilitate şi în prezent.
Curtea a mai reţinut că aceste convenţii nu stipulează un număr de ore redus, ceea ce este de presupus că se realizează cu normă întreagă.
În ceea ce priveşte autorizaţia nr. 83 din 08 aprilie 2005 emisă de Primăria Curtea de Argeş privind desfăşurarea activităţii de instruire teoretică şi practică pentru obţinerea permiselor auto, Curtea a constatat că aceasta este valabilă şi a fost vizată la data de 04 februarie 2008, o eventuală sancţiune putând fi aplicată numai în situaţia anulării autorizaţiei.
În concluzie, prima instanţă a constatat că nu au fost prezentate argumente legale pentru ca reclamantul să fie împiedicat în continuare să desfăşoare o astfel de activitate, mai mult, condiţiile pentru autorizarea instructorului de pregătire practică, impuse de O.U.G. nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane sunt îndeplinite de reclamant, astfel că, refuzul pârâtelor este nejustificat.
3. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, criticând-o pentru nelegalitate conform prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, considerând că prin adresa nr. 5735 din 11 noiembrie 2009 emisă de Agenţia Autoritatea Rutieră Română Argeş se confirmă că cererea reclamantului a fost formulată la data de 9 noiembrie 2009, îndeplinind astfel procedura prealabilă.
Susţine că această cerere nu poate avea caracterul juridic al unei plângeri prealabile, având în vedere faptul ca aceasta cerere, reprezintă o cerere-tip pentru obţinerea autorizaţiei, (ce a fost înregistrată la Agenţia A.R.R. Argeş sub nr. 5636 din 09 noiembrie 2009), depusă de reclamant conform art. 6 alin. (1) din Anexa 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1019 din 02 octombrie 2009, Capitolul III - Eliberarea autorizaţiei pentru instructorul auto.
Arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că este vorba de refuzul autorităţilor publice de a-i elibera actul administrativ, nefiind necesară realizarea procedurii prealabile, instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, deşi adresa a fost emisă ca urmare a celor constatate în urma verificării dosarului depus în vederea obţinerii autorizaţiei auto, raportat la prevederile art. 4 lit. g) Cap. II şi art. 23 Cap. VII din Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1019/2009.
Printr-o altă critică din recurs care vizează fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că intimatul-reclamant nu a putut dovedi perioada de activare ca instructor auto pe o perioadă de minim 3 ani cu norma întreagă, în cadrul unei şcoli de conducători auto, cerinţa prevăzută la art. 4 lit. g) din Anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1019/2009, respectiv că nu îndeplineşte condiţia prevăzuta de dispoziţiile art. 4814 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2005 cu modificările ulterioare, în sensul că nu face dovada ca a fost angajat cel puţin 3 ani cu norma întreagă sau a activat cel puţin 6 ani ca instructor auto atestat în cadrul şcolilor autorizate.
4. Apărarea intimatului
Intimatul-reclamant P.C. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect în raport de eliberarea autorizaţiei de instructor auto emisă pe numele său, de la data de 28 mai 2010, de recurenta, prin care se recunoaşte practic calitatea de persoană îndreptăţită la autorizaţia de instructor auto autorizat, acesta fiind şi scopul procesului pe care l-a purtat cu pârâta-recurentă.
Arată că a făcut dovada activării cu normă întreagă în calitate de instructor auto angajat pe o perioadă de minim 3 ani şi că i s-a eliberat o nouă autorizaţie pentru pregătirea conducătorilor auto în baza căreia îşi continuă activitatea de instructor autorizat aşa cum rezultă din caietul de evidenţă a cursanţilor eliberat pe numele său de către A.R.R. - Agenţia Argeş, cu numărul de înregistrare 4302/2010.
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele invocate de recurent, de apărările formulate prin întâmpinare, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/200, prin art. 7 reglementează procedura prealabilă administrativă ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în condiţiile şi termenele prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii, astfel că „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau in parte, a acestuia”.
Conform dispoziţiilor art. 109 C. proc. civ., „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competent pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Recunoaşterea sau realizarea unui drept ori a unui interes-legitim vătămat, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, este condiţionată de existenta unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi respectiv în sensul dispoziţiilor art. 2, alin. (2) din aceeaşi lege.
În cauză, intimatul-reclamant a formulat cerere de emitere a autorizaţiei de instructor auto autorizat, iar autoritatea recurentă i-a comunicat răspunsul din 11 noiembrie 2009, ce reprezintă un refuz de eliberarea autorizaţiei de instructor auto cu motivarea ca nu îndeplineşte condiţiile privind calitatea de instructor auto pentru o perioada de minim 3 ani şi neavizarea autorizaţiei pentru o perioada de 2 ani.
În aceste condiţii în mod corect prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, procedura prealabilă nu este necesară a fi îndeplinită conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 în cazul acţiunilor întemeiate pe refuzul autorităţii publice de a elibera actul administrativ.
Procedura prealabilă este impusă numai în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, nu şi în cazul celor întemeiate pe tăcerea autorităţii publice de rezolvare a cererii sau pe refuzul de eliberare a actului administrativ.
Mai mult în cauză, deja s-a eliberat actul administrativ respectiv autorizaţia de instructor auto la data de 28 mai 2010, conform înscrisurilor depuse în recurs, situaţie în care nu se mai impune, repunerea în discuţie a procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004.
În cauză a operat o recunoaştere a pretenţiilor deduse judecăţii respectiv a dreptului pretins vătămat al intimatului- reclamant de eliberare a autorizaţiei de instructor auto autorizat în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ.
În raport de adresa nr. 5735/2009 prin care recurenta-pârâtă comunică refuzul eliberării autorizaţiei de instructor auto, prima instanţă a reţinut că intimatul-reclamant a asigurat instruirea practică pentru prezentarea la examenul de conducere, în vederea obţinerii permisului de categoria B a cursanţilor cu norma întreagă.
Intimatul-reclamant a dobândit calitatea de instructor autorizat, potrivit autorizaţiei emisa de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei începând cu data de 25 aprilie 2005, valabilă până la data de 24 aprilie 2010 şi de la data eliberării acestei autorizaţii a funcţionat în această calitate evident având şi Atestat de pregătire profesională a instructorilor de conducere auto.
În această calitate, şi-a continuat activitatea până în prezent când autoritatea recurentă i-a eliberat o nouă autorizaţie valabilă până la 27 mai 2015, în raport de noile modificări legislative aduse prin O.U.G.nr. 34/2010.
În concluzie, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu au fost prezentate argumente convingătoare pentru ca reclamantul să fie împiedicat să desfăşoare o activitate în baza unui act administrativ care a fost deja eliberat la data de 28 mai 2010.
II. Termenul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile din recurs conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 831/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 862/2011. Contencios → |
|---|
