ICCJ. Decizia nr. 784/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 784/2011
Dosar nr.3120/2/2008
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1051 din 2 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta O.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, a anulat Decizia nr. 1562/2008 şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie conformă cu raportul de expertiză judiciară pe care l-a omologat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că Decizia atacată se întemeiază pe un raport de evaluare prin care s-au stabilit despăgubiri inferioare unei valori de piaţă reale a imobilului în suprafaţă de 16 ha teren arabil situat în comuna Saraiu, judeţul Constanţa.
Modul în care s-a efectuat expertiza a fost contestat de intimată afirmându-se că nu există tranzacţii reale care să fi fost avute în vedere de expert.
Blocajul de pe piaţa imobiliară şi lipsa unei cereri substanţiale de teren arabil care face ca numărul tranzacţiilor finalizate să fie extrem de redus nu poate fi de natură să afecteze dreptul reclamantei de a obţine cu titlul de despăgubire o valoare care să-i permită achiziţionarea de pe piaţa existentă a unui teren similar cu cel preluat abuziv de stat.
Astfel, instanţa a omologat raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză şi în raport de acesta a constatat că Decizia atacată stabileşte o despăgubire inferioară valorii reale de piaţă a imobilului preluat abuziv de la reclamantă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a stabilit cu exactitate procedura administrativă prin care se acordă despăgubirile persoanelor îndreptăţite, astfel că prin încuviinţarea unei expertize instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, cu atât mai mult cu cât la omologarea raportului de expertiză prin care i s-a stabilit suma de 1.090.011 RON Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat obiecţiuni de care instanţa nu a ţinut seama.
S-a precizat că obiectul evaluării constă în terenul în suprafaţă de 16 ha teren arabil extravilan, situat în localitatea Saraiu, judeţul Constanţa şi că, spre deosebire de raportul întocmit în procedura administrativă, raportul de expertiză judiciară nu a respectat Standardele Internaţionale, deşi legea obligă în mod expres la aceasta - prin art. 3 lit. d) şi e) din Titlul VII al actului normativ aplicabil. Precizările depuse la dosar de expertul tehnic judiciar nu sunt de natură a complini nerespectarea standardelor amintite, neexplicându-se în ce fel sunt comparabile cu terenul evaluat terenurile a căror valoare este luată drept referinţă, selectarea lor făcându-se din localităţi cu potenţial de dezvoltare vădit ridicat faţă de comuna Saraiu, deci cu o valoare de piaţă cu mult superioară.
Chiar dacă valoarea iniţială de 1.196.410 RON a fost corectată la 1.090.011 RON de către expertul judiciar, rezultă din raportul de expertiză că niciuna din obiecţiunile formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost însuşită de expert, selecţia comparabilelor fiind aleatorie.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă O.M. a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, considerând că prin motivele de recurs se reiau practic „obiecţiunile” la raportul de expertiză întocmit în cauză şi că necesitatea efectuării unei expertize judiciare a apărut ca urmare a cuantumului ridicol al despăgubirilor acordate de evaluator în cadrul procedurii administrative.
Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei, a probatoriului administrat şi a legislaţiei incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat şi că sunt incidente dispoziţiile art. 312(3) teza III C. proc. civ. care vizează cazurile în care este necesară administrarea de probe noi.
Reclamanta O.M. a contestat Decizia nr. 1562/FF emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, respectiv suma de 33.760 RON pentru suprafaţa de 16 ha teren extravilan cu destinaţie agricolă situat în comuna Saraiu, judeţul Constanţa.
În mod corect, judecătorul fondului a apreciat că este admisibilă în faza judiciară o verificare a modului în care evaluatorul a stabilit suma ce reprezintă despăgubiri în dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 5638/FF/C/2007, încuviinţând proba cu expertiză.
Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost întocmit de un expert tehnic în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, stabilindu-se că valoarea de circulaţie a terenului extravilan din comuna Saraiu este de 1.196.410 RON.
După formularea de obiecţiuni la acest raport de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 212(1) C. proc. civ. instanţa a dispus refacerea expertizei conform Standardelor Internaţionale de Evaluare, cu recomandarea ca la stabilirea valorii la care se poate vinde terenul să se aibă în vedere tranzacţii reale efectuate în zona respectivă, cu terenuri similare.
Sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte privitoare la modul în care au fost abordate şi transpuse în speţă Standardele Internaţionale de Evaluare, căci aşa cum se poate observa din răspunsurile date de expertul tehnic-judiciar şi completările aceluiaşi expert nu se răspunde punctual şi convingător clarificărilor cerute de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precizându-se doar că în absenţa altor tranzacţii în zona în discuţie abordarea pe bază de comparaţie se întemeiază doar pe două contracte de vânzare-cumpărare care au acelaşi cumpărător.
Înalta Curte consideră necesară refacerea raportului de expertiză, prin instrumentul procedural pus la dispoziţie de art. 212(1) C. proc. civ., nu doar pentru lămurirea aspectelor subliniate atât în obiecţiunile formulate în faţa instanţei de fond cât şi în motivele de recurs de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar şi pentru ca specialistul la care instanţa este nevoită a apela să răspundă cu coerenţă şi în lumina Standardelor Internaţionale cum se justifică diferenţa extrem de mare între valoarea iniţială stabilită de evaluator, respectiv suma de 33.760 RON, şi valoarea stabilită de expertul judiciar respectiv suma de 1.090.011 RON.
Toate aceste clarificări sunt necesare tocmai pentru a da curs exigenţei impuse atât de jurisprudenţa naţională cât şi de cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia persoana îndreptăţită trebuie să se bucure de o justă şi completă despăgubire.
În acest context, se impune aşadar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va da substanţă dispoziţiilor art. 129(5) C. proc. civ. privind rolul activ pentru a aprecia în cunoştinţă de cauză asupra contestaţiei reclamantei împotriva Deciziei nr. 1562/FF emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 21 februarie 2008 şi pentru a da eficienţă principiului unei juste despăgubiri persoanelor îndreptăţite în conformitate cu legi speciale cum este şi Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - Titlul VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 1051 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 783/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 787/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
