ICCJ. Decizia nr. 833/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 833/2011
Dosar nr.9110/2/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
l. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză:
- să constate refuzul nejustificat al pârâtului, prin intermediul Direcţiei Cetăţenie, de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române;
- să dispună obligarea pârâtului să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale, în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti;
- să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că timp de peste 7 ani, cererea sa de redobândire a cetăţeniei române nu a fost soluţionată de autoritatea publică cu competenţă în materie, fiind încălcat termenul rezonabil de soluţionare a cererii.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale de 1.000 RON, a arătat că prin această tergiversare i-a fost creat un prejudiciu moral, încălcată condiţia şi demnitatea umană, întrucât a fost privat de drepturile legale şi constituţionale.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, întrucât cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost examinată şi avizată pozitiv de către Comisia pentru cetăţenie, în şedinţa din 27 octombrie 2009.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 429 din 22 ianuarie 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant; a respins ca rămase fără obiect capetele principale de cerere şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la plata către reclamant a sumelor de 1.000 RON, cu titlu de daune morale şi 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv în şedinţa din 27 octombrie 2009, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, aşa încât, capetele principale de cerere au rămas fără obiect.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale este fondat, în raport de împrejurarea că soluţionarea cererii s-a produs la aproximativ 6 ani de la data înregistrării dosarului.
3. Recursul pârâtului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii capetelor de cerere privind acordarea daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate:
3.1. Nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantului prin soluţionarea cererii de acordare a cetăţeniei române, întrucât aceasta nu constituie o obligaţie pentru Statul Român.
3.2. Faţă de caracterul accesoriu al capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale şi modul de soluţionare al capetelor de cerere principale, precum şi faţă de faptul că reclamantul nu a probat existenţa unui prejudiciu moral suferit, în condiţiile în care cererea acestuia a fost examinată şi soluţionată pozitiv, se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune morale, ca neîntemeiat.
3.3. În cauză nu este probată culpa procesuală a recurentului, după cum impun prevederile art. 274 C. proc. civ., pentru a se putea acorda reclamantului cheltuieli de judecată.
4. Apărările intimatului-reclamant
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, dar prin notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a depus practică judiciară în susţinerea apărărilor formulate.
În recurs, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere ca prin OUG nr. 5/2010 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este nefondată, astfel că Înalta Curte o respinge ca atare.
Ministerul Justiţiei are, în continuare, calitate procesuală pasivă, chiar dacă, prin OUG nr. 5/2010 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în prezentul dosar.
Înalta Curte reţine că Autoritatea Naţionala pentru Cetăţenie este o entitate care funcţionează, potrivit art. 1 din actul normativ precitat, în subordinea Ministerului Justiţiei, la fel cum a funcţionat fosta Comisie pentru Cetăţenie, căreia i s-a adresat reclamantul cu cerere, în proces figurând de la început acelaşi minister.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului de a se constata refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi de a fi obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii.
În speţă, cererea intimatului-reclamant de redobândire a cetăţeniei române a fost soluţionată favorabil la data de 27 octombrie 2009, conform celor consemnate în Adresa din 04 ianuarie 2010 emisă de recurentul-pârât, astfel că nu se mai poate vorbi de existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, capetele principale de cerere fiind rămase fără obiect.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantului, Înalta Curte reţine că soluţia este în acord cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi se impune a fi menţinută.
Fundamentul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Potrivit textului, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenţii”.
Avizarea cererii, ulterior sesizării instanţei, nu înlătură culpa procesuală a recurentului-pârât, astfel că în mod corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., soluţie ce se impune chiar şi în ipoteza în care instanţa a respins capetele de cerere principale ca rămase fără obiect, în raport de avizarea tardivă a cererii reclamantului.
Înalta Curte apreciază însă că sunt fondate criticile recurentului-pârât cu privire la modalitatea în care prima instanţă a soluţionat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
În speţă, intimatul-reclamant C.V. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetăţeniei române.
În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrităţii fizice a persoanei, sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei sau prestigiului profesional.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparţine reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.
Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligaţia de a face dovada existenţei prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârşirii faptei ilicite cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi fapta pârâtului.
Aşadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferinţe morale.
Este adevărat că cererea intimatului-reclamant a fost soluţionată favorabil într-o perioadă de timp mai îndelungată, însă pentru acordarea daunelor morale se impune totuşi să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi cuantumului acestora.
Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (a se vedea Hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenţiei Europene pentru Medicamente - EMEA), arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menţionat de reclamant.
Înalta Curte, în acord şi cu susţinerile recurentului-pârât, apreciază că nu se impunea în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunui prejudiciu moral, prin încălcarea condiţiei şi demnităţii umane a intimatului-reclamant.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 429 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că, înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 834/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
