ICCJ. Decizia nr. 834/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 834/2011
Dosar nr.9691/2/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.L., prin reprezentant Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române:
- repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, de 2% începând cu data de 1 octombrie 2007 şi de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007
- plata dobânzii legale până la efectuarea plăţii, indexarea sumelor datorate, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în dosarul personal.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este angajat în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi faptul că în anul 2007 nu a beneficiat de majorările salariale prevăzute de OG nr. 6/2007 şi OG nr. 10/2007, constatându-se existenţa unei situaţii de discriminare între poliţişti şi celelalte categorii de bugetari, în favoarea cărora, Guvernul României a emis trei ordonanţe prin care au fost acordate majorări salariale începând cu data de 1 ianuarie 2007.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1900 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul invocă discriminarea realizată prin legi şi ordonanţe de urgenţă, însă prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03 iulie 2008 s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În acest context, prima instanţă a reţinut că normele de salarizare a altor categorii de funcţionari publici nu pot fi înlocuite pe motiv de discriminare, salarizarea poliţiştilor urmând să se facă în raport de dispoziţiile OG nr. 38/2003.
În ceea ce priveşte indexarea salariilor, instanţa a apreciat că aplicabilitatea art. 43 din OG nr. 38/2003 intervine doar în măsura în care norma prin care se reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar nu exclude funcţionarii cu statut special.
A concluzionat, în sensul că OG nr. 6/2007 limitează aplicabilitatea dispoziţiilor sale la funcţionarii publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999, excluzând în acest fel pe funcţionarii publici cu statut special.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, în calitate de reprezentant al reclamantului C.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că a fost dată încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În motivarea căii de atac, recurentul a invocat, în esenţă, următoarele critici, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Interpretarea primei instanţe, conform căreia, poliţiştii sunt excluşi de la indexarea salariilor pe motiv că aceştia sunt încadraţi în baza Legii nr. 360/2002 şi nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine chiar dispoziţiilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, potrivit cărora salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speţă OG nr. 6/2007, modificată de Legea nr. 232/2007.
3.2. Dispoziţiile art. 43 din OG nr. 38/2003 sunt aplicabile în speţă şi reprezintă un exemplu tipic de normă de trimitere.
3.3. Acţiunea nu este întemeiată în principal pe dispoziţiile OG nr. 137/2000, ci pe dispoziţiile OG nr. 6/2007 şi OG nr. 38/2003, discriminarea invocată se referă la aspectul excluderii categoriei poliţiştilor de la acordarea majorărilor salariale şi nicidecum la o discriminare din partea legiuitorului prin elaborarea şi emiterea unor acte normative, în condiţiile în care nu s-a solicitat anularea acestora.
4. Apărările intimatului Ministerul Administraţiei şi Internelor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că O.G nr. 10/2007, actul normativ în vigoare în perioada de referinţă, nu reglementează creşteri salariale pentru poliţişti, care fac parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special şi care au beneficiat în anul 2007 de creşteri salariale conform Legii nr. 491/2006.
Pârâtul a susţinut că în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate, subliniind că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate.
A mai precizat şi că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, ori a distinge nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant C.L., reprezentat de sindicat, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune al cărei obiect principal constă în repararea prejudiciului suferit în urma discriminării, prin neacordarea unor majorări salariale începând cu anul 2007, de care au beneficiat funcţionarii publici sau personalul contractual din sectorul bugetar, prin OG nr. 10/2007.
Potrivit art. 1 din OG nr. 10/2007:
"În anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007.”
Prin OG nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi modul de acordare a creşterilor salariale pe anul 2007, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare.
Potrivit art. 2 din ordonanţă, „actul normativ se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
În speţă, recurentul-reclamant este poliţist, angajat al I.G.P.R. şi face parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special, salarizaţi conform dispoziţiilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Înalta Curte constată că recurentului-reclamant nu îi sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 10/2007, întrucât norma specială menţionează categoriile de personal cărora li se aplică dispoziţiile legale arătate, iar recurentul nu face parte din acele categorii expres prevăzute.
Chiar dacă, prin conţinutul său, art. 43 din OG nr. 38/2003 dispune că „salariile stabilite în raport de coeficienţii de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanţă sunt brute şi se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului bugetar”, norma citată nu are aplicabilitate în speţă, poliţiştii fiind beneficiarii unor creşteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 pentru modificarea OG nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare pentru funcţiile deţinute.
Prin urmare, punctul de vedere al primei instanţe, în sensul că art. 43 din OGnr. 38/2003 are aplicabilitate doar în măsura în care norma prin care se reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar nu exclude funcţionarii cu statut special, este corect.
De altfel, reglementarea modalităţii de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituţiile publice constituie opţiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată şi la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată nu există.
Astfel, Înalta Curte constată că soluţia instanţei este legală, problema care face obiectul litigiului, în speţă, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de altă categorie, neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depăşind cadrul legal reglementat de OG nr. 137/2000.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, în calitate de reprezentant al membrului de sindicat C.L. împotriva Sentinţei nr. 1900 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 833/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 840/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
