ICCJ. Decizia nr. 909/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.909/2011
Dosar nr. 8416/2/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuerşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, constatarea refuzului nejustificat al acestuia de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâtului, prin Direcţia cetăţenie – Comisia pentru Cetăţenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2008, cu privire la care a revenit ulterior în mai 2009, cerând urgentarea analizării. Cu toate acestea, răspunsul pârâtului a fost în sensul de a avea răbdare, că dosarul se află în lucru, deşi termenul de mai bine de un an de când a formulat cererea depăşeşte cu mult un termen rezonabil, venind în contradicţie flagrantă cu prevederile Convenţiei europene privind cetăţenia referitoare la soluţionarea acestor cereri "într-un termen rezonabil”.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că în data de 19 octombrie 2009 cererea acestuia a fost examinată şi avizată pozitiv.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 763 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată, a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 410,2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei.
Prin aceeaşi sentinţă a disjuns cererea completatoare formulată de reclamant privind obligarea pârâtului la emiterea şi comunicarea ordinului privind acordarea cetăţeniei române, cu daune cominatorii către reclamant de 100 de RON pe zi de întârziere de la momentul formulării cererii şi până la primirea efectivă a ordinului, dispunând înregistrarea separată a acesteia şi fixarea termenului de judecată la 19 mai 2010.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut că cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru Cetăţenie în şedinţa din data de 19 octombrie 2009, urmând a se emite şi publica în M. Of. Ordinul Ministrului Justiţiei în acest sens, însă la o dată ulterioară introducerii acţiunii, făcând astfel aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate în privinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, faţă de împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.
Totodată, a susţinut că pârâtul a fost pus în întârziere prin formularea acţiunii la 25 ianuarie 2010 - data când a fost comunicată acţiunea – situaţie în care nu poate fi reţinută culpa acestuia în condiţiile în care şi-a îndeplinit obligaţiile anterior punerii în întârziere, respectiv la 19 octombrie 2009, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi ţinut să răspundă pentru cheltuielile de judecată. A invocat practica instanţei supreme şi a celorlalte instanţe, în astfel de litigii.
5. Apărarea intimatei-reclamante
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul autorităţii pârâte de soluţionare a cererii privind redobândirea cetăţeniei române.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 din acelaşi Cod, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În speţă, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2008 conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 şi întrucât nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, s-a adresat instanţei judecătoreşti la data de 3 septembrie 2009.
Într-adevăr la data de 19 octombrie 2009, cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie din cadrul autorităţii pârâte, însă soluţionarea cererii s-a realizat după ce intimatul-reclamant formulase acţiunea şi după ce, anterior introducerii acţiunii, formulase, pe cale administrativă, încă un memoriu de urgentare a soluţionării cererii sale.
Aşadar, dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ. au fost corect aplicate de prima instanţă care, deşi a respins acţiunea ca lipsită de obiect, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, fapt ce a determinat formularea acţiunii în justiţie şi implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.
Altfel spus, chiar dacă acţiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenţii, în condiţiile în care „pretenţiile” deduse judecăţii au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii pe parcursul judecăţii cauzei, reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiţiei sale.
2. Soluţia pronunţată în recur.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 763 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 910/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
