ICCJ. Decizia nr. 912/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.912/2011
Dosar nr.11109/2/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare in maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1.000 RON şi daune cominatorii de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 22 martie 2006 a adresat o cerere scrisă către Secţia Consulară a Ambasadei României din Chişinău, fără a primi răspuns, precizând că s-a prezentat şi personal pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei, însă personalul Secţiei Consulare a refuzat primirea, motiv pentru care la data de 13 noiembrie 2009 a solicitat pârâtului să înainteze cererea de redobândire a cetăţeniei, pentru înregistrare, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că nu poate procesa cererea reclamantului cu prioritate faţă de alte cereri, depuse anterior, iar personalul din cadrul Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău este subdimensionat în raport cu numărul cererilor existente în lucru.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1661 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată, a obligat pârâtul să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, precum şi la 1.000 RON daune morale către reclamant, respingând cererea privind daunele cominatorii.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul şi-a manifestat intenţia de redobândire a cetăţeniei române la data de 22 martie 2006 şi ulterior la 13 noiembrie 2009, fără să fie programat pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar pârâtul nu a dovedit în niciun mod existenţa unui număr foarte mare de scrisori de intenţie în raport cu capacităţile de procesare a acestora astfel cum susţine prin întâmpinare.
Referitor la daunele morale, prima instanţă a apreciat că refuzul pârâtului de a înregistra documentele pentru redobândirea cetăţeniei este de natură a prejudicia demnitatea reclamantului, iar în privinţa daunelor cominatorii a avut în vedere modalitatea specială de punere în executare a hotărârilor pronunţate în contenciosul administrativ, prevăzută de art. 24 şi următoarele din Legea nr. 554/2004.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă a constatat în mod greşit că „pârâtul nu a dovedit în niciun mod existenţa unui număr foarte mare de scrisori de intenţie în raport cu capacităţile de procesare a acestora” astfel cum a arătat în apărările sale.
Potrivit jurisprudenţei europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i-a fost stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei.
În al doilea rând, justificarea refuzului îndeplinirii operaţiunii învederate de reclamant (primirea cererii în termen de 30 de zile) nu poate atrage condamnarea autorităţii administrative solicitate deoarece contenciosul administrativ sancţionează exclusiv culpa administrativă (prin dovedirea unei forme de vinovăţie) şi nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuţii (fapt prezumat numai relativ a constitui un prejudiciu prin vătămarea adusă de încălcarea unui drept sau interes legitim al petiţionarului, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004).
Prima instanţă nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deşi aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată înr-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanţi, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa CEDO, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul - pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei.
În acelaşi context, recurentul a invocat şi OUG nr. 5/2010 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în speţă, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorităţi sunt operaţionale începând cu data de 8 februarie 2010.
În ceea ce priveşte daunele morale, recurentul a arătat că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamantul să fi afirmat, cel puţin, ceea ce instanţa de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta. Astfel, respectiva „prejudiciere a demnităţii" a reclamantului este un element vag definit, nereclamat de partea care a acţionat în judecată şi care nu are capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 de RON este o compensare adecvată pentru „timpul scurs de la prima cerere formulată", circumstanţă care nu constituie o daună emoţională şi nici nu afectează prestigiul social al reclamantului.
Totodată, a arătat că, în materia daunelor morale, realitatea daunei, fie emoţională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată întotdeauna, ipoteză ce nu se regăseşte în speţă. Reclamantul trebuia să dovedească modul în care i-a fost prejudiciată demnitatea.
A mai susţinut recurentul că soluţia instanţei de admitere a cererii reclamantului constituie o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită şi alte despăgubiri, sub rezerva unor daune materiale, împrejurare neîntâlnită în cauză.
5. Apărarea intimatei-reclamante
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte reţine că reclamantul s-a adresat în luna martie 2006 Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, iar în luna noiembrie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere, cu acelaşi conţinut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre cereri, astfel că a introdus acţiune înregistrată la 23 noimebrie 2009.
Pornind de la această situaţie de fapt, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, se constată că trecerea unui termen de trei ani şi jumătate de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Din acest punct de vedere prima instanţa a dat o rezolvare corectă cauzei obligând pârâtul să primescă cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.
Referitor la motivul de recurs privind acordarea daunelor morale constată că este întemeiat.
Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite.
Indiferent dacă suma solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii, or, în speţă, acestea nu au fost dovedite.
2. Soluţia pronunţată în recur.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea recurentului - pârât la plata daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1661 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 910/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 913/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
