ICCJ. Decizia nr. 97/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 97/2011
Dosar nr. 560/45/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 208 din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât respingerea excepţiilor invocate de pârâtul Guvernul României, respectiv excepţia de netimbrare, lipsei de interes şi lipsei calităţii procesual active şi a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării HG nr. 737/2010 formulată de reclamanţii T.A., T.S.C. P.G., în contradictoriu cu pârâul Guvernul României.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei, reclamanţii au calitatea de pensionari în baza unor decizii de acordare a pensiei de serviciu, emise în temeiul Legii nr. 223/2007 privind Statul personalului aerodinamic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.
Prin Legea nr. 119/2010 s-a stabilit că pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000 şi se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000. În temeiul şi în executarea Legii nr. 119/2010, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 prin care a stabilit metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Cu privire la excepţiile invocate în cauză instanţa de fond a reţinut că întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită suspendarea unui act ce reglementează metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu, în cauză sunt incidente prevederile art. 15 lit. d) din Legea nr. 146/1997, conform cărora sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale.
Totodată, faţă de împrejurarea că reclamanţii au depus la dosar la dosar decizii de acordare a pensiei de serviciu ce se recalculează în temeiul dispoziţiilor HG nr. 737/2010 şi că suspendarea are ca efect împiedicarea executării actului administrativ în cazul în care nu a fost executat ori, repunerea, în tot sau în parte, în situaţia anterioară emiterii actului contestat în cazul în care actul a fost executat, instanţa de fond a constatat că reclamanţii au interes şi calitate procesual activă.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că potrivit materialului probator existent la dosar, nu rezultă faptul cert că ar exista un caz bine justificat şi nici că executarea actului administrativ ar produce o pagubă iminentă.
Întrucât argumentele prezentate în susţinerea cererii de chemare în judecată se referă fie la fondul litigiului, fie la neconstituţionalitatea Legii nr. 119/2010 în executarea căreia a fost emisă HG nr. 737/2010, curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat.
În consecinţă, având în vedere că reclamanţii nu au îndeplinit condiţia referitoare la existenţa cazului bine justificat, în sensul că motivele invocate de reclamanţi nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii ori a constituţionalităţii Legii nr. 119/2010, instanţa de fond a considerat că se impune respingerea cererii reclamanţilor.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 208 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii T.A., T.C.C., ş.a., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţin recurenţii că judecătorul fondului nu şi-a motivat soluţia dată în raport cu cererea dedusă judecăţii, în condiţiile în care lipsesc cu desăvârşire argumentele în drept şi în fapt care au fundamentat hotărârea pronunţată. În acest sens, susţin recurenţii că după o simplă lecturare a considerentelor se observă inexistenţa motivelor care au dus la concluzia neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, nefinalizarea raţionamentelor juridice enunţate şi însăşi lipsa argumentelor care au contribuit la fundamentarea convingerii intime a instanţei în respingerea cererii de chemare în judecată.
Printr-un alt motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. susţin recurenţii că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză nu a fost dovedită condiţia cazului bine justificat în condiţiile în care în cauză a fost invocată şi demonstrată, în tot, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de suspendare în raport de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar şi elementele de fapt şi de drept în realizarea cercetării sumare a aparenţei dreptului pe calea cererii de suspendare ca şi caracterul provizoriu al măsurii solicitate, respectiv suspendarea executării Hotărârii de Guvern până la pronunţarea instanţei de fond.
Consideră recurenţii că în cazul HG nr. 737/2010 care are în vedere recalcularea unor drepturi de pensie anterioare, legal constituite şi acordate, indiferent de data naşterii dreptului la pensie şi de legislaţia în vigoare la acea dată, există clare şi grave indicii care răstoarnă prezumţia de legalitate, în condiţiile în care, în întregul său, Hotărârea de Guvern în cauză încalcă ordinea de drept instituită în România; tratatele internaţionale la care România este parte sau a aderat; principiile de drept constituţional; drepturile fundamentale ale cetăţenilor români; regulile de interpretare şi aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga legislaţie internă anterioară şi consolidate prin Decizii ale Curţii Constituţionale şi Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurenţilor-reclamanţi şi raportat la prevederile legale incidente, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită „se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa".
Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce cu uşurinţă se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii recurate, care de fapt reprezintă o preluare ad literam a unor dispoziţii legale incidente în cauză, urmată de o abordare dintr-o perspectivă pur teoretică a condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 14 din LCA şi nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.
Instanţa de fond, în mod greşit, sub apanajul neprejudecării fondului litigiului, nu a efectuat o cercetară sumară a aparenţei dreptului, ci s-a limitat, aşadar la interpretarea în abstract a dispoziţiilor art. 14 din LCA fără a mai proceda la o analiză, în concret a condiţiilor impuse de respectiva norma legală, în raport de împrejurările de fapt şi de drept, specifice cauzei deduse judecăţii, în raport de toate susţinerile părţilor şi de temeiurile de drept invocate în cauză, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condiţiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale unora dintre părţile litigante.
În aceste condiţii, este evident că ceea ce legiuitorul a numit „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei" nu se regăseşte în considerentele sentinţei recurate, făcând practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanţa de recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte constată ca fiind întemeiat primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel că în raport cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, fără a mai considera necesară analiza celorlalte critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond urmează a analiza punctual atât din perspectiva susţinerilor reclamanţilor cât şi a apărărilor pârâtului, toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt, pentru ca astfel, sa se poate aprecia în concret dacă, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii de admisibilitate impuse de art.14 din LCA.
În acest sens instanţa de fond, văzând şi dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, va aprecia asupra temeiniciei susţinerilor referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 lit. s) şi t) din LCA prin prisma tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi a dispoziţii legale, invocate în cererea de chemare în judecată, pentru a asigura, astfel, parţilor litigante un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, fără ca prin asta să se antameze fondul actului, care, indiscutabil, se poate analiza numai în cadrul acţiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.A., T.C., împotriva sentinţei nr. 208/CA din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia (sentinţa) atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 959/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 973/2011. Contencios → |
|---|
