ICCJ. Decizia nr. 1208/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1208/2012
Dosar nr. 5005/2/2010
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 6460 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC M.T.C.E. & S. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Finanţelor Publice sector 1 Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Examinând excepţia de nelegalitate, instanţa de fond a constatat ca potrivit art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009, „În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul finanţelor publice emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii” iar potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000 „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului”.
Se mai reţine că Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 726/2002 a fost publicat în M. Of. al României şi a fost emis pe baza şi în executarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, conform cărora: „(3) Pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) lit. k) - p) aplicarea regimului de scutire se realizează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice”.
Aşadar, constată instanţa de fond că posibilitatea şi obligativitatea de a stabili condiţiile regimului de scutire de TVA a fost prevăzuta chiar prin Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, astfel ca dispoziţiile în discuţie [art. 10 alin. (1) şi alin. (5) din Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 726/2002] nu fac altceva decât să detalieze condiţiile în care agenţii economici pot beneficia de regimul de scutire de TVA.
Se mai constată că art. 11 din Legea nr. 345/2002 prevede în mod expres ca scutirea de TVA pentru livrările de bunuri finanţate din fonduri nerambursabile (deci, şi din fonduri PHARE) se realizează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, iar Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 726/2002 prevede că scutirea se realizează obligatoriu în baza unui certificat de scutire, eliberat de către direcţiile teritoriale ale finanţelor publice.
Or, apreciază instanţa de fond că prin emiterea acestui Ordin al Ministrului Finanţelor Publice nu se completează condiţia cumulativă stabilită de organul legislativ, ci sunt stabilite şi detaliate condiţiile necesare pentru aplicarea regimului de scutire de TVA, dispoziţiile contestate fiind pe deplin legale şi în raport cu prevederile Legii nr. 345/2002.
În consecinţă, apreciază instanţa de fond că actul administrativ supus controlului judecătoresc este legal, fiind emis de Ministrul Finanţelor Publice, în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi art. 77 din Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, pe baza şi în executarea Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 6460 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC M.T.C.E. & S. SRL, în temeiul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-un set de critici susţine recurenta că, instanţa de fond a făcut o analiză superficială a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 precum şi a dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 24/2000, în condiţiile în care a apreciat că Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 726/2002 se înscriu în cadrul delegării conferite autorităţii administrative prin respectivele norme legale.
În acest sens susţine recurenta că, instanţa de fond nu s-a aplecat cu suficientă atenţie asupra conţinutului delegării pentru a analiza dacă textele atacate cu excepţie de nelegalitate se înscriu în delegarea acordată, nu a analizat în profunzime delegarea dată prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 şi s-a mulţumit doar a analiza aspecte pur formale, fără a ţine cont de faptul că Normele atacate cu excepţia de nelegalitate creează o condiţie imperativă suplimentară celei stabilite prin lege şi anume existenţa certificatului de scutire de TVA care atestă dreptul de scutire de TVA acordat prin lege.
Astfel, susţine recurenta că deşi delegarea privea, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 345/2002, doar modul de aplicare a scutirii de TVA, instanţa de fond nu a observat că prin normele incriminate care prevăd că nu poţi beneficia de scutire de TVA fără certificatul de scutire de TVA care atestă acest drept, au fost suplimentate condiţiile legale stabilite de legiuitor.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a fost învestită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu excepţia de nelegalitate având ca obiect dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (5) din Normele din 7 iunie 2002 privind aplicarea scutirii de taxă pe valoare adăugată pentru livrările de utilaje, echipamente şi prestaţiile de servicii legate nemijlocit de operaţiunile petroliere realizate de titularii acordurilor petroliere, persoane juridice străine, cele aferente obiectivului de investiţii „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Otopeni”, precum şi pentru livrarea de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 726/2002
Instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate avea de verificat concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia, republicată şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Totodată, Înalta Curte constată, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează, la reiterarea unor aspecte invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în sensul că dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (5) din Normele aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 726/2002, au fost emise în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 345/ 2002.
Astfel, conform art. 11 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată, erau scutite de taxa pe valoare adăugată cu drept de deducere livrările de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice iar la alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) lit. k) - p) aplicarea regimului de scutire se realizează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Aşadar, art. 11 din Legea nr. 345/2002 prevede, în mod expres că scutirea de TVA pentru livrare de bunuri finanţate din fonduri nerambursabile se realizează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, iar Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 726/2002 prevede că scutirea se realizează prin facturarea fără taxă pe valoarea adăugată de către contractori şi subcontractori a bunurilor livrate şi serviciilor prestate, pe baza unui certificat de scutire, eliberat, la cererea beneficiarului, de către direcţiile teritoriale ale finanţelor publice, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, în baza unei documentaţii depuse în prealabil.
Înalta Curte analizând conţinutul Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 726/2002, emis în baza art. 11 alin. (1) lit. m), lit. o) şi lit. p) din Legea nr. 345/2002, sub aspectul modalităţii de aplicare a scutirii de TVA, constată că, neobţinerea unui certificat de scutire nu conduce la anularea oricărei alte posibilităţi de aplicare a scutirii de TVA pentru obiectivele finanţate din fonduri nerambursabile, aşa încât nu se poate vorbi de o condiţie suplimentară impusă printr-o normă administrativă, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Aşadar, eliberarea certificatului de scutire reprezintă doar o modalitate practică pentru aplicarea scutirii de TVA impusă de asigurarea condiţiilor optime pentru furnizori/prestatori pentru derularea unor contracte finanţate din fonduri nerambursabile care erau atribuite beneficiarilor, şi nicidecum o nouă condiţie pentru obţinerea scutirii în condiţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 345/2002, cum în mod greşit susţine recurenta.
În consecinţă, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că prin obligativitatea depunerii certificatului de scutire, nu se completează condiţiile cumulative stabilite prin art. 11 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 345/2002, aşa încât, urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă pe acest aspect.
Aşadar, instanţa de fond în mod just a constatat că posibilitatea şi obligativitatea de a stabili condiţiile regimului de scutire de TVA a fost prevăzută chiar prin Legea nr. 345/2002, şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 345/2002 precum şi a dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 24/2000, când a apreciat că prin dispoziţiile în discuţie nu fac altceva decât să detalieze condiţiile în care agenţii economici pot beneficia de regimul de scutire de TVA, aspect care se circumscrie delegării primite de autoritatea administrativă, în temeiul actelor normative mai sus menţionate.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală,motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC M.T.C.E. & S. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 6460 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1195/2012. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 1211/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
