ICCJ. Decizia nr. 1212/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1212/2012
Dosar nr. 9462/1/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 408/2010 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii:
- a validat rezultatele obţinute de candidaţii care au participat la concursul pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre;
- a validat rezultatele obţinute de candidaţii care au participat la concursul pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre;
- a amânat validarea rezultatelor obţinute de candidaţii care au participat la concursul pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea recursurilor împotriva Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva Hotărârilor secţiei pentru judecători, respectiv ale comisiei de organizare prin care s-a constatat neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs;
- a validat rezultatele obţinute de candidaţi care au participat la concursul pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, conform anexei nr. 3, parte integrantă din prezenta hotărâre;
- a validat rezultatele obţinute de candidaţii care au participat la concursul pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, conform anexei nr. 4, parte integrantă din prezenta hotărâre;
- a promovat efectiv la Curtea de Apel Timişoara, secţia comerciala pe domnul judecător S.A.R. de la Tribunalul Hunedoara, începând cu data de 15 iunie 2010;
- a promovat efectiv la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pe doamna judecător P.Ş.E. de la Tribunalul Timiş şi pe domnul judecător O.C.D. de la Tribunalul Timiş, începând cu data de 15 iunie 2010;
- a promovat efectiv la Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pe doamna judecător D.M.C. de la Tribunalul Timiş şi pe doamna judecător C.R.G. de la Tribunalul Timiş, începând cu data de 15 iunie 2010;
- a promovat efectiv la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, pe domnul judecător C.M. de la Tribunalul Timiş, începând cu data de 15 iunie 2010.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, analizând rezultatele finale ale concursului prezentate de comisia de organizare şi constatând că au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor regulamentare, a dispus validarea rezultatelor finale ale concursului pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, secţia contencios administrativ şi fiscal, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi secţia penală, astfel cum au fost publicate la data de 25 mai 2010, cu excepţia rezultatelor candidaţilor care au participat la examen ca urmare a declarării recursului împotriva Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care li s-au respins contestaţiile având ca obiect neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs.
Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, P.T. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul arată că a participat la concurs în calitate de concurent candidat pentru acelaşi număr de posturi scoase la concurs ca şi ceilalţi concurenţii candidaţi, dar Hotărârea nr. 408/2010 a Consiliului Superior al Magistraturii a validat punctajul acordat în plus pentru întrebările anulate numai concurenţilor candidaţi, ce au avut grilele de concurs la materia dreptului administrativ, dând naştere la diferenţe de notare, fiind încălcat alin. (7) din art. 20 al Regulamentului concursului, referitoare la termenul de candidat .
Prin Hotărârea nr. 408/2010 a Consiliului Superior al Magistraturii a fost eliminat din rândul candidaţilor pentru posturile scoase la concurs, având în vedere şi faptul că recurentul a fost singurul concurent candidat din restul ţării, ce a ales materia de concurs a dreptului financiar fiscal, materie pentru care nu s-au anulat şapte întrebări ca la materia dreptului administrativ, astfel că trebuia să primească peste 1.50 puncte în plus.
În toată ţara au fost patru concurenţi pentru Curtea de Apel Bucureşti şi petiţionarul pentru Curtea de Apel Timişoara, ce au ales materia de concurs a dreptului financiar fiscal, restul concurenţilor de la toate curţile de apel din ţară au ales materia de concurs a dreptului administrativ .
Consiliul Superior al Magistraturii a aplicat discriminatoriu şi nepredictibil regulamentul la concursul din 09 mai 2010, astfel că, deşi cunoştea de existenţa unui singur concurent participant (din restul ţării) la specializarea drept financiar fiscal, prin Hotărârea nr. 408/2010 a validat tratamentul diferit al concurenţilor, ca urmare a diferenţelor de notare, determinate de anularea întrebărilor cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate la întrebările din grilele de concurs, pentru specializarea drept administrativ, comparativ cu specializarea drept financiar şi fiscal.
Recurentul susţine că la concursul din 09 mai 2010 a fost singurul concurent participant (din restul ţării) la specializarea în drept financiar şi fiscal, fiind singurul vătămat de Hotărârea nr. 408/2010 a Consiliului Superior al Magistraturii.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată în legătură cu interpretarea noţiunii de „lege" conţinute de art. 6, art. 8, art. 9, art. 10 şi altele din Convenţie, s-a arătat că unul dintre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o lege internă pentru a constitui baza unei măsuri luate de autorităţi, este previzibilitatea legii (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauzele: Christie v. Marea Britanie, 27 iunie 1994; Rotaru v. România, 4 februarie 2000).
Hotărârea nr. 2150/2009 a Consiliului Superior al Magistraturii îndeplineşte cerinţa previzibilităţii, statuată de jurisprudenţă Curţii de la Strasbourg, dar Consiliul Superior al Magistraturii a aplicat-o imprevizibil, stabilind două materii în concurs pentru acelaşi număr de posturi, lăsând voit să apară diferenţe de notare la fiecare materie de concurs, dar numai pentru unele curţi de apel, alese după o modalitate tot imprevizibilă, diferenţe de notare ce sunt considerate chiar de Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind reale, în modalitatea în care a aplicat regulamentul, având în vedere şi considerentele Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 798/2011.
Consiliul Superior al Magistraturii la concursul din 09 mai 2010 a aplicat discriminatoriu dispoziţiile Hotărârii nr. 2150/2009, nefiind respectat principiul specializării posturilor scoase la concurs, cu toate că prin acelaşi regulament în mod implicit şi prin Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 798/2011, în mod explicit, este recunoscut faptul că dacă pentru aceeaşi secţie se susţine concursul la materii diferite apar probleme referitoare la diferenţa de notare.
Se mai susţine că datorită faptului că nu s-a făcut, în cuprinsul anunţului privind organizarea concursului de promovare, precizarea materiilor la care se susţine concursul, în funcţie de secţia şi specializarea postului pentru care se optează, în mod voit s-a creat de către Consiliul Superior al Magistraturii un dubiu cu referire la specializarea postului şi materiile de concurs necesare pentru ocuparea posturilor scoase la concurs pentru secţiile de contencios administrativ şi fiscal.
Examinând cauza şi hotărârea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 150/2010, în temeiul an. 43 alin. (1) şi (2) şi art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobată organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie efectivă, la data de 09 mai 2010.
La Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a fost scos la concurs pentru promovarea efectivă un post de judecător, la concurs prezentându-se 3 candidaţi, în privinţa cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La secţia contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi curţi de apel au fost scoase la concurs pentru promovarea efectivă două posturi de judecător, la concurs prezentându-se 9 candidaţi, în privinţa cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi 2 candidaţi, ca urmare a declarării recursului împotriva Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care le-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători, respectiv a comisiei de organizare prin care s-a constatat neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs.
La aceeaşi instanţă, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, au fost scoase la concurs pentru promovarea efectiva două posturi de judecător, la concurs prezentându-se 5 candidaţi, în privinţa cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La secţia penală a Curţii de Apel Timişoara a fost scos la concurs pentru promovarea efectivă un post de judecător, la concurs prezentându-se 7 candidaţi, în privinţa cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 16 şi 17 alin. (1) din Regulament concursul a constat în susţinerea unei probe scrise tip grilă pentru verificarea cunoştinţelor teoretice şi a unei probe scrise tip grilă pentru verificarea cunoştinţelor practice. Nota obţinută la concurs este suma notelor obţinute la proba teoretică şi proba practică, având următoarea pondere: proba teoretică 25% şi proba practică 75%.
Baremele definitive stabilite în urma soluţionării contestaţiilor la baremele de evaluare şi notare au fost publicate la data de 13 mai 2010, pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii.
Pe baza baremelor de evaluare şi notare definitive, în conformitate cu art. 23 din Regulament, rezultatele obţinute de candidaţi la probele scrise, au fost publicate pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii şi ulterior, transmise în vederea afişării la sediile curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor la data de 18 mai 2010.
Împotriva rezultatelor obţinute la proba scrisă, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Regulament, au fost formulate de către candidaţii judecători şi procurori, contestaţii la punctaj, 17 dintre acestea fiind respinse ca neîntemeiate întrucât nu au existat diferenţe faţă de punctajul iniţial, iar 3 contestaţii fiind respinse ca inadmisibile deoarece acestea au vizat aspecte legate de baremul de evaluare şi notare în legătură cu care comisiile de soluţionare a contestaţiilor s-au pronunţat deja sau au vizat aspecte care nu intră în competenţa acestor comisii.
Rezultatele finale ale concursului de promovare, după soluţionarea contestaţiilor la punctaj, au fost publicate pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii şi au fost transmise spre afişare la sediile instanţelor şi parchetelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Regulament, la data de 25 mai 2010.
Conform dispoziţiilor art. 27 din Regulament, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obţină cel puţin media generală 7 şi nu mai puţin de 5 la fiecare dintre probele de concurs menţionate la art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) - c), iar potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (3) şi (4) din Regulament promovarea în funcţii de execuţie vacante a candidaţilor declaraţi admişi la concurs se face în ordinea mediilor obţinute, în limita numărului de posturi aprobate, în raport de opţiunea candidaţilor
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii analizând rezultatele finale ale concursului prezentate de comisia de organizare şi constatând că au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor regulamentare, a dispus validarea rezultatelor finale ale concursului pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, secţia contencios administrativ şi fiscal, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi secţia penală, astfel cum au fost publicate la data de 25 mai 2010, cu excepţia rezultatelor candidaţilor care au participat la examen ca urmare a declarării recursului împotriva Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care li s-au respins contestaţiile având ca obiect neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs.
Având în vedere că toţi cei 3 candidaţi, care au susţinut examenul de promovare la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială; 10 dintre cei 11 de candidaţi, care au susţinut examenul de promovare la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, toţi cei 5 candidaţi, care au susţinut examenul de promovare la Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi 6 din cei 7 candidaţi care au susţinut examenul de promovare la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, îndeplinesc condiţiile de medie prevăzute de dispoziţiile art. 27 din Regulament, precum şi faptul că la această instanţă au fost scoase la concurs pentru promovarea efectivă un post de execuţie pentru secţia comercială, 2 posturi pentru secţia contencios administrativ şi fiscal, 2 posturi pentru secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi 1 post pentru secţia penală, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a candidatului care a obţinut prima medie la această secţie, respectiv a domnului judecător S.A.R. de la Tribunalul Hunedoara, la secţia contencios administrativ şi fiscal, a candidaţilor care au obţinut primele două medii la această secţie, respectiv a doamnei judecător P.Ş.E. de la Tribunalul Timiş şi a domnului judecător O.C.D. de la Tribunalul Timiş; la secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a candidaţilor care au obţinut primele două medii la această secţie, respectiv a doamnei judecător D.M.C. de la Tribunalul Timiş şi a doamnei judecător C.R.G. de la Tribunalul Timiş şi la secţia penală, a candidatului care a obţinut prima medie la această secţie, respectiv a domnului judecător C.M. de la Tribunalul Timiş.
Înalta Curte constată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în mod corect a soluţionat cererile formulate de recurent, prin prisma dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile în care din cuprinsul cererilor formulate de recurent rezultă fără echivoc că acesta solicită valorificarea examenului de promovare susţinut la data de 9 mai 2010, aşa încât vor fi respinse toate criticile formulate de recurent pe acest aspect.
Recurentul a participat la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie desfăşurat la 09 mai 2010, optând pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi pentru specializarea drept financiar fiscal, în urma susţinerii căruia a obţinut media generală 8,95 cu care nu s-a încadrat în limita posturilor scoase la concurs aşa încât ulterior a formulat, în temeiul art. 30 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cerere de valorificare a rezultatelor concursului de promovare.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii şi procurorii care au fost declaraţi admişi (au obţinut media generală 7 şi nu mai puţin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs), dar care nu au putut fi promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.
În raport de aceste dispoziţii regulamentare, şi constatând că la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara nu existau posturi vacante, în mod corect, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins ambele cereri de valorificare formulate de recurent.
Totodată, având în vedere că potrivit art. 28 alin. (3) din acelaşi Regulament, promovarea în funcţii de execuţie vacante sau pe loc a candidaţilor declaraţi admişi la concurs se face în ordinea mediilor obţinute, fără a se face vreo referire la situaţia în care pentru acelaşi post candidaţii susţin examen la discipline de concurs diferite, în mod corect intimatul a făcut un singur clasament în raport de mediile obţinute de candidaţi indiferent de disciplina de concurs.
Din moment ce există o prevedere legală expresă care stabileşte că promovarea în funcţii de execuţie vacante sau pe loc a candidaţilor declaraţi admişi la concurs se face în ordinea mediilor obţinute Înalta Curte constată că, în mod corect, Consiliul Superior al Magistraturii a întocmit clasamentul candidaţilor care au concurat pentru cele două posturi scoase la concurs pentru secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara, orice altă interpretare în sensul invocat de recurent ar însemna să se adauge la textul de lege, ceea ce nu poate fi permis.
Înalta Curte constată că nici critica privind neîndeplinirea condiţiei de previzibilitate a hotărârii recurate nu este întemeiată şi nu poate fi primită.
Criteriile de accesibilitate şi previzibilitate impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, drept condiţii de calitate a legii, presupun ca legea să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetăţeanului să-şi adapteze conduita şi să poată să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil, consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat pe care îl comite (cauza Sunday Times contra Regatul Unit).
Dar, în optica instanţei europene, valoarea noţiunilor de accesibilitate şi previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul textului în cauză, de domeniul pe care îl acoperă, de numărul şi calitatea destinatarilor săi.
Neclaritatea unei legi poate fi compensată printr-o practică judiciară constantă care să permită înlăturarea arbitrariului în exercitarea puterii discreţionare a autorităţilor statale.
O prevedere legală este considerată suficient de clară dacă permite petiţionarului să-şi adapteze conduita într-o măsură rezonabilă, fie şi cerând, la nevoie, sfatul superiorului său ori obţinând o precizare a legii cu ajutorul unei decizii judiciare (cauza Rekvenyi contra Ungariei) sau înconjurându-se de „consilieri luminaţi” (cauza Open Door şi Dublin Well Woman contra Irlandei).
Or, în cauza de faţă, dispoziţiile cuprinse în Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se adresau, în primul rând, magistraţilor, recurentul făcând parte din această categorie.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea recurată este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.T., împotriva Hotărârii nr. 408/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1234/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1108/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
---|