ICCJ. Decizia nr. 1253/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1253/2012
Dosar nr. 7592/2/2010
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta SC A.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor solicitând anularea actelor administrative asimilate, reprezentate de lipsa răspunsului pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la cererea de dobânzi formulată de reclamantă şi înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 984532/2010; lipsa răspunsului pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la contestaţia fiscală înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1015791/2010 împotriva nesoluţionării în termen a cererii de dobânzi înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 984532/2010.
Reclamanta a solicitat recunoaşterea dreptului la dobânzi în cuantum de 8.084.933,43 RON, datorate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul art. 124 C. proc. fisc, pentru rambursarea cu întârziere a TVA în cuantum de 34.609.571 RON solicitate prin Deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 - mai 2009 şi restituite de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin Notele de Restituire nr. f, nr. a, nr. b, nr. c, nr. d şi nr. e/2010; obligarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili să emită actul administrativ de acordare a dobânzilor în cuantum de 8.084.933,43 RON, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, precum şi restituirea efectivă a dobânzilor.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în baza art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004, la emiterea actului administrativ menţionat şi la restituirea dobânzilor datorate, într-un termen de executare de 10 zile, sub sancţiunea unei penalităţi de întârziere, datorate reclamantei de 0,05% aplicată la suma datorată, pe fiecare zi de întârziere care depăşeşte termenul de executare; precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 4026 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC A.T.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul că a fost obligată pârâta să soluţioneze cererea reclamantei înregistrată sub nr. 984532/2010 şi sub nr. 1015791/2010 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat, prin deconturile de sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, aferente lunilor septembrie - decembrie 2008 şi ianuarie - mai 2009, înregistrate la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. WEB/2008, WEB/2008, WEB/2008, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009 şi WEB/2009, rambursarea TVA în cuantum total de 78.671.410 RON.
Totodată, odată cu depunerea deconturilor de TVA, reclamanta a depus la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi cereri de compensare, prin care a solicitat compensarea între o parte din sumele solicitate la rambursare cu datoriile societăţii la bugetul de stat şi la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale.
Curtea a reţinut că faţă de neefectuarea de către organele fiscale a operaţiunii administrative de rambursare efectivă a TVA, la data de 03 iulie 2009, reclamanta a formulat o primă contestaţie fiscală (înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 989.826/2009) împotriva nesoluţionării în termenul legal de 45 de zile a deconturilor de TVA aferente perioadei septembrie 2008 - ianuarie 2009, solicitând soluţionarea acestora şi comunicarea Deciziilor de rambursare, precum şi efectuarea compensării parţiale şi restituirea efectivă a diferenţelor de sume rezultate.
La aceeaşi dată, reclamanta a depus şi cerere pentru acordarea dobânzilor datorate de organele fiscale pentru întârzierea nejustificată în soluţionarea deconturilor de TVA respective şi nerambursarea efectivă a sumelor datorate (cerere înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 989.827/2009), nesoluţionată până în prezent.
Instanţa a reţinut că în perioada 05 iunie 2009 - 29 decembrie 2009, la sediul social al A.T.I., a fost efectuată inspecţia fiscală de către o echipă de inspectori din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, inspecţie ce a avut ca obiective: verificarea TVA cu control ulterior a deconturilor aferente perioadei decembrie 2005 - august 2008 şi soluţionarea cu control anticipat a deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare aferente lunilor septembrie 2008 - mai 2009.
Inspecţia fiscală s-a finalizat prin întocmirea Raportului de Inspecţie Fiscală din 29 decembrie 2009 şi emiterea Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina societăţii TVA suplimentar de plată, aferentă perioadei 01 decembrie 2005 - 31 august 2008 (perioada cu control ulterior), în cuantum de 17.595.787 RON, majorări de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar, în cuantum de 10.691.592 RON, şi a fost admisă la rambursare TVA în cuantum de 73.865.748 RON, fiind respinsă la rambursare TVA în cuantum de 4.805.662 RON, aferentă perioadei septembrie 2008 - mai 2009 (perioada cu control anticipat).
În baza Deciziei de Impunere, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis Notele de Compensare nr. a, nr. b, nr. c şi nr. d/2010, în valoare totală de 39.256.177 RON, precum şi Notele de Restituire nr. a, nr. b, nr. c, nr. d, nr. e şi nr. f/2010, în valoare totală de 34.609.571 RON, documente comunicate reclamantei la data de 19 februarie 2010, prin adresa Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 1045813/2010.
Faţă de soluţionarea deconturilor de TVA de către autorităţile fiscale cu depăşirea foarte mare a termenului legal de soluţionare, reclamanta a înregistrat la organele fiscale cererea de dobânzi din 29 martie 2010, prin care s-a solicitat plata sumei de 8.084.933,43 RON, cu titlu de dobânzi calculate de la data expirării termenului legal de soluţionare a fiecărui decont de TVA aferent lunilor decembrie 2008 - mai 2009 şi până la data rambursării efective a sumei de 34.609.571 RON, reprezentând TVA admis la rambursare, conform Notelor de Restituire.
Instanţa de fond a reţinut că cererea de dobânzi din 29 martie 2010 nu a fost soluţionată de organele fiscale în termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc, motiv pentru care reclamanta a depus, în baza art. 205 alin. (2) C. proc. fisc, contestaţie fiscală împotriva nesoluţionării în termen legal a cererii, contestaţie ce a fost înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1015791/2010 şi care trebuia soluţionată, conform art. 209 alin. (3) C. proc. fisc., de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Instanţa a reţinut că reclamanta a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţilor administrative pârâte de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile speciale aplicabile în materie, acela de 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Curtea a constatat că pârâta nu a soluţionat cererea reclamantului în termenul prevăzut de lege, termen care nu poate fi apreciat ca fiind unul de recomandare, ci unul cu caracter obligatoriu, în favoarea beneficiarilor dispoziţiilor legale, iar nu a autorităţii pârâte care are obligaţia soluţionării unor astfel de solicitări, iar prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de dobânzi din 29 martie 201 autoritatea administrativă a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamantei.
Dreptul la soluţionarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, garanţie a unui proces echitabil trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă, ci şi în procedura prealabilă, întrucât durata procedurii trebuie să includă şi întârzierile imputabile autorităţilor administrative, considerent pentru care instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a obligat autoritatea pârâtă să soluţioneze cererea reclamantei înregistrată sub nr. 984532/2010 şi sub nr. 1015791/2010 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanţa a reţinut că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea actelor administrative care îmbracă forma refuzului nejustificat sub forma tăcerii administraţiei.
3. Recursurile declarate de SC A.T.I.SRL şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
3.1 Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi 3041 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea recursului SC A.T.I. SRL a arătat în esenţă că instanţa de fond a apreciat, în mod nelegal, că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu acordă posibilitatea instanţei să decidă asupra fondului raportului juridic de drept administrativ, încălcând în acest mod prevederile art. 1, alin. (1), art. 18, alin. (1), art. 8, alin. (1), art. 11, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/200 şi dispoziţiile art. 52, alin. (2) din Constituţie precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale şi pe cea comunitară.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-reclamantă a făcut ample referiri la doctrina şi jurisprudenţa în materie punctând următoarele aspecte:
- Legea nr. 554/2004 prin art. 2 alin. (2) asimilează actelor administrative tipice şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, adică în cazul de faţă nesoluţionarea cererii de dobânzi şi a contestaţiei administrative în termenul legal de 45 de zile, iar nesoluţionarea în termenul legal a contestaţiei administrative, îi dă dreptul să introducă acţiune de contencios fiscal pentru a obţine verificarea pe fond a cauzei.
- Contenciosul fiscal român este un contencios de plină jurisdicţie care permite instanţei judecătoreşti să analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a soluţionat în termenul legal contestaţia administrativă.
- Instanţa de fond a nesocotit jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale şi pe cea comunitară, când a apreciat că nu are posibilitatea să decidă asupra fondului raportului juridic de drept administrativ.
- Hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, instanţa de fond reţine că nu are dreptul legal să decidă asupra fondului raportului juridic de drept administrativ, ignorând în acest fel dispoziţiile art. 6. din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe care ea însăşi le citează în cuprinsul motivării.
- Instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului deoarece nu a stabilit executarea obligaţiilor instituite în sarcina organelor fiscale sub sancţiunea penalităţilor prevăzute de art. 18, alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 24, alin. (2), raportat la art. 18, alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a motiva în niciun fel această soluţie - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 7, teza I C. proc. civ.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate la fondul cauzei, recurenta-reclamantă invocă şi prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motivând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 şi art. 275 C. proc. civ. care consacră dreptul părţii care a câştigat procesul de a obţine cheltuielile de judecată.
3.2 Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat sentinţa în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat cât şi soluţia de obligare a instituţiei la soluţionarea cererii reclamantei într-un anumit termen.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că soluţia instanţei de fond de respingere a acestei excepţii este nelegală, întrucât, în opinia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de faţă are acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi cu cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010, soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 57 din 11 ianuarie 2011.
Recurenta-pârâtă critică soluţia de obligare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la soluţionarea cererii de dobânzi într-un anumit termen, apreciind că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere că termenul de 45 de zile de soluţionare a cererii unui contribuabil, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. este un termen de recomandare, şi nu imperativ şi că instanţa nu a avut în vedere şi dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.
4. Apărarea pârâţilor.
Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală arătând în esenţă că, soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat este legală deoarece între acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010 şi acţiunea de faţă nu există identitate de obiect şi cauză, în plus, acţiunea din Dosarul nr. 3440/2/2010 a fost soluţionată pe o excepţie, şi nu pe fond.
În privinţa motivelor de recurs ce vizează soluţia de fond a instanţei apreciază că sunt neîntemeiate şi că instanţa de fond în mod corect a reţinut atitudinea culpabilă a organelor fiscale nu numai în întârzierea în soluţionarea deconturilor de TVA, aspect care atrage obligaţia acestora de a plăti dobânzile solicitate, ci şi în neemiterea unui răspuns la cererea de dobânzi, depusă potrivit procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi.
1. Etapele procedurii administrative fiscale derulate în cauză.
Reclamanta a solicitat prin deconturile de sume negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente lunilor septembrie - decembrie 2008 şi respectiv ianuarie - mai 2009, rambursarea TVA în cuantum total de 78.671.410 RON fiind depuse şi cereri de compensare, prin care a solicitat compensarea în parte cu sumele datorate la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale.
Inspecţia fiscală efectuată în urma acestor solicitări s-a finalizat prin întocmirea Raportului de Inspecţie Fiscală din 29 decembrie 2009 şi emiterea Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina societăţii TVA suplimentar de plată, aferent perioadei 01 decembrie 2005 - 31 august 2008, în cuantum de 17.595.787 RON, majorări de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar, în cuantum de 10.691.592 RON, şi a fost admisă la rambursare TVA în cuantum de 73.865.748 RON, fiind respinsă la rambursare TVA în cuantum de 4.805.662 RON, aferentă perioadei septembrie 2008 - mai 2009.
În baza Deciziei de Impunere, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis Notele de Compensare nr. a, nr. b, nr. c şi nr. d/2010, în valoare totală de 39.256.177 RON, precum şi Notele de Restituire nr. a, nr. b, nr. c, nr. d, nr. e şi nr. f/2010, în valoare totală de 34.609.571 RON.
Apreciind că documentele de TVA au fost soluţionate cu depăşirea termenului legal reclamanta a înregistrat la organul fiscal cererea de dobânzi din 29 martie 2010 prin care a solicitat plata sumei de 8.084.933,43 RON, cu titlu de dobânzi calculate de la data expirării termenului legal de soluţionare a fiecărui decont de TVA aferent lunilor decembrie 2008 - mai 2009 şi până la data rambursării efective a sumei de 34.609.571 RON, reprezentând TVA admis la rambursare.
Ulterior prin contestaţia administrativă înregistrată la 22 iunie 2010, formulată în temeiul art. 205 alin. (2) C. proc. fisc. recurenta-reclamantă a solicitat autorităţii fiscale competente „să oblige Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să emită actul administrativ prin care să se acorde dobânzi în cuantum de 8.048.933,43 RON în baza art. 124 C. proc. fisc.”.
Contestaţia administrativ fiscală a fost îndreptată, aşadar, împotriva refuzului autorităţii fiscale de a soluţiona cererea de restituire în termenul legal.
În cuprinsul său contestatorul a formulat şi unele referiri cu privire la Raportul de Inspecţie Fiscală din 29 decembrie 2009 şi Decizia de impunere din 29 decembrie 2009 menţionată anterior.
Atât decizia de impunere cât şi raportul de inspecţie fiscală au fost contestate distinct în Dosarul nr. 3440/2/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, soluţionat prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
În acest dosar contribuabilul a solicitat anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de lipsa răspunsului Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la contestaţia formulată împotriva actelor administrativ-fiscale mai sus menţionate şi a precizat că nu înţelege să conteste Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisa de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009.
2. Argumentele de fapt şi de drept relevante corespunzătoare motivelor de recurs.
2.1 Cu privire la respingerea ca nefondată a excepţiei autorităţii de lucru judecat prin Încheierea de şedinţă din data de 30 mai 2011, criticile sunt nefondate, concluzie ce reiese din analizarea celor două acţiuni prezentate mai sus, ce au obiect şi cauze diferite.
Astfel obiectul primei acţiuni, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010, este anularea Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, emisă ca urmare a Raportului de Inspecţie Fiscală din 29 decembrie 2009, în sensul exonerării de la plata obligaţiilor suplimentare stabilite în sarcina recurentei de organele fiscale prin aceste acte administrativ-fiscale, respectiv a TVA suplimentar de plată de 17.595.787 RON şi a majorărilor de întârziere în cuantum de 10.691.592 RON, precum şi rambursarea TVA în cuantum de 4.805.662 RON, respinsă prin aceste acte iar obiectul prezentei cauzei vizează lipsa răspunsului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor la Contestaţia Fiscală din 22 iunie 2010 împotriva nesoluţionării în termen a cererii de dobânzi mai sus-menţionate, pentru rambursarea cu întârziere a TVA în cuantum de 34.609.571 RON, aferent perioadei decembrie 2008 - mai 2009, restituit cu întârziere prin Notele de Restituire din 20 ianuarie 2010.
Cauza este diferită, în prima cerere este vizat dreptul la deducerea TVA şi încălcarea de către organele fiscale, în emiterea actelor administrativ-fiscale contestate, a anumitor prevederi ale legislaţiei fiscale în ce priveşte deductibilitatea TVA, iar în cea de a doua acţiune dreptul la dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA, drept prevăzut de art. 124 C. proc. fisc. şi Cap. II din Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Aşa cum a menţionat şi recurenta-reclamantă prima acţiune a fost soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, motiv pentru care nu este posibilă analizarea fondului cauzei de către instanţa de judecată.
Pentru aceste considerente se impune respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, aşa cum în mod corect a procedat prima instanţă.
2.2 Cu privire la modul de soluţionare a cererii deduse judecăţii.
Recurenta-reclamantă a depus la organul fiscal competent cererea de dobânzi din 29 martie 2010, care nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., motiv pentru care a depus la 22 iunie 2010 contestaţie fiscală în baza art. 205 alin. (2) C. proc. fisc.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţilor administrative pârâte de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile speciale aplicabile în materie, acela de 45 de zile de la data înregistrării cererii acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Apel la 01 septembrie 2010.
Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative-fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate insistent în recursul recurentei-reclamante.
Este adevărat că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, reglementat în art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, aşa cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare - face ca posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, impunând măsuri care să înlăture complet şi efectiv consecinţele vătămătoare ale conduitei administrative nelegale sau ale pasivităţii administraţiei, să nu fie exclusă de plano, în toate situaţiile în care autoritatea fiscală nu a soluţionat contestaţia administrativă, indiferent de circumstanţele particulare ale cauzei, sens în care au fost pronunţate şi unele soluţii jurisprudenţiale invocate de recurentă.
Dar pentru a se putea ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică şi-a exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce reglementează procedura administrativă.
Termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, nu este o noţiune abstractă, ci se analizează de la caz la caz, în funcţie de anumite criterii cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părţilor, miza litigiului.
Or, având în vedere izvorul cererii de plata dobânzilor, temeiurile de fapt şi de drept ale acesteia, complexitatea şi tehnicitatea verificărilor necesare, în speţă nu există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului juridic-fiscal de către instanţă, în lipsa unei decizii de soluţionare a contestaţiei administrative.
De aceea, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns Curtea de Apel, în sensul că, atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată, instanţa de judecată nu poate păşi la analiza fondului cauzei şi la stabilirea existenţei sau a inexistenţei dreptului la plata dobânzilor şi la întinderea acestora în condiţiile în care calculul dobânzilor se realizează de organul fiscal competent potrivit pct. 3, 6 şi 7 Cap. 2 Anexa nr. 1 din O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Mai mult raportat la momentul sesizării instanţei, nu se poate reţine că a trecut un termen care ar putea fi apreciat ca un abuz evident pentru a se intra în analiza fondului cererii, fără a fi parcursă procedura administrativă reglementată de C. proc. fisc.
În raport de aceste considerente, în mod corect, instanţa de fond a admis în parte acţiunea prin obligarea autorităţii pârâte să soluţioneze cererea reclamantei respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere vizând anularea actelor administrative şi cererea de plata cheltuielilor de judecată.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de SC A.T.I. SRL şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 4026 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1400/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1234/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
