ICCJ. Decizia nr. 1227/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1227/2012
Dosar nr. 12524/118/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Compartimentul Soluţionare Contestaţii Control şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Biroul de Control anularea Deciziei nr. 2 din 25 august 2011 cu consecinţa anulării Procesului-verbal de Inspecţie din 14 iulie 2011 în ceea ce priveşte măsurile dispuse de organul de control financiar referitoare la modalitatea de stabilire şi achitare a sporului de confidenţialitate şi a sporului de mobilitate pentru consilierii juridici din cadrul direcţiei, a sporului de încordare neuropsihică a angajaţilor din cadrul aparatului propriu al direcţiei, cele referitoare la modalitatea de constituire a fondului de premiere pentru personalul direcţiei în perioada 2008 - 2010, precum şi cele referitoare la efectuarea şi plata orelor suplimentare de către anumite categorii de angajaţi din cadrul direcţiei.
De asemenea, s-a solicitat şi suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 429 din 8 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 2 din 25 august 2011 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa - Compartimentul Soluţionare Contestaţii Control, formulată de către reclamanta - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în contradictoriu cu pârâtele - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Biroul de Control şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Compartimentul Soluţionare Contestaţii Control.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă, din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza şi în vederea executării legii.
În cauză, aspectele invocate ar presupune analizarea fondului cauzei întrucât modul de interpretare a legii ori legalitatea acordării unor sporuri în lipsa unei hotărâri judecătoreşti se poate face numai în urma soluţionării cererii de anulare a actelor administrative.
Instanţa de fond a constatat că nici condiţia existenţei unei pagube iminente nu este îndeplinită, deoarece aşa cum a arătat şi reclamanta, sumele apreciate de către organul de inspecţie ca fiind acordate nelegal se recuperează prin reţinerea acestora de la personalul instituţiei, astfel că nu se poate vorbi de un prejudiciu al instituţiei.
De asemenea, nu s-a dovedit nici că personalul instituţiei intenţionează să îşi înceteze raporturile de serviciu sau de muncă, ceea ce ar perturba grav activitatea acesteia.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că solicitarea reclamantei avea drept obiect, suspendarea ambelor acte administrative, iar în considerentele hotărârii atacate se face referire şi la Procesul-verbal de Inspecţie din 14 iulie 2011, însă instanţa nu s-a pronunţat şi cu privire la acest act administrativ.
În urma inspecţiei a fost emis Procesul-verbal de inspecţie din 14 iulie 2011 prin care s-au dispus măsurile pe care recurenta le consideră ca nefiind în conformitate cu prevederile legale. Împotriva procesului-verbal a fost formulată contestaţie în temeiul art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999. În soluţionarea contestaţiei a fost emisă Decizia nr. 2 din 25 august 2011 prin care s-a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată.
Recurenta mai arată că ambele acte administrative îşi produc efectele existând posibilitatea solicitării suspendării executării acestora. Mai mult chiar, măsurile directe dispuse împotriva sa sunt cuprinse în Procesul-verbal de inspecţie, decizia atacată conţinând doar dispoziţia de respingere a contestaţiei din cadrul procedurii prealabile.
Recurenta mai susţine că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Recurenta mai arată că nu este necesară o antamare a fondului aşa cum sugerează instanţa de fond în aprecierea existenţei îndoielii legitime în ceea ce priveşte legalitatea actelor atacate. Solicitarea de suspendare a executării trebuie privită în strânsă legătură şi cu toate menţiunile din cererea introductivă referitoare la neregulile referitoare la modalitatea de desfăşurare a controlului, precum şi la criticile referitoare la forma şi conţinutul actelor a căror suspendare se solicită, fără ca instanţa chemată să se pronunţe pe cererea de suspendare să constate mai mult decât faptul că aceste neregularităţi sunt de natură să atenueze principiul legalităţii actelor administrative până la punctul în care să recunoască celor cărora li se adresează actele administrative protecţia impusă de echitate.
În analizarea îndeplinirii acestei condiţii instanţa trebuie să se raporteze şi la definiţia la nivel comunitar a noţiunii de pagubă iminentă prin Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989. Prin acest act comunitar s-a statuat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau chiar doar susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului. Printre principiile referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură de protecţie jurisdicţională provizorie, se regăseşte şi cel conform căruia autoritatea jurisdicţională chemată să decidă o atare măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Se arată că astfel de măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat.
Personalul asupra căruia se răsfrâng măsurile ce decurg din aplicarea actelor administrative a căror suspendare se solicită are contact direct cu problemele sociale, iar menţinerea unei motivări a acestora în soluţionarea cu profesionalism şi celeritate a cazurilor ce le sunt repartizate este cu atât mai dificilă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării în condiţiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat”;
- să se facă dovada „pagubei iminente”.
Primele două condiţii sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral şi s-a formulat plângere prealabilă.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În cadrul cererii de suspendare instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/şi de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”.
„Paguba iminentă”, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public”.
Şi în privinţa acestei condiţii, susţinerile sunt nefondate.
Recurenta a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de actul a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor şi previzibil şi care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanţa va obliga şi la recuperarea prejudiciilor cauzate.
Recurenta a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare şi Recomandarea (89)8 a Comitetului de Miniştri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecţie care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societăţii, ale destinatarului actului şi ale terţelor persoane.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat pe suspendarea raportului de inspecţie fiscală, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat, deoarece actul administrativ care poate forma obiectul cererii de suspendare îl reprezintă decizia prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva procesului verbal de inspecţie.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, împotriva Sentinţei civile nr. 429 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1146/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1265/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
